Ganduri

     M-am intors la viata.
     Ingerii exista. Sunt printre noi, iar eu i-am recunoscut. Au venit sa-mi aline inima.
     Cu ceva timp in urma mi-am pierdut scopul din vedere. Usor-usor, l-am regasit.
     Imi doresc foarte mult sa beau apa limpede din fantana mea, dar inca sap la ea.
     M-a invatat cineva sa tac si sa ascult. E curios de cate lucruri ne putem da seama, doar tacand.
     Am primit multe daruri de Craciun, dar nici unul nu se compara cu familia mea.
     Au vrut sa ma faca mica si au reusit. Pana m-am intors catre mine.
     E iarna, desi nu se simte. Din pacate, frigul il simt.
     Florile au darul de a-mi alina inima. Ce bine ca exista.
     Barbatul insista sa dansam tangou. Imi soptea cuvinte tandre la ureche, dar nu stiam sa dansez...
     Invat sa fiu pe putin la fel de desteapta, fermecatoare si modesta precum este Maestrul meu.
     Intre Cer si pamant este o punte foarte mica. Doar ca in general, ne e frica de ce nu cunoastem.
     Anul acesta am cunoscut oameni mari si oameni mici. Am invatat cate ceva de la fiecare.
     Mi-a spus Ingerul: "Stii ce iti lipseste, Axa? Un gram de optimism!" Are dreptate. Si mai mult decat atat, a incercat cu toata puterea lui sa-mi insufle putin optimism din acel gram.
     Pasii mei hotarati coborau scarile. Exact atunci a intors capul analizandu-ma, persoana potrivita. Persoana care avea sa imi arate cat de puternica si de capabila sunt. :)
     Dupa forma ochilor se cunoaste un om. Si imediat cum incepe sa vorbeasca.
     "Alexandra! a rasunat glasul ferm. Alege, asa sau asa? Bravo, raspunse acea voce patrunzatoare, am stiut ca ai sa alegi corect." Acela a fost un moment crucial, in care am stiut ca el stia...
     "Ti-ai ales fluturii, zise Ingerul. Ca sa zbori mai repede pana acolo Sus la Dumnezeu si sa ne aduci un gram de optimism."
     Mi-e dor sa scriu o poezie.
     M-am intors ca sa devin zana, asa cum mi-a spus ea odata ca pot deveni. Vreau, si am sa reusesc.
     Imbratisarile pe care le-am primit anul acesta au fost absolut magice. Poate pentru ca persoana care m-a imbratisat era trimisa din Cer. Mi-a placut atat de mult cum m-a imbratisat prima oara, incat m-am dus la ea si i-am mai cerut inca o imbratisare.

Timpul trece

     Timpul trece si in incercarea mea disperata de a-l ajunge, il simt cum mi se strecoara printre degete si alearga, alearga departe de mine, de gandurile mele, de dorurile si dorintele mele, de oamenii pe care-i iubesc, de lucrurile frumoase pe care vreau sa le fac.

     Timpul trece iar gradina mea este atat de mica, are atat de putine flori, incat imi vine sa plang. Mi-e teama ca nu voi ajunge sa am gradina la care am visat, acea gradina care imi poate readuce bucuria si frumusetea unui loc mai bun.

     Timpul trece, iar mie nu-mi mai ajunge clipa sa respir, nu fac decat sa imit respiratia, care nu percepe decat undele bolnave si otravite de asa numitii “oameni”.

     Timpul trece si vioara plange singura in padure, caci nu am fost in stare sa o ajung, sa o salvez.

     Timpul trece si in partea care nu se vede, dar se simte, urechile inimii mele stau ciulite ascultand undele transmise de o anumita inima. Si fericire mai frumoasa nu se afla decat atunci cand in intimitatea clipei se simt doua buze cautand cu incapatanare atingerea imperceptibila a buzelor mele. Si atunci as vrea ca timpul sa se opreasca pe loc si sa-mi daruiasca magia eternitatii si nu a unei iluzii efemere. Dar timpul trece, si nimic nu e autentic, poate nici macar bataile inimii mele.

 Si timpul trece, iar eu in naivitatea inimii mele, astept o clipa, acea clipa in care timpul izbit de suflul dintre cele doua guri unite, se va opri mirat pe loc!

Al meu

   

 "Tanjesc dupa o imbratisare a ta, numai una. Noapte de noapte visez cum ma imbratisezi si este aproape magic. Stiu doar ca daca ma vei imbratisa cu adevarat, nimic nu va mai fi la fel. Eu nu voi mai fi la fel pentru ca voi lua ceva din inima ta, ceva doar al meu, ceva magic..."

Dor de tine, gradina mea

     Mi-e dor sa mai pot scrie aici pe blog. Nu stiu daca n-am mai scris din lipsa de inspiratie, de timp, dar cert este ca in ultima vreme simt ca mi se scurge timpul liber imediat si nu stiu ce sa fac mai inainte: sa citesc, sa pictez, sa fac gablonturi, sa scriu pentru alte proiecte, sa ies prin lume sau pur si simplu sa-mi odihnesc creierii dupa atata stors pe la "munci". Plus ca mai am si alte activitati casnice.
     Oare imbatranesc? Sau intineresc? Am ceva mai multe idei care imi tipa prin cap si incerc eu sa le impac pe toate. Ramane de vazut care din ele ma impaca si pe mine. 
     Celor care ma cititi, sunt bine. Pe alocuri mai gri, mai albastra, dar in interior aproape roz. Ma mai chinuie oboseala si inca ceva dureri, dar probabil ca o sa fac cam ca toata lumea si o sa le las pe mai tarziu. Cat de tarziu se poate, desigur. Concentrarea mea e cam varza in exterior, insa, in interior e asa cum vroiam sa fie. :) Desigur, trezitul pe la 5 jumatate dimineata ma cam termina, nu-mi place deloc deloc, dar nu mai zic nimic referitor la orare, ca astea oricum sunt nimicuri. Bine ca sunt sanatoasa!
     Mi-e dor de bunicii mei si de Sheila, catelusa mea. Abia astept sa ajung sa-i vad pe toti, mi-e dor de locul in care am crescut ca de aer. E bine ca imi am surioara alaturi si ca impreuna ne unim fortele pentru a face lucruri bune. E mare lucru sa ai pe cineva cu care sa empatizezi aproape suta la suta. Sa vezi lucrurile la fel, sa privesti din diverse perspective, sa vrei sa faci aceleasi lucruri, sa visezi la alt gen de viata, e ceva! Ca totul sa fie perfect mai lipseste un singur lucru, dar am incredere...
     Nu prea mai am nimic interesant de zis, sunt doar doruri, dorinte, idei si altele. Insa de cum o sa am ceva frumos de zis, o sa le impartasesc cu voi, cei care ma cititi. Imi pare rau ca am lasat deoparte poezia, fotografia si cred ca mai era ceva, dar cu mine nu se stie niciodata din punctul asta de vedere, asadar probabil ca in curand ne auzim cu vesti noi!
     P.s: Sunt foarte suparata!!! Parfumul meu preferat era editie limitata :(((

Pareri

       Multi oameni, tot mai multi au un fel de manie de a crede ca ce spun sau ce fac ei, este mai bine decat ce gandesc sau simt ceilalti. Nu sunt de acord.

       De fel sunt tare incapatanata si nu ma las manipulata asa usor. Si nu-mi place deloc ca atunci cand zic  sau fac ceva, sa aud pe cineva ca nu e de acord cu parerile mele sau mai stiu eu ce. Deocamdata singurele decizii pe care trebuie sa le iau sunt pentru mine. Si ma consider o persoana libera, sunt foarte norocoasa ca pot sa iau aceste decizii exact asa cum simt. 

       Consider ca fiecare isi poate alege cum vrea sa traiasca. Am anumite principii peste care nu trec, decat daca am un motiv bun. Daca o sa ajung sa regret, prefer sa gresesc singura, decat sa repet greselile altora. Asta nu inseamna ca nu ascult parerile celorlalti (daca gandim la fel le si accept, sau poate doar preiau ce consider ca mi se potriveste, sau nu preiau nimic), asta inseamna ca discern binele de rau asa cum consider eu. Ca poate am avut mai multe situatii sau experiente din care am putut invata singura, sau pentru ca am ales sa invat doar ce am considerat ca-mi poate face bine.

        Mi s-a intamplat si mie sa-mi dau cu parerea acolo unde nu mi se cerea, dar acum nu mai e cazul. Consider ca am trecut printr-un proces de maturizare din care am ajuns la concluzia ca pot accepta si alte pareri, insa fara sa le aplic si in cazul meu daca nu sunt de acord cu ele.

       Cat despre parerile in contradictoriu, cred ca ar fi mult mai simplu daca fiecare ne-am trai viata cum simtim fara alte pareri, mai ales daca nu le cerem. Cu atat mai mult cu cat parerile venite din afara implica lucruri serioase precum relatiile sau iubirea.

       Pentru ca fiecare are un alt mod de a privi iubirea, poate chiar viata!

Clipe deosebite

     Anul trecut undeva prin iunie, iulie, eram in Parcul Rozelor din Titan, si, stateam in mijlocul parcului pe o bancuta in fata fantanii. Desi era ceva lume, m-am linistit brusc in momentul in care s-a raspandit suav o melodie, moment in care existenta mi-a furat sufletul si a dansat cu el peste acea gradina magica, plina cu cei mai frumosi trandafiri, atat de bogat parfumati. A fost o senzatie incredibila, magica. :)

 
     A fost anul trecut pe 15 iunie, inainte de ziua mea, cand fetele mele mi-au pregatit o petrecere surpriza, ceva cu adevarat deosebit. Au facut in asa fel incat sa fie toate, desi era greu pentru ca una din ele lucra in localul respectiv, dar m-au dus acolo sub pretextul ca mergem la un concert de pian. Si catre miezul noptii, s-au stins luminile si au aparut toate cu un tort minunat, cu flori, acompaniate de un superb "La multi ani" cantat la vioara si la pian. Cu toate ca eram trista, a fost ceva magic, m-au facut sa ma simt deosebita! :) Iubitele mele dragi. :)

     Acum cateva saptamani eram la nunta uneia din prietenele mele. Am ajuns acasa la mireasa, unde mi s-a spus ca pot dormi in camera ei. Cred ca o ora si ceva mai tarziu i-am simtit intrand in camera pe amandoi si am vazut-o pe ea cum s-a apropiat de mine imbracata in rochia alba de mireasa, s-a aplecat si m-a sarutat pe frunte si mi-a multumit ca am fost alaturi de ea in acele momente. A fost un moment coplesitor, pentru ca i-am putut simti toata caldura si iubirea, si i-am multumit lui Dumnezeu ca am asemenea prieteni.
A fost magic!

Cerul

     Daca...

...ar fi ceva!

Dream high

      De regula sunt o persoana foarte puternica care stie ce vrea, dar am si eu anumite perioade in care ma mai pierd si uit lucrurile cu adevarat esentiale, iar in ultima vreme uitasem lucrul care ma caracterizeaza cel mai bine, si anume entuziasmul de a da sens vietii. Trebuie sa recunosc ca sunt binecuvantata cu oameni minunati care in momentele cele mai grele sunt alaturi de mine cu o vorba calda,o imbratisare sau pur si simplu imi amintesc ce fel de persoana sunt eu. Acelor oameni le multumesc, iar daca intr-o zi vor avea perioade mai rele,(sper sa nu!!!) ma rog sa fiu si eu la randul meu acolo pentru ei!
     De ce "Dream high"? Pentru ca sunt sigura ca din cand in cand cu totii treceti prin momente asemanatoare, iar daca nu, va felicit din inima. Ei bine, acest serial corean are la baza povestea unor tineri care se lupta pentru visurile lor. Au si ei momente de cumpana, momente in care vor sa renunte, dar idea este ca invata sa treaca peste toate greutatile cu capul sus si mai ales nu renunta la ceea ce iubesc.
Asadar, cand va simtiti tristi, fara chef de viata sau mai stiu eu ce, va recomand acest serial de numai 16 episoade. Este plin de invataturi, umor, muzica,(au niste melodii superbe, copii astia sunt geniali) si multe alte lucruri frumoase. Recunosc ca sunt o fana a acestor seriale coreene din care personal am invatat sa ma axez mai mult pe lucrurile simple ale vietii, gen: veselia, tandretea, dragostea de viata si mai ales sa nu renunt niciodata la ceea ce-mi doresc ci dimpotriva, sa lupt! 
     Se spune ca lucrurile bune si frumoase ne inspira, zic si eu! :)

Gradina mea

      Astazi vreau sa impart cu voi o poezie care sunt sigura ca nu a ajuns din intamplare in mainile mele. Este o poezie plina de frumusete scrisa de Thomas Brown, care bineinteles se numeste "Gradina mea" si care cu siguranta ma reprezinta. :)

Un lucru vrednic de iubire e gradina.

Un petic de pamant cu roze,

O balta cu margini ca lumina,

o grota de ferigi, suflet s-aline,

Adevarata scoala a pacii.

Si totusi nebunul mai sustine

ca Dumnezeu nu este.

Aud? Nu este Dumnezeu? Prin gradini?

Cand seara-i racoroasa?

Cum? Dar am un semn! Mai multe, da!

Ba eu sunt foarte sigur

Ca Dumnezeu se plimba in gradina mea.

Unde este iubirea?

     Se spune ca inima este cea care ne comanda. Asa o fi? Se pare ca oricat s-ar batea ratiunea cu ea, inima e mai puternica! E bine pentru cei care isi cedeaza ratiunea in favoarea inimii, aceia sunt mai puternici chiar si decat ei, dar oare cati accepta ca inima comanda? Atata polologhie pentru o inima...
     Dar ce ne facem noi ceilalti, egoistii, care vrem sa facem ca noi? Noi vrem sa alegem in pofida inimii si alegerile noastre sa mai fie si ideale, chiar si eu vreau sa aleg altceva decat vrea inima. De asta duc o batalie cumplita, o fi cel de-al 3-lea razboi mondial??
     Oare ce ma costa sa ma arunc? Principiile, valorile, decenta? Dar oare pentru ce, ca oricum nu le apreciaza nimeni in afara celor dragi. In ziua de azi, toata lumea se arunca, eu de ce sa nu fac la fel? Cu ce sa fiu mai buna? N-am cu ce...
     Nu, nu sunt bine, dar nu este nimeni care sa ma simta, acel cineva special. Fiecare vede exact ce vreau eu sa arat! Poate totusi ma arunc si ma prind cele doua brate in fata carora nu trebuie sa mint pentru ca ele stiu exact ce simt, ce vreau si poate cine sunt!
Poate totusi ma arunc si ma prinzi tu! Oricum, desi ne batem cap in cap, semanam...

Oameni

     Uneori tristetea se strecoara ca o otrava in inimile noastre si se incapataneaza sa ne arate partea urata a vietii. Si atunci vrem sa fim ca toti ceilalti. Vrem sa renuntam, vrem sa tipam la toata lumea, vrem sa mutilam suflete, vrem sa murim. De ce noua sa ni se intample lucruri urate? De ce intalnim oameni care nu dau doi bani pe noi? Oameni care la prima neintelegere dau cu piciorul la zeci de ani de prietenie? Oameni care desi ar trebui sa fie neconditionat langa noi ne fac sa ne simtim ca niste relicve? De ce, cand noi nu facem decat sa ne luptam sa imprastiem putina tandrete in inimile celor care trec prin viata noastra? 
     De-a lungul vietii am dat de oameni care nu faceau decat sa se planga de tara asta, de lumea de langa noi, dar serios daca i-am vazut pe acei oameni incercand sa schimbe ceva in primul rand la ei. Imi spuneau ca traim intr-o lume rea, ei de ce sa fie mai buni? De ce sa nu arunce si ei un gunoi pe jos, cand toti ceilalti o fac? Am incercat eu sa schimb mentalitati, dar pana si mie imi piere rabdarea uneori, asadar m-am concentrat sa fiu eu ceva ce-as vrea sa vad prin lumea asta!
     Am intalnit multe persoane (apropiate!) care mi-au reprosat ca sunt invidioasa pe frumusetea lor, pe cunostintele lor, pe familia lor. M-am intrebat mult timp de unde pana unde le-a venit ideea asta, pentru ca, cu toate ca erau frumosi, destepti, bla, bla, bla, sa mor daca i-am vazut fericiti! Si ma tot gandeam ca desi nu-s nici cea mai frumoasa, nici cea mai desteapta, nici cea mai cea, eu incerc sa traiesc clipa, sa fiu cat de mult fericita, ca nu sunt sigura ca maine o sa mai traiesc! Mi-a luat si mie foarte mult sa ajung pana aici si cu toate ca viata mi-a servit niste lectii dure pe care cu siguranta nu le meritam, iata-ma intorcand moneda tristetii pe partea cealalta. (Sincer, m-am gandit si ca daca ma vede Dumnezeu trista si plangand, se sperie pana si El de mine, avand in vedere ca nu sunt chiar Zana Zanelor :))))) 
     Oameni buni avem o viata. Sau doar pe asta o stim. Oare de ce risipiti voi momentele astea atat de importante pe rautati, certuri inutile si alte mii de chestii urate? In loc sa plantati o floare, un copacel, o/un ceva acolo, ceva al vostru. Sa lasati si voi o urma pe acest pamant, ca in Cer cu siguranta e o alta poveste!

Beautiful stranger

      Pana la 27 de ani nu ma pot lauda cu multe relatii de dragoste. In primul rand nu pot spune ca m-au dat pe spate prea multi barbati pana acum. Multi m-ar putea caracteriza drept o mofturoasa, dar nu sunt. Am cautat mereu ceva mai mult decat un chip, decat un corp, ceva cu mult mai mult, poate un suflet bland.
      Cu ani in urma cand lucram la ceainarie a aparut intr-o zi cineva deosebit. Eram cu o colega, iar eu luam comenzile si mai mult stateam pe terasa. Asadar am ajuns la masa acestui domn cu un meniu in mana. Nu stiu daca m-a frapat atunci, dar arata intr-un mare fel. Pur si simplu avea alura de aristocrat, nu zic ca era si frumusel foc. Mergand la el sa ii iau comanda, barbatul m-a intrebat daca ii pot aduce o carte de povesti sa ii faca o farsa celei pe care o astepta. Desi eram foarte presata de timp, l-am ascultat in timp ce imi cerea o anumita carte, dar nu am gasit-o repede si i-am adus alta. Era hazliu tipul si avea ceva ce eu iubesc la nebunie, un aer old din vechile timpuri. Avea o voce calda, maniere alese, un fizic armonios si mai ales era calin. La sfarsitul serii, eu stateam la masuta mea si m-am trezit cu el langa mine ridicandu-ma de pe scaun si atingandu-ma intr-un fel care pur si simplu m-a lasat fara aer. Era atata blandete in mainile lui, incat daca m-ar fi luat in brate, nu m-as fi opus, dimpotriva...a fost printre putinii barbati care m-au impresionat intr-un mare fel.
     La cateva zile dupa ce l-am intalnit pe acel barbat, eram in centrul orasului, stateam pe o bancuta. In fata mea a aparut una din colegele mele de facultate, Dana, cu care nu ma mai vazusem de foarte mult timp, asadar am inceput sa povestim incantate. Eram cu ochii la Dana, dar prin spatele ei am avut surpriza sa-l vad trecand pe acel barbat. Imi dorisem atat de mult sa-l revad incat visul mi se indeplinise, dar el isi vedea de drum iar eu nu-mi puteam lua ochii de la el, eram atat de hipnotizata incat mi-a trecut prin cap sa merg sa-l urmaresc, dar realitatea m-a izbit in fata, trebuia sa cobor cu picioarele pe pamant. Mult timp l-am "cautat" pe acel barbat in zadar, m-am gandit chiar ca poate nu era din orasul meu.
     Dar viata e o adevarata surpriza, nu? Zilele trecute ma plimbam la un targ cu o prietena si mi-a atras atentia un tip. Desi il vedeam de departe, avea ceva care nu-mi dadea pace, ceva deosebit. Apropiindu-ma, am avut un mic soc cand l-am recunoscut pe barbatul care ma frapase...
    Dar am ajuns tarziu, mult prea tarziu, ceea ce ma face sa ma gandesc ca viata e atat de nedreapta uneori!

Sunt brate in care mi-e teama sa ma ghemuiesc,

Brate in care ma simt nesigura,

Brate care nu stiu sa ma cuprinda,

Dar sunt alte brate, in care, ah,

Tot ce vreau e sa ma arunc!

Eu

"Am scris despre mine si, poate, voi mai scrie,

 Nu va fi niciodata clipa cea tarzie,

 Speranta e-n mine, e-n sufletul meu,

 Va fi cu mine oriunde, ea ma va calauzi mereu." C.Gava

     Sunt locuri in care gandurile mele nu pot ajunge.

     Desi am citit si am scris atat de putin, sunt fericita. Esenta mea iese la iveala!

     Sunt oameni carora le este menit sa traiasca o viata ca-n povesti, si oameni care au parte de o iubire ca-n povesti. Fara sa aleg, fac parte din prima categorie. 

     Am o legatura puternica cu padurea, deoarece una din cele mai pretioase amintiri pe care le am cu tata din copilarie, este atunci cand mergeam impreuna la padure si imi facea coronite din flori.

     Am descoperit ca sunt cu adevarat curajoasa in momentul in care am incercat sa trec peste fobia mea, si am "adoptat" un soricel adevarat. (nu hamster!) Nu am reusit sa trec peste fobie, desi mi-am dorit asta.

     Am o pasiune pentru culori de cand ma stiu. Multa vreme am oscilat intre verde si albastru, poate ca inca oscilez intre cele doua culori. 

     Iubesc florile. Toate. Cu toate ca liliacul este floarea mea speciala fara de care n-as putea trai, nu as concepe natura fara micsunele, cocarai, margaritar, lalele, bujori, narcise, lamaita, ghiocei, garofite, trandafiri, fresii, clopotei, maci, albastrele, margarete si muuulte alte flori! I'm addicted. :) (Florile au si ele o legatura cu numele blogului meu).

     Unul din marile mele defecte a fost graba. Poate de aceea m-am grabit sa ajung pe lume la doar sapte luni. A fost, pentru ca in timp am invatat asteptarea.

     Unul din marile mele regrete este ca fara sa vreau, am stricat prietenia cu o persoana foarte importanta pentru mine. El a fost ca si fratele meu, l-am iubit mult!

     Am crescut cu multe povesti, a avut bunica grija de acest aspect (ce bine!!!). Preferata mea este "Doi feti cu stea in frunte". Mereu m-a fascinat povestea aceea.
     Cu primul meu iubit dupa care eram innebunita (aveam si de ce!), m-am cuplat la 16 ani pe un camp.

     Pentru ca am avut o inclinatie speciala pentru lucrurile frumoase, am colectionat de cate ori am avut ocazia si le-am daruit mai departe.

     Am cautat mereu sa port, sa gasesc lucruri care sa ma reprezinte.
     Ca o multumire pentru El, merg de cate ori pot si am grau, si ii hranesc copii. Se spune ca porumbeii sunt cei care ne vor ridica sufletele la Cer.

   

     Astazi am vrut sa va vorbesc putin despre persoana care scrie in acest blog, despre mine. Ar mai fi de zis dar mai lasam si pe alta data. Uneori cred ca seman cu o vrabiuta care alearga de colo colo. Cine stie...

