Iti dau drumul sa pleci deoarece nu am de gand sa devin otrava pentru tine.
Iti dau drumul pentru ca te iubesc si nu o sa te leg niciodata cu forta de mine.
Iti dau drumul pentru ca daca este dragoste adevarata, tu ai sa te intorci, pentru ca asa simti cu adevarat.
Iti dau drumul pentru ca poate fara mine, poti sa zbori mai sus decat ti-ai fi imaginat vreodata.
Iti dau drumul pentru ca urasc sa te vad cum te chinui, pentru ca ma chinui pe mine.
Iti dau drumul pentru ca vreau sa fiu lumina pentru tine, nu intuneric.
Iti dau drumul ca sa realizezi ca de fapt nu iti dau drumul, ci este doar alegerea ta...
Iti dau drumul, dar ramai in inima mea!
luni, 27 ianuarie 2014
duminică, 26 ianuarie 2014
Ou sont les printemps d'antan?
Mi-au amortit simturile, cred ca am devenit imuna la loviturile vietii. In ultima vreme am parte numai de lucruri urate, neasteptate, socante, dar spre surprinderea mea le incasez inca din picioare. Poate ca in ciuda acestor lucruri, eu chiar am ajuns mai puternica.
As vrea sa vina primavara, sa fie din nou cerul albastru, senin, cu soare. As vrea sa vad multe flori, veselie, ciripit de pasarele, oameni in parc, oameni pe ogoare la arat la tara...imi sunt dragi serile inca reci de primavara dar pline de culori datatoare de speranta...cat am stat la tara obisnuiam sa contemplez aceste seri, sa fac plimbari lungi, sa simt si mai tarziu sa recunosc magicul vant de primavara.
Obisnuiam sa mergem la padure primavara de primavara, pana acum vreo 3 ani am tinut cu dintii de aceasta traditie, si sa ne intoarcem incarcati cu ghiocei, viorele si mai ales micsunelele mele dragi..
Pe urma stateam doar in gradina de zarzavat, sapam, greblam, faceam razoare pentru legume, ne ocupam de solar. Mai plantam cate o floricica cu bunica mea in gradina de flori, eram cu totii si faceam aceste lucruri cu atata drag...mi-e tare dor de acele timpuri!
Viata la tara (nu cea scrisa de Tanase Scatiu!), poate fi fascinanta mai ales pentru cine a crescut acolo si ii si place. Iar eu mi-am petrecut acolo copilaria, adolescenta, privind an de an cum erau cultivate legumele, cum cresteau sub ochii mei, un proces pe atat de simplu, pe atat de complicat. Vedeam animalutele mele dragi cum cresteau, am crescut cu miei, vitelusi, puisori, ratuste, pui de curcani, pui de gaste si cate si mai cate...un mic loc magic unde nimic rau nu ma putea atinge!
Mi-e tare drag locul in care mi-am petrecut mare parte din existenta...mi-e dor de primavara, dor de ceva ce nici macar eu nu stiu, dor...un dor nebun!
Mi-e dor de cel ce mai tarziu avea sa-mi fie protector, mi-e dor de Ara!
As vrea sa vina primavara, sa fie din nou cerul albastru, senin, cu soare. As vrea sa vad multe flori, veselie, ciripit de pasarele, oameni in parc, oameni pe ogoare la arat la tara...imi sunt dragi serile inca reci de primavara dar pline de culori datatoare de speranta...cat am stat la tara obisnuiam sa contemplez aceste seri, sa fac plimbari lungi, sa simt si mai tarziu sa recunosc magicul vant de primavara.
Obisnuiam sa mergem la padure primavara de primavara, pana acum vreo 3 ani am tinut cu dintii de aceasta traditie, si sa ne intoarcem incarcati cu ghiocei, viorele si mai ales micsunelele mele dragi..
Pe urma stateam doar in gradina de zarzavat, sapam, greblam, faceam razoare pentru legume, ne ocupam de solar. Mai plantam cate o floricica cu bunica mea in gradina de flori, eram cu totii si faceam aceste lucruri cu atata drag...mi-e tare dor de acele timpuri!
Viata la tara (nu cea scrisa de Tanase Scatiu!), poate fi fascinanta mai ales pentru cine a crescut acolo si ii si place. Iar eu mi-am petrecut acolo copilaria, adolescenta, privind an de an cum erau cultivate legumele, cum cresteau sub ochii mei, un proces pe atat de simplu, pe atat de complicat. Vedeam animalutele mele dragi cum cresteau, am crescut cu miei, vitelusi, puisori, ratuste, pui de curcani, pui de gaste si cate si mai cate...un mic loc magic unde nimic rau nu ma putea atinge!
Mi-e tare drag locul in care mi-am petrecut mare parte din existenta...mi-e dor de primavara, dor de ceva ce nici macar eu nu stiu, dor...un dor nebun!
Mi-e dor de cel ce mai tarziu avea sa-mi fie protector, mi-e dor de Ara!
vineri, 24 ianuarie 2014
Tanta
Sunt inca in stare de soc, o stare prin care nu as fi crezut ca o sa trec vreodata. Si pentru ca nu este o stare de bine, iar eu inca sper ca-i doar un cosmar, am sa scriu astazi despre ceva ce iubesc la nebunie pe lumea asta si stiu ca ea nu ma va dezamagi niciodata: pisicuta mea, Tanta.
Lucram la ceainarie cand Niko ma intreaba daca am vazut-o pe Tanta. M-am uitat nedumerita la ea si am intrebat-o: dar cine-i Tanta? Imi spune ca-i tare schiloada, urata si gri, in concluzie salbatica si aterizase la noi taman in ziua aceea. Venise cu stapanul ei (fostul), Sydonius!
Buuuun, imi zic! Hai sa o cautam pe Tanta, si incep cu terasa. Ma uit pe la mese si o gasesc dormind nepasatoare pe un scaun. Il chem pe Sydonius, i-o arat si imi confirma ca da, ea este Tanta.
Acum Niko a mea avea si are o relatie mai speciala cu pisicile, ii plac tare mult si a avut si multe. La fel si mie, cu exceptia ca daca vroiam pisica, ma dadea mama afara cu tot cu pisica. Dar cu Tanta, Niko nu se intelegea deloc. De fapt cam nimeni nu se intelegea cu ea.
Adevarul este ca Tanta fugea de noi, zgaria(gheranea!) si mai ales...musca. Da, Tanta era pisica-pantera-caine. Pantera, deoarece avea constitutia unei pantere, o coada imens de lunga sii ii placea sa faca giumbuslucuri. Dar cel mai mult ii placea sa muste. Vazand eu ca nu prea ii da nimeni de furca, m-am hotarat ca am sa o imblanzesc. Imi placea tare mult de ea, mai ales ca nu era o pisica oarecare. Fusese bolnava de cancer, nu mai avea uter, si totusi traia. Era o eroina, numai ca nu prea ii placeau oamenii. Aaaa, plus ca stapanul o tinuse la regim caci era vegetarian...asadar, va inchipuiti ce viata nasoala dusese scumpa noastra, Tanta. Asadar, cu prima ocazie am prins-o pe Tanta si am strans-o repede in brate pana sa ma atace. Am inceput sa vorbesc cu nebuna, sa-i zic ca ar putea fi si ea mai cuminte, sa nu ne mai zgarie, sa nu se mai ascunda, si mai ales sa nu ne mai muste. Aaaa, si sa nu mai bata toate celelalte pisici care dadeau tarcoale pe acolo, caci sunt si ele...pisici. Tanta noastra avea o boala pe toate pisicile care apareau si le batea. In plus sarmana, era nevoita sa doarma afara. Dar mai ales sarmanele de noi, eram nevoite sa o scoatem noaptea afara...aici o intreaga aventura.
Imaginati-va ora 3 noaptea sa zicem, dupa ce terminasem cu curatenia si toate cele, cum eu si colega mea o alergam la propriu prin toata casa aceea imensa pe Tanta care stia perfect ca trebuie sa iasa afara si nu vroia. Asadar o prindeam, ne gheranea. O prindeam, musca. O prindeam, incepea sa suiere. Cu chiu cu vai o momeam cu mancare afara, si inchideam usa dupa ea.
Dupa ce mi-am luat muscaturi, zgarieturi, priviri urate de la ea, Tanta mea a inceput sa se mai imblanzeasca. Ii placea sa stea in librarie...pana sa o batem toate! Acolo dormea ca o tarina, nestingherita de restul. Cand putea se cocota printre carti, ba chiar si in gentile oamenilor, etc, etc. Incepuse sa-i placa in bratele mele, ii vorbeam mult, o chemam si venea, incepuse sa ma iubeasca.
Aveam si inca am o slabiciune pentru Tanta. Poate pentru ca ma identificam mult cu ea. Imi era tare draga, de fiecare data cand o prindeam o pupam, o mangaiam. Langa ea m-am simtit inteleasa, asta este cuvantul. Aveam perioade triste, dar o chemam pe Tanta si ma plangeam la ea. Se uita mirata la mine cu ochii aia galbeni si salbatici si ma linistea. Era ca o boare de vant proaspat...
Intr-o zi ma simteam foarte rau, eram in perioada aceea a lunii. Am ajuns la munca si m-am oprit in librarie. Tanta statea bine-mersi tolanita pe canapea, m-am dus si m-am asezat langa ea. Am inceput sa-i vorbesc, si simteam durerile cum ma cuprind. Ea m-a simtit, a venit si s-a asezat exact unde ma durea si a stat acolo cu mine. Eu o mangaiam si ii vorbeam, dupa o vreme s-a ridicat si s-a asezat la locul ei. Durerea imi trecuse, iar eu nu stiam cum sa ii multumesc si sa ii arat cat de mult o iubesc.
Stiu ca multora li se pare o prostie ca vorbesc despre o pisica, dar sincer Tanta merita mai mult decat multi oameni care-ti spun ca te iubesc si pe urma te ranesc.
Pot sa va povestesc inca o mie de lucruri legate de Tanta mea, dar am sa ma opresc aici si am sa va dau un mic sfat: iubiti animalele, caci in afara de copii, sunt singurele care ne pot iubi sincer, pur.
Lucram la ceainarie cand Niko ma intreaba daca am vazut-o pe Tanta. M-am uitat nedumerita la ea si am intrebat-o: dar cine-i Tanta? Imi spune ca-i tare schiloada, urata si gri, in concluzie salbatica si aterizase la noi taman in ziua aceea. Venise cu stapanul ei (fostul), Sydonius!
Buuuun, imi zic! Hai sa o cautam pe Tanta, si incep cu terasa. Ma uit pe la mese si o gasesc dormind nepasatoare pe un scaun. Il chem pe Sydonius, i-o arat si imi confirma ca da, ea este Tanta.
Acum Niko a mea avea si are o relatie mai speciala cu pisicile, ii plac tare mult si a avut si multe. La fel si mie, cu exceptia ca daca vroiam pisica, ma dadea mama afara cu tot cu pisica. Dar cu Tanta, Niko nu se intelegea deloc. De fapt cam nimeni nu se intelegea cu ea.
Adevarul este ca Tanta fugea de noi, zgaria(gheranea!) si mai ales...musca. Da, Tanta era pisica-pantera-caine. Pantera, deoarece avea constitutia unei pantere, o coada imens de lunga sii ii placea sa faca giumbuslucuri. Dar cel mai mult ii placea sa muste. Vazand eu ca nu prea ii da nimeni de furca, m-am hotarat ca am sa o imblanzesc. Imi placea tare mult de ea, mai ales ca nu era o pisica oarecare. Fusese bolnava de cancer, nu mai avea uter, si totusi traia. Era o eroina, numai ca nu prea ii placeau oamenii. Aaaa, plus ca stapanul o tinuse la regim caci era vegetarian...asadar, va inchipuiti ce viata nasoala dusese scumpa noastra, Tanta. Asadar, cu prima ocazie am prins-o pe Tanta si am strans-o repede in brate pana sa ma atace. Am inceput sa vorbesc cu nebuna, sa-i zic ca ar putea fi si ea mai cuminte, sa nu ne mai zgarie, sa nu se mai ascunda, si mai ales sa nu ne mai muste. Aaaa, si sa nu mai bata toate celelalte pisici care dadeau tarcoale pe acolo, caci sunt si ele...pisici. Tanta noastra avea o boala pe toate pisicile care apareau si le batea. In plus sarmana, era nevoita sa doarma afara. Dar mai ales sarmanele de noi, eram nevoite sa o scoatem noaptea afara...aici o intreaga aventura.
Imaginati-va ora 3 noaptea sa zicem, dupa ce terminasem cu curatenia si toate cele, cum eu si colega mea o alergam la propriu prin toata casa aceea imensa pe Tanta care stia perfect ca trebuie sa iasa afara si nu vroia. Asadar o prindeam, ne gheranea. O prindeam, musca. O prindeam, incepea sa suiere. Cu chiu cu vai o momeam cu mancare afara, si inchideam usa dupa ea.
Dupa ce mi-am luat muscaturi, zgarieturi, priviri urate de la ea, Tanta mea a inceput sa se mai imblanzeasca. Ii placea sa stea in librarie...pana sa o batem toate! Acolo dormea ca o tarina, nestingherita de restul. Cand putea se cocota printre carti, ba chiar si in gentile oamenilor, etc, etc. Incepuse sa-i placa in bratele mele, ii vorbeam mult, o chemam si venea, incepuse sa ma iubeasca.
Aveam si inca am o slabiciune pentru Tanta. Poate pentru ca ma identificam mult cu ea. Imi era tare draga, de fiecare data cand o prindeam o pupam, o mangaiam. Langa ea m-am simtit inteleasa, asta este cuvantul. Aveam perioade triste, dar o chemam pe Tanta si ma plangeam la ea. Se uita mirata la mine cu ochii aia galbeni si salbatici si ma linistea. Era ca o boare de vant proaspat...
Intr-o zi ma simteam foarte rau, eram in perioada aceea a lunii. Am ajuns la munca si m-am oprit in librarie. Tanta statea bine-mersi tolanita pe canapea, m-am dus si m-am asezat langa ea. Am inceput sa-i vorbesc, si simteam durerile cum ma cuprind. Ea m-a simtit, a venit si s-a asezat exact unde ma durea si a stat acolo cu mine. Eu o mangaiam si ii vorbeam, dupa o vreme s-a ridicat si s-a asezat la locul ei. Durerea imi trecuse, iar eu nu stiam cum sa ii multumesc si sa ii arat cat de mult o iubesc.
Stiu ca multora li se pare o prostie ca vorbesc despre o pisica, dar sincer Tanta merita mai mult decat multi oameni care-ti spun ca te iubesc si pe urma te ranesc.
Pot sa va povestesc inca o mie de lucruri legate de Tanta mea, dar am sa ma opresc aici si am sa va dau un mic sfat: iubiti animalele, caci in afara de copii, sunt singurele care ne pot iubi sincer, pur.
miercuri, 8 ianuarie 2014
Lupta!
Sunt momente in care ne pierdem. Momente in care uitam de Dumnezeu si de iubire...de faptul ca Dumnezeu este iubire. Sau poate ca noi chiar credem, dar sunt anumite momente in care ne indoim. Mi se intampla si mie cand vad atata mocirla in jur, imi este greu sa mentin floarea de lotus la suprafata, dar cel putin ma lupt!
