Mi-au amortit simturile, cred ca am devenit imuna la loviturile vietii. In ultima vreme am parte numai de lucruri urate, neasteptate, socante, dar spre surprinderea mea le incasez inca din picioare. Poate ca in ciuda acestor lucruri, eu chiar am ajuns mai puternica.
As vrea sa vina primavara, sa fie din nou cerul albastru, senin, cu soare. As vrea sa vad multe flori, veselie, ciripit de pasarele, oameni in parc, oameni pe ogoare la arat la tara...imi sunt dragi serile inca reci de primavara dar pline de culori datatoare de speranta...cat am stat la tara obisnuiam sa contemplez aceste seri, sa fac plimbari lungi, sa simt si mai tarziu sa recunosc magicul vant de primavara.
Obisnuiam sa mergem la padure primavara de primavara, pana acum vreo 3 ani am tinut cu dintii de aceasta traditie, si sa ne intoarcem incarcati cu ghiocei, viorele si mai ales micsunelele mele dragi..
Pe urma stateam doar in gradina de zarzavat, sapam, greblam, faceam razoare pentru legume, ne ocupam de solar. Mai plantam cate o floricica cu bunica mea in gradina de flori, eram cu totii si faceam aceste lucruri cu atata drag...mi-e tare dor de acele timpuri!
Viata la tara (nu cea scrisa de Tanase Scatiu!), poate fi fascinanta mai ales pentru cine a crescut acolo si ii si place. Iar eu mi-am petrecut acolo copilaria, adolescenta, privind an de an cum erau cultivate legumele, cum cresteau sub ochii mei, un proces pe atat de simplu, pe atat de complicat. Vedeam animalutele mele dragi cum cresteau, am crescut cu miei, vitelusi, puisori, ratuste, pui de curcani, pui de gaste si cate si mai cate...un mic loc magic unde nimic rau nu ma putea atinge!
Mi-e tare drag locul in care mi-am petrecut mare parte din existenta...mi-e dor de primavara, dor de ceva ce nici macar eu nu stiu, dor...un dor nebun!
Mi-e dor de cel ce mai tarziu avea sa-mi fie protector, mi-e dor de Ara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu