Nimic

     Tocmai am terminat de citit romanul Cellei Serghi, Cartea Mironei. Nu ma pot decide daca mi-a lasat un gust amar si asta datorita scenelor atat de dramatic si violent povestite si mai ales simtite de personaj si probabil de autoare, dar mi-a lasat un gol in inima. Am ramas impactata de realitatea pe care doar un razboi ti-o poate conferi, realitatea in care singurul lucru care-ti mai ramane de protejat este propria viata, desi la un moment dat nici macar aceea nu mai inseamna nimic.
     Stau si ma gandesc la persoane, la fapte. Ma gandesc de multe ori cum se face ca reusim sa convietuim mai multi in acelasi mediu. De multe ori ne gasim prin prisma faptului ca gandim la fel. Dar nu in toate situatiile. De multe ori ni se intampla lucruri care ne schimba mentalitatea si cu toate ca avem cam acelasi tel cu cei apropiati ,ne instrainam. Ne simtim neintelesi. Este greu de trait cu oamenii, dar si mai greu de trait fara oameni. Este greu de acceptat faptul ca in ansamblu cu totii suntem la fel si de multe ori nu ne raportam decat la noi, nu si la ceilalti. Astfel prietenii devin dusmani, dusmanii prieteni si tot asa.
     Stiu ca ceea ce fac eu nu e bine. Eu incerc sa disec viata, incerc sa-i descopar misterul. Uneori datorita mintii mele ma cred un mic Dumnezeu, dar stiu cine sunt sau cine nu sunt. Si in situatii in care realitatea ma impacteaza uit sa mai atribui esenta vietii. Pentru ca uneori pur si simplu simt ca vreau sa-mi iau rucsacul si sa plec departe de orice legaturi. Sa fiu singura. Eu si El. Atat. Pentru ca desi pentru multi uneori nu mai insemn nimic, pentru altii sunt o straina, pentru altii nu exist, pe multi ii dezamagesc sau mai stiu ce, pentru El totusi insemn ceva. Pentru ca eu chiar ma incred in prezenta Lui, Il accept, Il chem langa mine. Si atunci cu toate defectele mele devin o imperfectiune frumoasa.
Sunt om. Dar am ceva divin in mine si constiinta nu ma lasa sa uit niciodata acest lucru. Atunci cand gresesc ma consider nedemna. Sunt rea, aroganta, judec, am asteptari. Dar sunt om, iar El stie si ma intelege. Cine-mi cunoaste inima mai bine decat El? Cine stie de ce am nevoie? Daca lumea ar intelege ca toate aceste defecte generale pentru toti s-ar vindeca cu muuulta blandete provenita din iubire, oare ce ar fi de omenire? Cum ar fi sa ne purtam cu ceilalti asa cum o facem cu noi bineinteles daca ne iubim cu adevarat?
Nu ar fi ca si cum am fi transformat cu totii plumbul in aur? De data asta oi avea eu asteptari mici, dar consider ca am reconstrui paradisul cu doar multa blandete survenita din si mai multa iubire pentru toti cei care isi incruciseaza drumul cu al nostru pe aceste carari.
     Cartea Mironei m-a impietrit putin sau inca putin. Ce e viata? Ce asteptam noi? La ce se raporteaza totul? Cine sunt, ce vreau, de unde vin? Care e esenta mea? De ce oricat de mult incerc, nu gasesc acel ceva? Ce sens are sa fii mort in viata? Viata e un vid.

Jurnalul: 27

     Mai am atat de putin si mai urc o treapta. Si este fantastic pentru ca nu vazusem decat partile rele ale acestei situatii. Pana am realizat ca urc ceea ce inseamna ca acumulez. Si imi place.
     Deci Doamne cum sa fac eu sa aduc magia in viata mea? Nu melodia celor de la Coldplay, nici alte melodii ci pur si simplu o stare. Am descoperit ca pot sa ma transpun dar nu tine, am nevoie de mai mult. Pot sa merg mai departe, dat fiindca pana acum n-am gasit nici unul din cele doua lucruri pe care le cautam: dragostea pentru un barbat si dragostea pentru munca. Sau poate am gasit doar jumatati de masura, dar la mine in cazurile astea (mai ales cu barbatii!), ori e totul ori e nimic.
     Am plecat de acasa sa fac ceva. Nu ca nu as fi facut, dimpotriva, dar n-am facut ceea ce vroiam nici macar aici.  Mai am de mers pana in locul unde sa vreau sa raman.
     E ciudat ca desi toata viata mea am cautat stabilitate, din nefericire sau fericire am gasit mereu aventura. Din pacate am o mare problema, ma plictisesc repede. De asta mi-e greu sa-mi gasesc ceva stabil. Si nu imi place sa ma simt legata. In momentul in  care se intampla asta, ei bine fug. De oriunde, in orice situatie. Dar stiu ca atunci cand voi ajunge unde trebuie, o sa ma asez bine de tot. Asadar mai am multe de facut, multe de aflat, multe de vazut. Ce as putea sa-mi doresc?
Sa nu-i mai ranesc pe cei dragi. Desi aici e cheia pentru a sti exact ce insemni pentru acei oameni. Aici se vede clar daca conteaza mai mult orgoliul lor sau ceea ce simt pentru tine. Si cel mai important este sa ierte, nu sa uite...as vrea ca cei care nu pot sa ierte, sa reuseasca totusi pentru ca suntem oameni nu zei. Greu.
Sa zambesc mai mult. In ultimele luni, sau poate in acesti doi ani mi-am pierdut stralucirea. In oglinda vad o femeie dura, fara urma de zambet, cu o voce grava. O femeie frumoasa, chiar foarte, dar care nu mai poate zambi decat cu greu. Trist.
Sa cunosc oameni fantastici cum s-a intamplat pana acum. Oameni cu pasiune si iubire pentru munca lor, oameni frumosi.
Sa iubesc. Chiar daca va mai dura pana voi ajunge la acel barbat, sa-i iubesc pe ceilalti (daca vor exista) cum pot. De ce? Pentru ca am nevoie sa simt caldura in inima mea, sa simt ca traiesc.
Sa-l am pe El cu mine chiar si in momentele in care tristetea ma arunca in negura cea mai crunta. Si chiar si atunci cand Il pierd, sa indraznesc sa-L chem inapoi.
In rest ce-o mai fi, om trai si-om povesti! :)

Viata

     As vrea sa vorbesc despre lucruri frumoase. Dar nu intotdeauna avem parte de ele. Viata oricum este compusa dintr-un amestec ciudat de sentimente contradictorii. Si este bine pentru noi sa avem habar despre toate nuantele, culorile acestor sentimente. Eu sunt unul din oamenii aceia care cauta frumosul peste tot, asadar trebuie doar sa privesc cu atentie. Probabil ca exista si in starea ametitoare de tristete care se incapataneaza sa ma invaluie. Dar sper sa nu dureze mult. Sunt prea tanara ca sa las batranetea din mine sa ma acapareze. Mi s-a intamplat asta cu mult timp in urma, nu mai vreau.
     Acum trebuie sa traiesc ce mi se da. Destinul consider ca il ai scris dar ti-l poti face si singur. In fond destinul nu inseamna neaparat un drum ci felul in care parcurgi acel drum. Adica ori alegi calea usoara si neortodoxa sa zicem in care te vinzi pentru niste bani sau mai rau iti vinzi corpul "in numele iubirii", sau pe cea in care incerci sa te ridici prin propriile puteri si desi de multe ori simti ca te impotmolesti, te agati de ceva si continui sa te tarasti: inca un pas, doi, trei si poate nu ajungi acolo unde iti doreai dar tu lupti pentru ca asta te face mai putin vulnerabil in fata celorlalti. Tu cauti ceva si chiar daca nu gasesti ce cautai, gasesti altceva si mai ales cresti in ochii tai ca nimeni altcineva. 
     Despre viata am putea face un adevarat tratat. Stai si te gandesti uneori ce-a gandit Creatorul cand a hotarat sa fie viata. De ce i-o fi permis sarpelui sa ajunga in gradina Eden? Poate s-o fi plictisit si El de atata perfectiune sau poate a vrut sa arate celor ce aveau sa vina adevarata perfectiune? V-ati gandit vreodata cum ar fi viata daca noi nu am fi stiut niciodata de Dumnezeu? Ia sa va ganditi! Si de ce daca unii nu cred in acest Domn au acelasi tel ca si noi toti dealtfel, si anume dragostea?
     Si ce anume poate insemna dragostea pe care o cautam cu totii? La inceput au fost femeia si barbatul, pe urma copii, fratii, surorile, nepotii, matusile-neamul intr-un cuvant. Si toti acesti oameni au simtit nevoia unui singur lucru, in afara de hrana, acoperis, si anume dragostea. Au vrut sa auda de la ceilalti incurajari, cuvinte blande si frumoase, au vrut sa fie alintati, imbratisati etc. 
     Si noi ce cautam cu totii aici? A fost un moment in viata mea in care L-am pierdut pe El. A fost gol. M-am simtit a nimanui, si interiorul meu se schimbase. Nici un sentiment cald, nici macar un sentiment rece ci doar vid. Cand L-am simtit din nou in mine, am fost fericita. Puteam simti din nou, aveam si cald si rece, si fos si gheata, puteam iubi, puteam uri, ca pe urma sa aleg doar sentimentele care sa ma ajute la cresterea mea spirituala. In legatura cu ce cautam noi, raspunsul e iubirea. Daca observati este ceea ce ne leaga pe toti, chiar si cei mai rai isi doresc sa fie iubiti. Dar iubirea din fericire pentru multi, din pacate pentru si mai multi inseamna Dumnezeu. Asta nu inseamna ca Dumnezeu inseamna o anumita religie, Biserica sau mai stiu eu ce. Pe Dumnezeu il poti gasi si pe munte, si la mare, si in copilul vecinului si in floarea ce vrei sa o strivesti. Daca privesti Cerul o sa-l gasesti acolo, oriunde privesti cu El in tine, langa tine o sa iti dai seama ca se schimba ceva. Inveti arta iubirii, atingi altfel, vorbesti altfel, privesti altfel si tot asa. 
     Zic si eu! :)