Intr-o lume in care nimeni nu mai crede in iubire, desi am parte de atatea dezamagiri eu totusi cred, am spus ca eu cred in sufletele pereche si imi mentin parerea. Cu toate astea vad tot mai multi oameni care se despart, divorteaza sau mai stiu eu ce. Mi-as dori tare mult sa vad oameni care se iubesc, fara frici si fara alte angoase stupide...
Astazi iti scriu tie draga mea pentru ca vreau asta, simt nevoia. Eu cred in iubirea ta! Daca tu crezi si mai ales simti, este minunat. Vei avea atatea de infruntat, oameni rai si situatii nasoale dar merita caci tu ai gasit iubirea...lupta, lupta si iar lupta! Cu siguranta vei castiga, meriti asta!
Poate nu ne vom cunoaste niciodata, dar sa stii ca te admir! Esti o curajoasa si am multe de invatat de la tine.
Iti multumesc mult pentru cuvintele tale si ai dreptate, IUBIREA adevarata chiar exista!
Intr-o lume in care nimeni nu mai crede in iubire, desi am parte de atatea dezamagiri eu totusi cred, am spus ca eu cred in sufletele pereche si imi mentin parerea. Cu toate astea vad tot mai multi oameni care se despart, divorteaza sau mai stiu eu ce. Mi-as dori tare mult sa vad oameni care se iubesc, fara frici si fara alte angoase stupide...
Astazi iti scriu tie draga mea pentru ca vreau asta, simt nevoia. Eu cred in iubirea ta! Daca tu crezi si mai ales simti, este minunat. Vei avea atatea de infruntat, oameni rai si situatii nasoale dar merita caci tu ai gasit iubirea...lupta, lupta si iar lupta! Cu siguranta vei castiga, meriti asta!
Poate nu ne vom cunoaste niciodata, dar sa stii ca te admir! Esti o curajoasa si am multe de invatat de la tine.
Iti multumesc mult pentru cuvintele tale si ai dreptate, IUBIREA adevarata chiar exista!
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Visul meu
Viata reprezinta un amalgan de stari. Azi suntem bine, maine rau, poimaine indiferenti, si in alte zile cine stie...dar tot ce adunam zi de zi si trece, ne ramane in memorie. Fie ca sunt lucruri bune sau lucruri rele, aceste stari, senzatii, sentimente reprezinta amintirile noastre, cat si ceea ce vom construi si vom lasa in urma.
Spre exemplu, eu am fost dintotdeauna in cautarea propriului eu. Ca atare, in afara faptului ca am fost o introvertita, am avut un vis legat de ceea ce vroiam sa fiu in aceasta viata, ceva care ma reprezenta perfect.
In comparatie cu cine sunt astazi, atunci eram altcineva. O alta persoana, foarte singura dealtfel si mai ales trista. Dar nu o sa intru in detalii, astea sunt amintirile mele foarte personale.
Ideea este ca daca acum 10 ani as fi gandit in felul cum gandesc astazi, cred cu certitudine ca soarta mea ar fi alta. Dar astazi nu mai am sansa de a-mi indeplini acel vis...
Cand se apropie primavara devin melancolica. Aveam un vis frumos, pictat in cele mai frumoase culori. Avea sunete desavarsite in acorduri de pian si vioara, amandoua impletindu-se intr-o poezie scrisa intr-o maniera ingenioasa. Cu toate acestea visul acesta este acum ingropat adanc in gradina mea, si atunci cand ma cuprind anumite stari pe care doar primavara mi le poate aduce, imi amintesc ca undeva in colturile cele mai adanci ale memoriei mele, ceva incearca sa iasa la suprafata, ca un ghiocel, o soapta din indepartare...acel vis!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)