Motivatie

    Ce este motivatia? De ce avem nevoie de ea? De unde survine? Cum apare in viata noastra? De ce nu ne putem motiva singuri?
    In ultima vreme ma tot gandesc la intrebarile astea. In general nu sunt o persoana prea entuziasmata. De ce? Pentru ca inca nu am gasit acel ceva care sa ma defineasca, sa ma faca sa traiesc cu pasiune.
    Am vrut sa fiu pianista dar nu s-a putut, am vrut sa fiu traducator caci ador limbile straine, am vrut sa fiu stewardesa pentru ca imi plac la nebunie calatoriile, am vrut sa fiu arheleog caci iubesc sa descopar comori, am vrut sa fiu dansatoare ptentru ca sunt indragostita de dans, am vrut sa fiu pictorita deoarece ma fascineaza culorile. De ce nu sunt nimic din toate astea? Se pare ca nu m-a motivat nimic suficient de mult incat sa reusesc sa fac ceva din ce am enumerat mai sus. Dar sunt pasiunile mele si de cate ori am ocazia, le practic.
    Cred ca in centrul a ceea ce mi-am dorit sa fac cel mai mult a stat lumea. Mereu am vrut sa ajut oamenii in orice fel. Am  vrut sa aduc lucruri bune in viata lor, sa ii motivez, sa ii incurajez, sa le daruiesc incredere, chiar sa le impart cunostintele mele. Sunt mai ciudata stiu, doar nu o sa-mi impart viata cu lumea. Dar pot spune ca sunt trecuta prin viata si de multe ori cand am avut nevoie sa simt pe cineva alaturi, nu a fost sa fie.
    Trist...
    Revenind la motivatie, este greu ca in ziua de azi sa faci ceea ce iti place. Dar este si mai greu sa descoperi ce iti place sa faci. Mie mi-au placut toate lucrurile ce tin de arta, de frumos in general. Asta nu inseamna ca ma consider sau vreau sa fiu artista.
    Nu...pentru ca telul meu este altul in viata asta: vreau sa ajut oamenii iar motivatia mea va fi sa muncesc si sa invat mult pentru ca intr-o buna zi sa pot crea oportunitati de munca pentru alti oameni.
    Visez? Nu!!! Voi reusi pentru ca in ciuda tuturor lucrurilor la care am renuntat, nu mi-am pierdut speranta ca intr-o buna zi sa fac ceva bun pentru alti oameni.
    Cat despre mine, desi nu-mi este deloc usor, trag singura. Drumul meu a fost greu si acum este si mai greu dar o sa razbat caci sunt o luptatoare.
    Lucrurile bune se fac in timp! :)
 

Schimbare

In toamna m-am pierdut...

In asfintitul ei m-am regasit

Cand totul se pierdea 

Si pasarile aripile-si falfaiau

Spre locuri indepartate,

De mine inca neaflate...

-Dar am sa zbor si eu

 Si-atunci nu ma veti mai prinde

 Nici voi, nici toamna muribunda,

 Caci am sa ajung atat de sus

 Si-am sa ma schimb, mi-am spus...

 In mantia fulgilor de nea!

Noi doi

    Credeam ca o sa fim impreuna, povesteste Ana.
    In prima zi cand ne-am cunoscut suna alarma. :) Pe atunci nu am bagat de seama, dar cred ca a fost un semn sa nu ma indragostesc. Asta cred acum.
    Cand ma gandesc la acele momente ma simt tare trista. Imi este greu, dar vreau sa iti povestesc.
    La inceput mi s-a parut  antipatic. Ce-i drept era tare frumusel dar pe mine ma lasau rece chestiile de genul asta. L-am vazut in anumite momente de criza si mi-am zis: "de asta stau departe!" Doar ca, cu mine, se purta frumos, ceea ce m-a frapat. Mi se parea ciudat de dragut in ciuda referintelor primite despre el.
    Incet incet mi-am dat seama ca aveam cam aceleasi gusturi, semanam destul de mult.
    In vremea aceea purtam doua persoane in inima care ma marcasera destul de mult: unul care imi fusese prieten foarte bun dar imi facuse inima tandari, si celalalt un fel de dragoste la prima vedere. Asadar nici prin gand nu-mi trecea ca ar putea fi ceva intre noi doi. Suferisem foarte mult din cauza barbatilor, devenisem un fel de sloi de gheata si preferam sa ii resping pe toti, cu toate ca aveam prieteni de sex opus.
    Totusi nu am putut ramane imuna la felul in care ma trata. Langa el ma simteam protejata, ma facea sa ma simt bine. Intuiam ca ma placea, desi nu stiam daca ceea ce simtea el era pura dorinta sau ceva mai mult. Chiar ajunsesem sa cred ca noi doi vom fi impreuna dar...
    Usor usor am inceput sa-mi deschid inima din nou, desi imi era nespus de greu.  Cu toate ca era dragut in general isi arata si partile rele, si in momentul in care a dat-o in bara am simtit din nou suferinta aia crunta. Tin minte ca stergeam ceva la calculantor si gandeam cu voce tare, iar el a murmurat, stiam ca pentru mine: "asa, sterge-ma". In acel moment mi-a venit sa-i trag un pumn si sa-i strig ca-i tare prost daca crede ca sentimentele se pot sterge asa usor. Dar am tacut si am mers mai departe pana in momentul in care am fost nevoita sa plec de langa el.
    Acea zi a fost o lovitura grea pentru mine. Nu ma asteptam sa trebuiasca sa plec, si in momentul acela mi-am dorit din toata inima sa faca ceva sa-mi arate ca ma place. Am vrut sa cred ca o sa vina dupa mine, asadar am asteptat si iar am asteptat multe luni...in zadar.
    In ciuda tuturor lucrurilor am incercat sa-i arat ca il plac, i-am vorbit de cate ori gaseam un subiect de conversatie , i-am si propus sa iesim. Dar...ori lui chiar nu-i placea de mine, ori destinul nu ne vroia impreuna, cert este ca nu ne-am mai intalnit.
    Poate ca totusi nu era el cel care-mi trebuia mie, nu era...cealalta jumatate a mea. Pentru ca in fond el n-a facut nimic concret niciodata!

Dincolo de liniste

    In viata linistea e efemera
    Ea-i utopie pentru cei ce cred in ea
    Dar pentru cei ce au pierdut-o
    E insasi iadul in splendoarea sa.

    In clipa asta totul s-a oprit in loc
    Singuratatea si tristetea m-au ravasit de tot
    Pana si ingerii m-au parasit
    Tenebrelor ei m-au gonit.

    Incep sa strig dar nimeni nu ma aude,
    Incerc sa deslusesc sperante printre umbre
    Dar totu-i in zadar si-i doar iluzie,
    Iar tot ce ma inconjoara e haos si confuzie.

Unde esti?

       Oare de ce mi-e sufletul trist,
       Iubitul meu,
       Gandindu-ma la tine,
       Intunecatul meu print?
       Si iarasi sufletul imi plange
       Si apoi zboara...
       Zboara catre locuri
       Unde nu te poate ajunge!
       Din care loc ai aparut?
       Si de ce brusc ai disparut?
       Oare vantul mi te-a furat
       Sau poate doar te-am visat?
       Caci in al meu gand
       Existi iubite...
       Vii de pe meleaguri nemaintalnite.

    E doar o mica parte din ceea ce sunt eu...cand ma atinge inspiratia. :)

Asteptari

    Salut, pentru cei care ma citesc...daca ma citeste cineva. :) Am cam multe absente in ultima perioada, stiu. Am fost si foarte ocupata, dar asta nu este o scuza, cel putin nu una buna. In ultima vreme m-a cam lasat balta...inspiratia, desigur. Si e cam frustrant. Nu ca acum as avea ceva concret despre care sa scriu, acum incerc sa-mi alung plictiseala. Sper doar sa nu va plictisesc pe voi.
    In general am multe idei, din fericire (sau nefericire!) am o imaginatie foarte bogata. De aceea nu ma prea surprind lucrurile in general. Pentru ca gandesc foarte mult, ceea ce nu e un lucru rau dar nici bun. E bine de regula sa nu avem asteptari, dar cand survine o imaginatie bogata te gandesti ca poate...se va intampla
    Ma intristeaza sa vad ca oamenii nu mai cred in viata, cu toate astea au asteptari multe si mari. Cred ca pana acum cativa ani, gandeam la fel dar poate cartile mi-au mai luminat mintea, nu stiu.
    Stiu doar ca intr-o zi mi-am dat seama ca sunt fericita doar cu ce am. Si m-am simtit grozav. Desigur, asta nu insemna ca am totul. Dar am mai invatat si sa astept. Auzisem ca lucrurile bune se fac in timp.
    Iubesc oamenii. O prietena mi-a zis demult ca sunt nebuna, si ca ar trebui sa iubesc cainii nu oamenii. Iubesc si cainii, dar iubesc mai mult oamenii. De asta evit sa intru in polemici si incerc sa mediez conflicte de cate ori pot. Am invatat despre oameni ca nu sunt buni sau rai, ci depinde de situatie. Sunt doar stari prin care ei trec, importanta e calea pe care o aleg.
    Multi ma catalogheaza drept o persoana naiva. Desi ma deranjeaza, imi convine totusi. Nu ma laud, dar ma duce capul mai mult decat arat. Aleg sa fac lucrurile in modul meu, nu pentru a-i ajuta pe ceilalti, ci pentru a ma ajuta pe mine sa cred intr-o lume mai buna. O lume in care, pe moment, se zbate intre viata si moarte, dandu-si parca ultima rasuflare... o lume in care eu totusi cred.
    Mai ales ca totul e atat de facil, atat de simplu. Noi doar complicam. Dar ar fi atat de simplu sa fim cel putin multumiti daca am face un minim efort. Daca doar ne-am bucura mai mult de micile placeri ale vietii, daca si iar daca. Dar cine sunt eu sa predic?
    Voi doar faceti cum vreti, dar am o mare rugaminte: orice ati face, fiti fericiti! :)