Pentru tine, dragostea mea

       Sunt cuvinte care nu se pot spune. De ce? Pentru ca sunt lucruri sacre pe care le purtam in noi si de care ne temem sa nu dispara. Eu te port in inima. Atat de profund, atat de adanc. Cu multa iubire, uneori cu furie, cu ura, cu pasiune, dar cel mai mult cu infinita tandrete. Si mi-e teama sa scriu despre tine, pentru ca n-as vrea sa dispari. Esti visul meu frumos si totodata atat de pur. Si esti atat de adanc...oare stii cat? Sau mai ai de crescut?

       Sunt aici chiar de nu ma poti vedea. Intinde mana si ma vei avea. :)

Jonathan...

      Azi m-am trezit plina. Plina de sens, plina de acel ceva. Plina de iubire, plina de profunzime. Simt ca mai este atat de putin pana o sa gust din apa fantanii mele. Si o sa-mi potolesc setea asta de...mai mult. Setea de mai sus. Nu e putere, e bucurie, e libertate, e pura energie. E descatusarea zborului, intinderea aripilor, increderea in dorinta lor de a se ridica.
       Ma gandeam cum ar fi ca noi toti sa avem corpurile invizibile si doar ochii sa se vada? Oare cum ne-am mai iubi? Oare ar mai exista dorinta primitiva de contopire? Oare cum ne-am regasi? Oare cum am mai fi un intreg? Ne-ar ajunge doar ochii? Sunt atatea intrebari ce-mi vin de atat de departe. Vin la mine si ma trag de maneca, se rotesc in jurul meu, ma ispitesc. De unde toate astea pe mine? Nu stiu, sincer, poate de la El. Am stiut de mic copil ca aveam "ceva", cand ma ascundeam singura prin gradini, departe de toti, cautand ceva, ascultand ceva, fiind pur si simplu constienta de ceea ce ma inconjura. Pot sa recunosc un anumit tip de vant din copilarie, am o memorie extrem de proasta, dar, oh, lucrurile astea care se simt le tin minte. Mi se impregneaza adanc in vene si-n sange si urla la mine ca si cainii infometati sa le ating, sa le simt, sa le gust si sa le duc mai departe. Sincer, mi-e cam greu in cuvinte sa exprim vantul sau puritatea, sau orizontul, sau maretia. Incerc si eu cum pot sa fac povestea sa devina realitate, dar sunt sigura ca exista multi oameni ca mine care au fix aceleasi sentimente si trairi. Ei bine, pe oamenii aceia vreau sa-i cunosc, sa-i intalnesc. Mi-e frica ca intr-o zi tot ce simt o sa dispara si ma cert cu mine sa fac ceva si ma straduiesc. Caut, ma documentez, citesc, si cand uit, iarasi ma cert. Ma cert ca uit sa privesc sacrul ce sta in fata mea si zice: "Alexandra sunt la dispozitia ta. Vino, priveste-ma, contopeste-te cu mine. Ia si bea, umple-te de tot ce insemn."
       Cam asa se rezuma fericirea mea. In mare pare complicata, dar cred ca e o cautare de cand lumea si pamantul. Fara patimi,dorinte, lacomie, orgolii, frica, durere. Doar iubire, puritate, stralucire. Nu, nu cunostinte, ci dincolo de ele. Pana la urma cunostintele se invata de la ceilalti, in schimb cautarea asta e o enigma. Frumusetea consta in faptul ca traiesti diverse stari, multe de purificare si apoi esti nevoit sa le prinzi din zbor, daca devii constient desigur. Sau poate iti atrag atentia de la altii, mai stii?
       Sunt pregatita pentru ce va veni, pentru ce este. Pentru zbor.