Ale vietii valuri: clipa luminii

     Hello, lume! M-am intors printre randurile cuvintelor mele. :)
     Trecutul. El este atat de greu de uitat, de multe ori. Mai ales cand este vorba de situatii dureroase pe care multi dintre noi le-au trait. O persoana draga disparuta dintre noi, o iubire pierduta, o prietenie rupta, oameni care ne-au ranit si nu putem trece peste. Dar spre binele nostru sufletesc este necesar sa iertam trecutul si mai ales sa incetam sa traim in el. Este greu deoarece suntem atat de obisnuiti sa ne intoarcem atunci si acolo, dar daca vrem liniste sufleteasca trebuie sa muncim pentru ea.
     Viitorul. Ei bine, el nu exista. Eu nu mai simt nevoia sa fac planuri, ma gandesc ca maine poate nu o sa mai fiu. De multe ori m-am gandit la ce o sa fac obosindu-mi mintea cu mii de ganduri, care pana la urma s-au dovedit fara importanta, si mai ales cu piedici pe care obisnuiam sa mi le pun singura. Mi-au trebuit 27 de ani ca sa inteleg ca sunt foarte multe lucruri pe care eu nu le pot controla si sunt sentimente sau dorinte care se schimba. .
     Acum,aici. Asta este ceea ce vreau in acest moment. Sa-mi ascult respiratia, sa-mi aud bataile inimii, sa-mi simt corpul si mainile care scriu, maini magice. Sa simt ca traiesc, sa respir iubire, sa transmit frumusete si energie pozitiva, sa fac pe cineva sa zambeasca, oricine.
Nu vreau sa impresionez pe nimeni cu calitatile mele, nu vreau laude, nu caut admiratie. Inainte poate, acum nu mai e cazul. Vreau doar sa exist, sa absorb fiecare farama din clepsidra timpului meu care se scurge clipa de clipa.
     Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima!

Iubirea

     Am vrut sa iti arat ce simt. Cu alte cuvinte ti-am raspuns la intrebare. Am preferat sa fiu sincera cu mine mai ales, de aceea ti-am raspuns atat de tarziu. Oricum trebuia sa trecem amandoi prin diverese etape. Tu esti foarte important in viata mea, si da, eu nu te cunosc. Nu stiu care-s gusturile tale, nici ce vrei de la viata. La mine e simplu daca stii sa privesti. Dar tu...te crezi prea important. Pentru cine, omule?
     Nu vreau sa fiu eu cea care te zdruncina, dar pentru cine esti tu asa important? Pentru familia ta, pentru prietenii tai, pentru femeia pe care o iubesti, pentru iubita ta, pentru arta ta? Atunci cum se face ca esti asa trist, neincrezator, temator, fragil? Eviti sa te arati asa cum esti, de ce te temi? Sau de cine? Si tu vrei sa pari cel destept, talentat, fascinant, bla, bla, bla. Vezi tu, eu nu te-am ales pe tine, ci inima mea. Iar eu am incredere in inima mea.
     Nu stiu ce crezi tu cu adevarat, nu ceea ce vrei sa arati, amice! Ci ceea ce zace in tine. Dar tu esti cel care se va lupta cu acele trairi, nu eu. Eu am trecut la alt nivel, desi nu te-am vrut pe tine, te-am acceptat. De ce? Pentru ca, inima, Dumnezeu, tu, lumina ta, eu, lumina mea.
     Daca o sa iti dai ocazia sa privesti adevarul, stii de unde sa ma iei. Daca nu, o sa faci ceea ce ai invatat cel mai bine de-a lungul vietii, o sa fugi! Dar...vezi tu, eu nu-s din fier. Daca alegi sa fugi, pai asa ramai. Eu am de gand sa traiesc cu toata fiinta mea. Si sa stralucesc. Si desi tu ai inima mea, eu pot iubi, tocmai pentru ca asta sunt: iubirea!
     Si inca ceva: asta nu este o provocare, asta este ceea ce simt. Pentru ca tu, the one, stii ce este in inima mea. Ai stiut mereu. Mi-a luat ceva timp, dar ti-am aratat. Am vrut sa lupt pentru tine, inca vreau. Depinde de tine si de inima ta, ce alegi. Si, orice ai alege, imi permit sa iti dau un sfat: fa in asa fel incat alegerea ta sa iti reflecte fericirea.
     Orice ar fi, fii fericit. Pentru ca meriti! Eu am sa fiu, indiferent ce si cum. Sunt. :)