In ultima vreme nu am mai simtit nevoia sa scriu. Am impresia ca s-a schimbat mult felul meu de a fi, de a gandi, poezia inca vibreaza in mine, dar nu am curajul sa-i dau drumul, tocmai pentru ca am impresia ca e falsa...si as vrea totusi sa impartasesc ceva autentic.
Ma gandeam la Italia si la cum de am putut sa scriu cu atata usurinta in acel loc, ce-i drept de vis. Nu stiu neaparat daca telul meu pe lumea asta este sa scriu, dar simt cuvintele care nu-mi dau pace, cum vor sa iasa. Ce am scris pana acum pe blog, pentru mine, poeziile, gandurile imi par atat de sarace. Sunt ganduri pe care poate le-am simtit (dar in ce masura?), am vrut sa le simt, sau ganduri care as fi vrut sa fie, in general ganduri frumoase.
La un moment dat, din cauza experientelor dureroase prin care am avut norocul/ghinionul, nu stiu cum sa-i zic, sa trec, ma gandeam serios sa scriu o carte. Dar este doar un fel de a le intoarce ura celor care la un moment dat m-au lovit, ori eu nu caut asta. Nu ma intereseaza sa blamez intunericul, vreau doar sa aduc putina lumina celor care cu siguranta au nevoie de ea, sau poate doar mie. Ramane un mister cum...as vrea sa fie ceva cu adevarat profund.
Nici macar nu ma mai strofoc sa gandesc ce si cum, e pur si simplu o pierdere de clipa, de fericire. Stiu ca o sa simt, stiu. E un parfum care ma urmareste, parfumul meu. :)
Si cand ma gandesc ca o viata intreaga am gandit, am judecat, am vrut sa fiu ceva ce nu sunt, am acumulat lucruri fara sens, am vrut sa fiu pentru ceilalti ceva bun, ceva de care eu nu am avut parte...m-am intors de mii de ori in trecut, gandindu-ma ca poate daca as fi actionat diferit si mi-am faurit o mie de planuri pentru viitor gen: casa, familie, copii, cariera, caine, pisica, excursii, neglijand singurul lucru pe care il am cu adevarat si anume prezentul. Multora ni se intampla pentru ca suntem atat de indoctrinati cu lucrurile pe care ar trebui sa le facem, care ni se spun ca sunt bune, pe care ar trebui sa le dam mai departe urmasilor nostrii, bietii de noi. Ne luptam zi de zi, an de an, clipa de clipa, cu lucrurile pe care trebuie sa le facem, incat uitam sa traim, sa fim liberi, in lumea asta traim!
Viata e tare frumoasa, are de toate. Are si fluturi, are si gunoaie. Depinde mult de noi daca facem ceva in privinta asta, daca maturam gunoiul, daca il acceptam, sau daca ne criticam intre noi.
Dar indiferent de gunoi si de cum gandim, fluturii vor fi mereu.
