Hmm…oare despre ce as
putea povesti in aceste momente? Am atatea
lucruri de povestit, dar in momentul in care imi doresc sa le impart cu
ceilalti ma blochez si ajung la falsa concluzie ca nu pot!
Acum multa vreme
eram o persoana pesimista…mult timp tristetea
mi-a umbrit lumina. Inca de cand eram copil ma simteam batrana, plictisita de
viata, trista si singura. Cred ca aveam nevoie de cineva cu care sa vorbesc,
cineva care sa-mi fie alaturi, sa ma imbarbateze si sa-mi spuna ca-mi este
alaturi. Ai mei erau departe, mult prea departe. Nu am stiut sa-mi traiesc
copilaria la fel ca ceilalti copii, am fost o singuratica si unica fiinta pe
care am acceptat-o la vremea aceea in
viata mea a fost cea care m-a si salvat prin optimismul ei inegalat: surioara
mea mai mica.
Astazi in
schimb sunt o tanara de 25 de ani vesela, sociabila, gata sa zbor oricand . Am
multi prieteni buni, am o relatie frumoasa cu parintii si cu bunicii mei si o
am langa mine pe surioara mea care, in clipele de restriste, imi lumineaza
viata cu razele luminii ei. Dar mai ales il am alaturi pe Dumnezeu fara de care
nu mi-as fi putut descoperi propria lumina…
Pana acum
am realizat ca noi suntem singurii care ne putem crea o lume aparte, o lume
plina de frumusete, de optimism, de lumina, o lume doar a noastra.
Cand
soarele se ineaca-n asfintit
Iar
ochii cerului se-nchid
O mica stea rasare-n zare
Ca o
lumina calauzitoare
Atunci
jos pe pamant
Si
felinarele se aprind…
Bun venit
in gradina mea, dragii mei, gradina secreta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu