Toamna dupa toamna am urmarit indeosebi evolutia trandafirilor. De ce? Pentru ca am observat ca toamna trandafirii sunt neasemuit de frumosi. Poate pentru ca stiu ca li se apropie sfarsitul, ei incearca sa straluceasca mai mult, culorile li se intensifica pana in momentul in care cade bruma si mirosul lor se simte infinit mai puternic. E curios.
La televizor aud una din melodiile mele preferate "Chandelier" si mai mult decat ascult, o privesc cu fascinatie pe pustoaica care pur si simplu traieste prin dans aceasta melodie.
E toamna si desi imi ocup mare parte din timp cu desenatul, acum aman acel moment in care am sa incerc sa creez putina frumusete.
Si stau pe loc, dar inima mea alearga, danseaza, e vesela, se bucura de perechea de porumbei care si-au facut cuib in copacul de la fereastra mea.
E o toamna plina de poezie, poezia lui Nichita Stanescu, pe care il ador.
Nu pot descrie in cuvinte ce simt in legatura cu toamna, sunt constienta ca ceea ce spun este atat de saracacios pe langa bogatiile pe care ni le ofera ea.
Am sa-mi inchei aceasta cugetare cu o strofa a unui autor care-mi este foarte drag, Cristian Gava.
Toamna peste padure trist s-a asternut
Si vinul rosu peste frunze a cazut.
Candva, o toamna sufletul mi-a ravasit,
Asa cum frunzele copacilor le-a vestejit.
