Teama de iubire

    Atunci cand ne indragostim ne este foarte greu sa ne exteriorizam sentimentele...de ce?. Poate din timiditate, poate din frica de a nu fi raniti (din nou), poate fiindca ne gandim ca celalalt nu simte ceva la randul lui sau poate pentru ca ne gandim ca celalalt are mari asteptari iar noi nu le vom putea face fata...si alte mii de motive inutile care nu ne ajuta deloc.
    Cunosc o parte din aceste temeri caci am trecut si eu prin asa ceva (mai ales dupa ce m-am indragostit de unul din cei mai buni prieteni, i-am marturisit sentimentele mele, el s-a jucat cu ele si din asta am iesit raniti amandoi (cel putin eu, da!) iar prietenia noastra a murit avand in vedere ca sunt aproape 5 ani de cand nu ne mai vorbim) iar acum imi este foarte greu sa ma mai arunc in necunoscut.
    Complicata situatie.
    Bineinteles, atunci cand am avut sansa de a-mi deschide inima din nou si a arata ceea ce simt nu am mai putut cu riscul de a pierde...si am pierdut!
    M-am gandit ca sunt femeie si am vrut sa vad ca exista minim un barbat pe lumea asta care daca simte ceva pentru mine sa-mi arate acest lucru fara toate temerile astea. Pur si simplu fara sa-i dau un motiv.
    Greu cu dragostea.
    In ziua de astazi majoritatea oamenilor se indragostesc prea repede, prea usor dar nimeni nu e dispus sa investeasca in ceea ce numesc ei dragoste.
    Dragostea nu e usoara, dar daca pornim in cautarea ei, o gasim si ne luptam pentru ea, comoara mai mare nu vom intalni pe acest pamant. De ce? Pentru ca se spune ca fericirea dincolo de a fi o binecuvantare, este o cucerire.

Oameni, nu roboti!

    Am cunoscut de-a lungul vietii multi oameni care au incercat sa-si impuna propriile pareri asupra celorlalti din jurul lor, mai slabi, mai naivi sau mai stiu eu cum, din punctul lor de vedere.
    Personal, am ajuns la saturatie  incercand sa-i inteleg pe acesti oameni.
    Nu pot intelege cum de incearca sa-i conduca pe ceilalti in directiile in care vor ei, sa vada lucrurile asa cum vor ei, sa faca ceea ce vor ei, pe motivul ca vor sa-i protejeze, indiferent ca sunt parinti (nu de copii, evident!), frati, surori, bunici, prieteni sau mai stiu eu ce.
    Atunci cand ii doresti binele celuilalt, mai ales daca este copilul tau, ar trebui sa il sustii nu sa ii spui (impui) ce sa faca. Ca si parinte esti insarcinat cu calauzirea acelui copil cat este mic, pe urma adolescent, insa fiecare om trebuie sa isi urmeze propriul drum in viata fara a fi presat de toata lumea.                                
    Consider ca fiecare individ stie ce-i mai potrivit pentru el, iar faptul ca incearca sa isi realizeze visurile (pe cai drepte, desigur), nu ar trebui sa insemne decat motiv de mandrie pentru cei care cred ca stiu ce-i mai bine pentru el.
    Asta nu inseamna ca nu stiu ce este in inima unui parinte dar consider ca totul are o limita.
    Asadar, voi ce credeti?

Ziua de azi

    Astazi vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu ca exist. Este o zi foarte deosebita pentru mine, ziua in care am venit pe lume cu 26 de ani in urma.:)
    Astazi am uitat de tristetile si de zilele mele proaste si m-am bucurat de lucrurile bune. Pentru ca in ciuda tuturor lucrurilor negative din viata mea, astazi ma simt speciala. Daca Dumnezeu mi-a permis sa vin pe Pamant inseamna ca sunt om deosebit, si El ma iubeste mult.
    Astazi m-am bucurat alaturi de cei dragi: familia, prietenii, oameni dragi. Alaturi de ei ma simt infinit mai bogata.
    Astazi am auzit pasarelele ciripind fericite un cantecel si am vazut multa lume bine dispusa.
    Astazi i-am trimis perechii mele un sarut purtat de vant (bine, doua...ca sa fiu sigura ca ajunge :D).
    Astazi am fost cu verisoara  mea in parc. Parcul il mai numesc si "intalnirea cu Dumnezeu". A fost o seara linistita (oarecum).
    Astazi incepe o noua etapa din viata mea, cu siguranta mai buna!

 

Cautam vara...

    Cautam vara in oras, cu soarele ei stralucitor, cu teii lui Eminescu parfumati cu dor, cu zbuciumul si verva sufletelor oamenilor, cu veselia copiilor, cu parcurile inverzite, cu trandafirii multicolori, cu serile tarzii...

    Cautam vara pe camp, cu lanurile ei pline de maci, albastrele, rochita-randunicii si multe alte flori salbatice, cu imperioasa Floarea-Soarelui, cu pasarele cantatoare si animale pe ogor...

    Cautam vara, cu marea ei nebuna in valuri navalind, cu oameni fericiti, cu nisipul infierbantat de soarele dogoritor, cu albastrul Cerului senin in care El si marea se unesc in infinit, cu dragoste si dor...

    Cautam vara, cu muntele atragator, cu paduri verzi, cu sate primitoare si ulite cu pietris, cu drumuri prin desis cu mure si cu fragi, cu parauri cristaline si racoritoare, cu dealuri foarte inalte presarate cu falnici brazi, cu vantul racoros si aer pur, cu Cerul pictat cu nori pufosi pe fond albastru si apusuri sangerii la ceas de amurg, cu trilurile pasarelelor zglobii, cu singuratatea locului si Dumnezeu alaturi...

    Cautam vara in gradina mea cu flori si legume, cu prunii printre care ma-ntindeam si admiram, cu hamacul solitar, si tot visam, visam...

Alchimistul

     Este una din cartile care mi-au schimbat viata. Este a treia sau a patra oara cand o recitesc si de fiecare data descopar lucruri noi si utile in aceasta carte.
            " Incearca sa stii intotdeauna ce vrei - Alchimistul"
     Este acea carte in care gasesc mereu raspunsuri la intrebarile mele, mai ales in clipele grele. Poate pentru ca ma face sa reflectez la ceea ce reprezint eu ca persoana si ce vreau de la viata. Ar fi frumos ca orice om sa aiba posibilitatea de a o citi.
            " Orice binecuvantare care nu e acceptata se transforma in blestem - Alchimistul"
     Este o carte pe intelesul tuturor, chiar si pe intelesul celor carora nu le place sa citeasca. In ansamblu pare o carte simpla, poate prea simpla, dar este foarte complexa, daca nu chiar putin complicata. De ce spun asta? Pentru ca ne da mult de gandit aparent la niste lucruri simple, iar informatiile vin ca un amalgan si ne descumpanesc putin. Ne obliga practic sa ne gandim la nevoile, dorintele noastre. Ne face sa ne gandim la ce ne dorim cu adevarat in viata.
    Pentru mine este o carte magica care, personal m-a ajutat enorm de mult sa evoluez ca si fiinta spirituala. Consider ca daca nu as fi citit-o as fi de mii de ori mai saraca.
            " Si atunci a fost ca si cum timpul s-a oprit in loc, iar Sufletul Lumii ar fi aparut cu toata vigoarea in fata flacaului. Cand i-a privit ochii negri, buzele nehotarate intre zambet si tacere, a inteles ca cea mai importanta si mai inteleapta parte a Limbajului pe care-l vorbea lumea era aceea care facea ca toti pamantenii sa-si inteleaga inimile(...). Tot ce intelegea flacaul era ca se afla in fata femeii vietii lui si, fara sa fie nevoie de cuvinte, si ea trebuia sa stie asta - Alchimistul"
    Ma intreb de multe ori, ce rost au cartiile cu informatiile lor cu tot, daca nu ne ajuta catusi de putin sa ne inaltam spiritual? De ce in loc sa traim azi. amanam pe maine? De ce in loc sa ne bucuram de cei dragi, de natura, de pasari, de animale, de Cer etc, stam incruntati si alergam...pentru ce? Pentru un viitor mai bun? Dar nu stim daca mai exista maine...Pentru avutie, bogatie? Dar asta nu o sa se intample prea curand iar noi o sa imbatranim...si va fi cam tarziu sa ne mai bucuram.
    Nu pot zice decat: cititi aceasta carte si reflectati. Ce inseamna viata pentru voi? Este acum sau...candva??
            " Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire - Alchimistul"
    Nu este nevoie de a transforma plumbul in aur pentru a fi alchimisti...totul sta in mainile noastre!!
    

Ganduri

    Ma simt singura. Desi sunt o persoana plina de viata, gata oricand sa-i inveselesc si sa-i consolez pe ceilalti am momente ca acum in care ma simt trista. Nu stiu de unde am puterea de a fi optimista in general, cred ca Dumnezeu ma indruma...
    Am avut demult un vis tare frumos, poate cel mai mare vis al meu, dar a murit. Nu am stiut cum sa lupt sa-l indeplinesc, asadar l-am aruncat intr-un colt al inimii si l-am dat uitarii. Atunci cand mi s-a oferit o sansa pentru a-l indeplini dupa mult timp, am refuzat-o. M-am gandit ca-i prea tarziu ca sa mai realizez acel vis, dar cred ca era doar teama de esec, ca nu sunt facuta pentru acel lucru.
    Ar fi trebuit sa incerc...ar fi trebuit!

    Am crezut ca poate o sa-mi intalnesc iubirea si o sa-mi umple viata de bucurie si fericire dar nu a fost asa. Poate ca totusi am intalnit iubirea dar nu a fost sa fie. Poate pentru ca atunci cand am avut sansa sa fac ceva nu am avut curajul necesar (teama de esec, teama de necunoscut) si i-am dat cu piciorul dar poate totusi nu era iubire.
    Poate.

    Si desi viata mea este plina, ea este totusi goala. Nu-mi place sa ma gandesc la trecut dar sunt momente in care cred ca ar fi fost foarte frumos sa am pe cineva alaturi sa ma ajute sa-mi indeplinesc visurile.

    Se spune ca iubirea iti da aripi...

O zi magica

    Era intr-o marti. Plecasem in cautarea unei slujbe. A mia oara. Trecuse o luna de cand plecasem de la slujba anterioara in cautarea unei slujbe mai bune. Imi doream sa evoluez cumva. Dar luna trecuse si nu se intamplase nimic. Ma simteam descurajata si deja eram la limita cu banii. Epuizasem cam toate locurile pe care le cunosteam si nu numai, dar nu gasisem nimic. Tin minte ca era ora 4 si desi era o vreme mohorata si afara burnita am hotarat ca trebuie sa mai incerc. Asadar am plecat spre statie si mi-a venit in minte Gara de Nord. Am urcat in troleibuz si m-am asezat pe un scaun. Langa mine statea o doamna. Am rugat-o sa inchida geamul caci era curent si am intrat in vorba, doamna era foarte draguta. I-am spus ca eram in cautarea unui job dar ca orice s-ar intampla am sa fiu pozitiva. La un moment dat am  privit pe fereastra si i-am spus ca Cerul si-a schimbat culoarea, era de un albastru mai senin. Ea m-a privit si mi-a zis ca sunt o fire optimista daca pot observa ca Cerul si-a schimbat culoarea. Atunci, dupa mult timp am zambit din inima pentru ca mi-am dat seama ca asa era. Am coborat la aceeasi statie, ne-am sarutat pe obraz ca doua vechi prietene, ne-am urat de bine si am pornit-o fiecare pe al ei drum. Deja mi se schimbase dispozitia.
    In drumul meu am dat de 2 florarii. In dreptul uneia am zarit pe jos un cap de lalea galben solar. Iubesc florile asadar m-am aplecat, am luat-o si am bagat-o in buzunar. Deja mi se parea ca Dumnezeu imi zambeste. In buzunar mai aveam si un talisman cu un ingeras cazut de la o bratara si asta imi dadea mai multa incredere.
    Am pornit-o pe o straduta laterala. Am parcurs-o cautand anunturi dar n-am vazut nimic. Deja ma descurajasem de tot cand am trecut pe langa o cafenea. Stiam ca experienta nu prezenta un atu la mine, dar m-am hotarat sa incerc. Era ceva ce ma indemna catre acel loc. Am intrat si am dat de un tip. M-a intrebat ce vreau, i-am explicat si m-a poftit sa iau loc. Vorbea cu cineva tot pentru un post.
    Mai departe am discutat, m-a invitat sa vorbesc cu seful si astfel am obtinut o slujba.  Eram mai mult decat fericita, ziua aceea, desi era mohorata se luminase ca niciodata pentru mine.
    A fost o perioada frumoasa din viata mea in care am cunoscut oameni deosebiti. Desi acum nu mai lucrez acolo, acea slujba mi-a adus multe lucruri bune.
    Acea zi a fost magica. Inca de atunci am crezut ca Dumnezeu a fost cel care mi-a condus pasii acolo...