Scoica

       Stau si contemplu viata. Cand mai am timp, scriu. Si ma gandesc la ea ca la o roata. Cate cuvinte n-am zis, prin cate stari n-am trecut ca sa ajung acolo unde cred ca trebuia sa fiu de mult? O, daaa, dar in ruptul capului n-as fi recunoscut asta, mai ca mi-as fi lasat capul sa-mi fie taiat, dar slava Domnului sunt o ciudata. Am crezut, chiar am crezut. Au fost trei visuri in viata mea pe care mi le-am dorit, oh Doamne, cu ardoare, cu patima, cu nebunie. Si al doilea a fost legat de cel pe care l-am iubit de cum l-am vazut. Dar n-a fost sa fie, pentru ca nu stiu de ce. Prostie, orgoliu, lasitate, frica, da, toate astea le aveam cu mine. S-au mai pierdut din ele, desi Marian, barbatul pe care il exasperez in momentul de fata la maxim, ar putea sa jure probabil ca le am cu mine pe toate. Plus inca ce-o mai fi in capul lui, saracul, desi isi da osteneala cu mine sa ma faca o soferita " buna". Daca reuseste, o sa fac ceva atipic pentru el. Oricum ne scoatem ficatii unul altuia, dar asta e alta poveste.
        Noroc cu Naica care ma iubeste si mereu are vorbe blande si pupici pentru mine. E singurul care incearca sa ma faca mai frumoasa decat sunt si daca n-ar fi diferenta de varsta de 36 de ani dintre noi, probabil ca n-ar mai scapa de mine.:)))  Se uita la mine ca la un soare si ma intimideaza pentru ca nu-s decat o biata umbra deocamdata, si-mi scrie scrisori din perspectiva unui Fat-Frumos, evident imaginar.  
       Cand mai am timp scriu si eu, dar aproape nu mai am timp nici sa dorm. Imi cam vine sa urlu la toata lumea care imi apare in cale, poate da Domnul si ajung si eu in concendiu departe de oameni, de data asta cat se poate de singura. Doar eu si Doamne-Doamne. Pe el n-am cum sa-l exasperez, cred. Mi-ar placea sa incerc totusi.
       Acum stiu atat de multe. Si cand stii nene, apai stii. Nu te mai indoiesti chiar daca doar tu stii. Pur si simplu lasi sa devina ceva pretios stiutul asta, apa se calmeaza si vezi scoica. Si stii ca in acea scoica se afla perla. Dar lasi scoica acolo pentru ca asta este drumul iubirii, nu? Cel putin, Buddha asa ar face.Probabil ca si Iisus...Deci eu cred ca as lasa scoica acolo, dar as fura perla. Asa sunt eu, mai lacoma...cred ca mai trebuie sa traiesc cateva vieti ca doar sa privesc. In fine, ramane ceva pretios.