Moya lioubov Nikolai,
A trecut ceva vreme de cand ai plecat la lupta. Stiu doar ca numai acolo aveai sa devii barbat cu adevarat. Pentru voi, razboiul e foarte important. Dar pentru noi e foarte greu. Ne gandim tot timpul daca sunteti raniti, daca ati avut ce manca, daca va e frig si va asteptam cu o dorinta mare inapoi acasa. Tu n-ai sa mori, stiu asta. Inima mea imi spune ca ai sa biruiesti toate greutatile si ca ai sa gasesti pacea mult prea dorita. Stiu ca te gandesti la mine, inima-mi bate tare. Si vantul iernii imi sopteste asta, ca eu sunt cea care te tine pe picioare. Ia pa tebe scuceaiu daragoi.
Sa stii ca nu te-as mai iubi, daca ai muri in razboi. Nici macar nu te-as plange, m-as marita cu altul ca sa-ti fac in ciuda. Si stiu ca din cauza asta ai muri din nou, pentru ca stii ca pentru mine nu existi decat dumneata, Nikolai.
De cand ai plecat, asta este prima epistolie ce ti-o scriu. Nu am avut vreme de scris,cat ii ziua de lunga muncesc iar noaptea lucrez pana nu-mi mai simt degetele pe carlige. Astazi a trecut coana Olenka pe la mine si mi-a adus cerneala si foaie sa-ti pot mazgali episola asta. Si acum mai e putin si se stinge si ultima lumanare. Inima mea insa nu se stinge, lioubov, ea te vrea acasa langa mine.
Indura si lupta, maia dusa, sa-mi vii acasa barbat. Altfel te uit.
Ia tibia, lioubliou.
Te astept neincetat, a ta Nadya.
Pentru tine cu toata iubirea si increderea din lume. Casa-soare...
