Mai am atat de putin si mai urc o treapta. Si este fantastic pentru ca nu vazusem decat partile rele ale acestei situatii. Pana am realizat ca urc ceea ce inseamna ca acumulez. Si imi place.
Deci Doamne cum sa fac eu sa aduc magia in viata mea? Nu melodia celor de la Coldplay, nici alte melodii ci pur si simplu o stare. Am descoperit ca pot sa ma transpun dar nu tine, am nevoie de mai mult. Pot sa merg mai departe, dat fiindca pana acum n-am gasit nici unul din cele doua lucruri pe care le cautam: dragostea pentru un barbat si dragostea pentru munca. Sau poate am gasit doar jumatati de masura, dar la mine in cazurile astea (mai ales cu barbatii!), ori e totul ori e nimic.
Am plecat de acasa sa fac ceva. Nu ca nu as fi facut, dimpotriva, dar n-am facut ceea ce vroiam nici macar aici. Mai am de mers pana in locul unde sa vreau sa raman.
E ciudat ca desi toata viata mea am cautat stabilitate, din nefericire sau fericire am gasit mereu aventura. Din pacate am o mare problema, ma plictisesc repede. De asta mi-e greu sa-mi gasesc ceva stabil. Si nu imi place sa ma simt legata. In momentul in care se intampla asta, ei bine fug. De oriunde, in orice situatie. Dar stiu ca atunci cand voi ajunge unde trebuie, o sa ma asez bine de tot. Asadar mai am multe de facut, multe de aflat, multe de vazut. Ce as putea sa-mi doresc?
Sa nu-i mai ranesc pe cei dragi. Desi aici e cheia pentru a sti exact ce insemni pentru acei oameni. Aici se vede clar daca conteaza mai mult orgoliul lor sau ceea ce simt pentru tine. Si cel mai important este sa ierte, nu sa uite...as vrea ca cei care nu pot sa ierte, sa reuseasca totusi pentru ca suntem oameni nu zei. Greu.
Sa zambesc mai mult. In ultimele luni, sau poate in acesti doi ani mi-am pierdut stralucirea. In oglinda vad o femeie dura, fara urma de zambet, cu o voce grava. O femeie frumoasa, chiar foarte, dar care nu mai poate zambi decat cu greu. Trist.
Sa cunosc oameni fantastici cum s-a intamplat pana acum. Oameni cu pasiune si iubire pentru munca lor, oameni frumosi.
Sa iubesc. Chiar daca va mai dura pana voi ajunge la acel barbat, sa-i iubesc pe ceilalti (daca vor exista) cum pot. De ce? Pentru ca am nevoie sa simt caldura in inima mea, sa simt ca traiesc.
Sa-l am pe El cu mine chiar si in momentele in care tristetea ma arunca in negura cea mai crunta. Si chiar si atunci cand Il pierd, sa indraznesc sa-L chem inapoi.
In rest ce-o mai fi, om trai si-om povesti! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu