Ma simt singura. Desi sunt o persoana plina de viata, gata oricand sa-i inveselesc si sa-i consolez pe ceilalti am momente ca acum in care ma simt trista. Nu stiu de unde am puterea de a fi optimista in general, cred ca Dumnezeu ma indruma...
Am avut demult un vis tare frumos, poate cel mai mare vis al meu, dar a murit. Nu am stiut cum sa lupt sa-l indeplinesc, asadar l-am aruncat intr-un colt al inimii si l-am dat uitarii. Atunci cand mi s-a oferit o sansa pentru a-l indeplini dupa mult timp, am refuzat-o. M-am gandit ca-i prea tarziu ca sa mai realizez acel vis, dar cred ca era doar teama de esec, ca nu sunt facuta pentru acel lucru.
Ar fi trebuit sa incerc...ar fi trebuit!
Am crezut ca poate o sa-mi intalnesc iubirea si o sa-mi umple viata de bucurie si fericire dar nu a fost asa. Poate ca totusi am intalnit iubirea dar nu a fost sa fie. Poate pentru ca atunci cand am avut sansa sa fac ceva nu am avut curajul necesar (teama de esec, teama de necunoscut) si i-am dat cu piciorul dar poate totusi nu era iubire.
Poate.
Si desi viata mea este plina, ea este totusi goala. Nu-mi place sa ma gandesc la trecut dar sunt momente in care cred ca ar fi fost foarte frumos sa am pe cineva alaturi sa ma ajute sa-mi indeplinesc visurile.
Se spune ca iubirea iti da aripi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu