Dragoste de viata

       Seara frumoasa. Prietenie. Tocuri. Dantela. Ruj rosu. Rasete, vin si pizza. Italieni. Un colt de rai. Copii si visuri. Poate si vise. Dragoste, enorma dragoste de viata.

       Pe undeva pe langa centrul Pitestiului alergam pe o trecere de pietoni cu soru-mea. Eram atat de nebune, atat de indragostite si ne tineam de mana. Seara perfecta.
       Ea atat de frumoasa si de calda. Pe alocuri rationala. Eu atat de eu. De nebuna, de hlizita, de pusa pe sotii. De frumoasa si de smintita.
       Amandoua tinandu-ne de mana prin centrul orasului, razand si visand ca intotdeauna. Amandoua bucurandu-ne ca ne avem una pe alta. Amandoua incercate atat de greu uneori de viata. Dar amandoua in picioare si chiar pe tocuri. Amandoua iubindu-ne. Amandoua cu stea in frunte.
       Pentru asemenea momente ca cele din seara asta ii multumesc lui Dumnezeu. Poate pentru ca e mai mult decat merit. Pentru prietenie, pentru iubire, pentru pasiune, pentru frumusete, pentru calm.
       Si indiferent ce va mai urma, dragostea de viata, n-am s-o pierd. E prea profunda si poate ca moartea e prea lunga. Si nu stiu daca in urmatoarea viata voi mai fi la fel de binecuvantata. Asa ca zambesc. Si profit la maxim de ceea ce mi se ofera. Si mai ales ofer tot ce am mai bun. Fara retineri si fara jumatati de masura.
       Pentru ca viata e un tot.

Septembrie

       Toamna a luat atat de repede locul verii, trebuia sa se sfarseasca si ea odata si odata.
       A revenit nebunia in ceainarie, iar eu ma simt atat de bine.
       M-a intrebat Alexandra ce am mai facut frumos, iar eu m-am gandit ca n-am mai facut nimic deosebit in ultima vreme. Ma chinui la o carte de ceva timp si lenevesc.
       Noptile trecute cred ca am avut un cosmar, mi-au spus ai mei ca am inceput sa tip zicand: "Pleaca, pleaca, du-te!" Eu nu-mi amintesc nimic. Mai bine.
       Nu pot sa nu ma gandesc la cuvintele lui Peter si ale Marei. Stiu doar ca m-au ingrozit si mi-am spus ca niciodata nu se va intampla asa.
       Cand o usa se inchide, o fereastra se deschide. Privesc des la fereastra aia si ma gandesc ca ea a fost de mult timp acolo facandu-mi semne sa sar, dar m-am incapatanat eu cu usa aia. Din chestiile astea am invatat multe lucruri despre usi si ferestre.
       Intalnirile mele cu Vicentiu ma binedispun la maxim. 
       Noile inceputuri m-au ingrozit dintotdeauna. Dar, daca va fi sa fie, voi face sa merite.
       Sunt foarte haotica. Plina de furtuni, caut cerul albastru. Si am de gand sa il gasesc. :)
       Mai am ceva pana sa gust din apa fantanii mele. 
       Noi planuri, noi aventuri, acelasi drum drept. E interesant cum gandit dintr-un unghi, nu pot vedea inca din celelalte unghiuri. Dar stiu ca exista, asa ca nu ma mai stresez. Le-oi vedea pe la 50 de ani. :))) Daca mai traiesc, ca poate imi indeplinesc mai repede menirea printre muritori.
       E bine ca stau prost cu memoria si am obiceiul sa uit lucrurile grele si triste din viata.
       Si e bine ca totusi intrevad ceva luminos pe acolo pe undeva. Cred ca se afla intr-o gradina plina cu flori multicolore. Poate Dumnezeu, poate pacea, poate cineva.
       Timpul este scurt, iar noi atat de mici. Si cautam paradisul. Mai bine ne apucam si-l refacem.
       De la o vreme incoace imi trec mie niste ganduri prin cap: daca e ceva si mai important decat iubirea? Daca noi suntem atat de limitati incat ne-am oprit la ea zicandu-ne ca e apogeul? Daca mai exista si altceva? Oare ce-o fi? M-am gandit la mister, dar nu e convingator. Imi mentin parerea, exista ceva mai mult de atat. 
       Iubesc sa ma maimutaresc. Si fac asta inclusiv cu clientii (cu care vad ca merge, evident!). Teatru.
       Mi-e dor de Toni. Abia astept sa il revad pe barbatul care m-a facut sa rad si sa plang in acelasi timp. E fenomenal. Pacat ca e insurat! Sau nu?
       Cu ceva timp in urma, G. urma sa plece. Era intr-o stare deplorabila si imi parea rau pentru el. Ne-am intalnit la scari si am incercat sa-l incurajez. I-am citit disperarea din ochi si a fost momentul ala cand mi-a spus: "Iubesc tine, fata frumoasa" si m-a luat in brate. Stiam...
       Razboi. "Am fost, suntem, vom fi?", au fost cuvintele lui. Pace?, sunt cuvintele mele! 
       
        
       

Scrisori

       Eram zilele trecute de dimineata la munca si imi vine domnul Nae.
       - Alex, am venit cu scrisori, unde e cutia postala?
       - Ce cutie postala, il intreb consternata.
       - Hai maaaa, se ratoieste domnul Nae pe mine.
       Ma uit asa la el gandindu-ma ca e cucu si ii zic ca de 9 luni de cand m-am intors, eu n-am auzit c-am avea vreo cutie postala. La care el imi zice:
       - Pai o aveti de 2 zile!
       Ca sa nu lungesc dialogul care de regula este foarte amuzant(cei de-ai casei sunt scriitori, dentisti, psihologi, avocati, popi, ingineri, etc), sefului meu i-a venit geniala idee sa ne scriem scrisori, fara insa sa ne semnam. La inceput am crezut ca era vorba de prietenii sefului, asa ca atunci cand am dat de el m-am dus si i-am facut capul calendar ca vreau si eu sa primesc scrisori. Si m-a lamurit ca ne include si pe noi. Dar pana la urma se pare ca include pe oricine vine in ceainarie si vrea sa lase o scrisoare cuiva. E geniala ideea, mi se pare foarte tare sa treci sa lasi o scrisoare cuiva, sa-i spui asta si cand va avea drum pe la ceainarie, noi sa i-o inmanam. Sau sa nu-i spui...
       Evident, eu astept sa primesc scrisori, deja l-am batut la cap pe domnul Nae sa-mi scrie mai repede, probabil ca si fetele (macar Nicole, ca-i prietena mea!), s-o mai gasi unul ca Tavi sa-mi scrie ce-l deranjeaza sau wathever, macar sa nu se semneze ca-i dau cu ea in tartacuta la cat mi-e de drag :D. In orice caz toti sunt entuziasmati, vin la mine ca niste copii care abia-l asteapta pe Mos Craciun, mai au putin si sar si intr-un picior de fericire cand primesc vreo scrisorica. E contagioasa rau treaba.
       Si pentru ca am devenit si postarite peste noapte ma gandesc sa vorbesc cu seful sa punem o taxa scrisorilor, o suma modica, sa incercam sa facem un gest dragut in iarna, eventual pentru niste copilasi sau batranei. Pot spune cu mana pe inima ca-mi iubesc la nebunie locul de munca. Locul ala unde inca se fac lucrurile magice.

       Urmatoarea mea postare va fi despre ceainarie.