La boheme

       Imi intinsesem mainile exact ca niste aripi care cresc si ma ridicasem pe varfuri pentru a ma elibera de energia prea acuta ce dainuia in plexul meu solar. Ma gandesc ca ar fi interesant sa ma apuc de yoga. Corpul meu sufera mult si are nevoie de relaxare. Iar eu ma pricep la multe, dar de multe ori chiar daca am conditiile necesare, nu reusesc sa ma relaxez. 
       As putea spune ca de cand nu mai am visuri marete, am inceput sa traiesc mai plenar si sa ma bucur de ceea ce-mi ofera viata, sau altfel spus, sa ma bucur de ce-i ofer eu ei. Asta nu e un targ. Ea m-a invatat mai demult sa o privesc clar si sa ma bucur de tot ce-i prin Univers. Si asa m-a inspirat sa-i daruiesc si eu perceptiile pe care mi le transmitea draga de ea. Si slava Domnului sau cui o fi pe acolo pe sus, mi-am format ochii in asa fel incat sa dibui binele din jur care e din plin, apropo. Si dupa cum spuneam, visurile mele ce odata pareau marete, pe urma dupa ce m-am relaxat nu le-am mai vazut asa pompoase, incep sa se contureze. Si nu stiu daca e chestia ca las si eu ceva in urma mea sau ca in sfarsit ma pot exprima cum trebuie (de multe ori am fost luata drept idioata ori pentru ca taceam, ori pentru ca scoteam ineptii pe gura) ci ca traiesc prin aceste visuri. E momentul devenit realitate care se configureaza plenar. Stiu, stiu, inca nu a devenit realitate, dar va deveni. Fiecare dintre noi e facut sa se exprime prin ceva, poate chiar prin toate felurile cu putinta. Eu chiar am simtit ca pot face foarte multe lucruri si abia acum inteleg ca dorinta de a face aceste lucruri vine din ce am facut in vietile anterioare. Eu vin cu ceva ce stiam deja. Suflet de om zbuciumat care isi va afla linistea, suflet boem. Je, moi, noi, voi, toti. Mi-a soptit o pasarica ca suntem conectati cu totii. Doar noi nu ne dam seama pe moment, caci ne vom da seama. Atunci se va sfarsi si lumea, cel putin asa cred eu, nu-mi permit sa fac prorociri.
       Deci Alexandra munceste sa-si indeplineasca visurile. Scrie, canta, nu renunta, iubeste. Iubeste lumea mare mai de cu seama. Si daruieste. Un zambet, un sfat, un cadou, flori, si iar iubeste. Ii iubeste pe toti cei care o inspira si nu numai. Si invata sa daruiasca si mai mult. Nu pentru admiratie, nu pentru popularitate, nici macar pentru iubirea la schimb. Ci pentru ca simte ca poate iubi si darui dincolo de limite. Daca exista limitele...Si Alexandra isi doreste sa atinga stari de pura beatitudine prin tot ceea ce face. Stari profunde, plenare, pure. Si va reusi la fel ca toti cei care isi doresc asta: eu, tu, noi, voi. 
       Pentru ca e scris in stele...