De timpul acesta cu siguranta o sa-mi aduc aminte pe viitor. Pentru mine inseamna o schimbare, poate una foarte importanta. Zilele acestea am muncit cot la cot alaturi de o echipa magnifica. Mi-am pus sperantele, entuziasmul, pasiunea, ceva din sufletul meu in munca pe care am facut-o. Nu stiu cati dintre ei au luptat cu sufletul curat pentru un viitor mai bun, dar dintre noi toti, unul sigur a stralucit covarsitor.
As putea vorbi despre el mult, despre cum l-am urat pentru aerul pe care i l-am considerat arogant, despre modul teribil in care m-a tratat inca de cand ne-am cunoscut, despre fata lui dura pe care mi-o arata de cate ori ii ceream ajutorul. Dar as mai putea vorbi despre cauza lui nobila, despre inima lui mare de tot pe care mi-a luat ceva timp sa i-o descopar, despre zambetul ala magnific dar mai ales despre stralucirea din ochii lui, despre cum am luptat impreuna pentru o cauza mai buna si sper ca asta a fost doar inceputul.
Cred ca dupa mult timp am incetat sa-l mai blamez pe Dumnezeu pentru faptul ca in trecut m-a dus intr-un loc in care am crezut ca-mi apartinea si ca o sa raman acolo, dar am fost nevoita sa plec. Acum inteleg ca eu trebuia sa ajung aici, unde sunt astazi.
Pentru ca pentru prima oara in viata mea am facut ceva cu entuziasm. Am lucrat cu bucurie. De trei luni de zile, m-am redescoperit sau poate doar m-am descoperit. :)
Pentru ca am cunoscut atatia oameni si am legat atatea prietenii incat nu-mi vine sa cred.
Pentru ca pe toti ne-a unit o cauza nobila.
Pentru un luptator, cel mai bun!
Pentru un viitor cu oameni carora le pasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu