Noi doi

    Credeam ca o sa fim impreuna, povesteste Ana.
    In prima zi cand ne-am cunoscut suna alarma. :) Pe atunci nu am bagat de seama, dar cred ca a fost un semn sa nu ma indragostesc. Asta cred acum.
    Cand ma gandesc la acele momente ma simt tare trista. Imi este greu, dar vreau sa iti povestesc.
    La inceput mi s-a parut  antipatic. Ce-i drept era tare frumusel dar pe mine ma lasau rece chestiile de genul asta. L-am vazut in anumite momente de criza si mi-am zis: "de asta stau departe!" Doar ca, cu mine, se purta frumos, ceea ce m-a frapat. Mi se parea ciudat de dragut in ciuda referintelor primite despre el.
    Incet incet mi-am dat seama ca aveam cam aceleasi gusturi, semanam destul de mult.
    In vremea aceea purtam doua persoane in inima care ma marcasera destul de mult: unul care imi fusese prieten foarte bun dar imi facuse inima tandari, si celalalt un fel de dragoste la prima vedere. Asadar nici prin gand nu-mi trecea ca ar putea fi ceva intre noi doi. Suferisem foarte mult din cauza barbatilor, devenisem un fel de sloi de gheata si preferam sa ii resping pe toti, cu toate ca aveam prieteni de sex opus.
    Totusi nu am putut ramane imuna la felul in care ma trata. Langa el ma simteam protejata, ma facea sa ma simt bine. Intuiam ca ma placea, desi nu stiam daca ceea ce simtea el era pura dorinta sau ceva mai mult. Chiar ajunsesem sa cred ca noi doi vom fi impreuna dar...
    Usor usor am inceput sa-mi deschid inima din nou, desi imi era nespus de greu.  Cu toate ca era dragut in general isi arata si partile rele, si in momentul in care a dat-o in bara am simtit din nou suferinta aia crunta. Tin minte ca stergeam ceva la calculantor si gandeam cu voce tare, iar el a murmurat, stiam ca pentru mine: "asa, sterge-ma". In acel moment mi-a venit sa-i trag un pumn si sa-i strig ca-i tare prost daca crede ca sentimentele se pot sterge asa usor. Dar am tacut si am mers mai departe pana in momentul in care am fost nevoita sa plec de langa el.
    Acea zi a fost o lovitura grea pentru mine. Nu ma asteptam sa trebuiasca sa plec, si in momentul acela mi-am dorit din toata inima sa faca ceva sa-mi arate ca ma place. Am vrut sa cred ca o sa vina dupa mine, asadar am asteptat si iar am asteptat multe luni...in zadar.
    In ciuda tuturor lucrurilor am incercat sa-i arat ca il plac, i-am vorbit de cate ori gaseam un subiect de conversatie , i-am si propus sa iesim. Dar...ori lui chiar nu-i placea de mine, ori destinul nu ne vroia impreuna, cert este ca nu ne-am mai intalnit.
    Poate ca totusi nu era el cel care-mi trebuia mie, nu era...cealalta jumatate a mea. Pentru ca in fond el n-a facut nimic concret niciodata!