     Sa aveti o zi minunata, va imbratisez cu mult drag! :)

     

     

Dorinta

      -De ce?
     -De aia! De tine, Perla! Pentru ca am nevoie de tine, te vreau in viata mea. Stiu ca am multe defecte si mai stiu ca nu te merit, dar vreau sa pot sa te iubesc.
     -Si daca ti-as accepta propunerea, s-ar schimba ceva? Tu ai fost cu atatea femei, dar ma indoiesc ca stii ce-i dragostea! Ce ai face atunci? Ai sti tu sa ma privesti cu iubire? Sa ma atingi cu iubire? Sa ma iubesti fara neincredere, ura, gelozie? Ai sti sa ma faci sa fiu a ta, fara sa ajungi sa te crezi stapanul meu? Tu crezi ca meriti ce as putea sa-ti daruiesc...
     -Perla, iubito...
     -Nu sunt iubita ta! Si nu cred ca meriti ce as avea sa-ti ofer pentru ca tare mi-e teama ca n-ai sa apreciezi niciodata autenticitatea sentimentelor mele. Iubirea mea e altfel, dragule, e sacra, e pura, are un alt gust decat ceea ce cunosti tu! Pasiunea mea e flacara mistuitoare care se aprinde usor, dar care nu se stinge la fel, daca ai aprinde focul iubirii. Mangaierea mea ar putea fi alinarea tuturor ranilor tale, daca m-ai privi cu toata dragostea, daca ai avea incredere si ti-ai lasa sufletul sa zboare pe aripile vantului pana langa pieptul meu, as putea fi pacea ta, as putea sa-ti daruiesc linistea...dar tu nu-ti vezi decat dorinta!
     -...
     -Desi spui ca ma iubesti, oare stii ca pentru mine sexul e ceva sacru? As vrea sa-mi pot darui corpul pe langa suflet, doar celui care l-ar putea implini, completa. Doar celui care l-ar putea venera. As vrea ca prin aceasta minune sa ma simt completa, plina de iubire, magica. Stii ca daca m-ai iubi ai putea sa-mi daruiesti magie? Nu stii, nu! Tu nu poti vedea dincolo de limitele tale, dragule.
     -Si daca eu iti spun da acum, tu ce...? Poti cu mine? Dar mai ales, esti in pace cu tine?

Mana

     Stateam aseara in pat si ascultam. Erau atatea voci in capul meu, dar una singura imi povestea despre viata mea. Si ca niciodata, o ascultam. Imi povestea despre acel cineva special, imi spunea ceva ce eu stiam deja, imi derula viata pe mai departe. La un moment dat zambeam si aprobam.
    E curios cum desi fizic nu suntem impreuna, e totusi o legatura invizibila care ma face sa simt atat de mult, atat de profund. Poate ca vorbele sunt de prisos. E pur si simplu altceva, e...magie.
De exemplu, mana care ma tinea aseara strans de mana.  
  
     I can feel you! :)

Ce sa fie?

     In ultima vreme nu am mai simtit nevoia sa scriu. Am impresia ca s-a schimbat mult felul meu de a fi, de a gandi, poezia inca vibreaza in mine, dar nu am curajul sa-i dau drumul, tocmai pentru ca am impresia ca e falsa...si as vrea totusi sa impartasesc ceva autentic.
     Ma gandeam la Italia si la cum de am putut sa scriu cu atata usurinta in acel loc, ce-i drept de vis. Nu stiu neaparat daca telul meu pe lumea asta este sa scriu, dar simt cuvintele care nu-mi dau pace, cum vor sa iasa. Ce am scris pana acum pe blog, pentru mine, poeziile, gandurile imi par atat de sarace. Sunt ganduri pe care poate le-am simtit (dar in ce masura?), am vrut sa le simt, sau ganduri care as fi vrut sa fie, in general ganduri frumoase.
     La un moment dat, din cauza experientelor dureroase prin care am avut norocul/ghinionul, nu stiu cum sa-i zic, sa trec, ma gandeam serios sa scriu o carte. Dar este doar un fel de a le intoarce ura celor care la un moment dat m-au lovit, ori eu nu caut asta. Nu ma intereseaza sa blamez intunericul, vreau doar sa aduc putina lumina celor care cu siguranta au nevoie de ea, sau poate doar mie. Ramane un mister cum...as vrea sa fie ceva cu adevarat profund.
     Nici macar nu ma mai strofoc sa gandesc ce si cum, e pur si simplu o pierdere de clipa, de fericire. Stiu ca o sa simt, stiu. E un parfum care ma urmareste, parfumul meu. :)
     Si cand ma gandesc ca o viata intreaga am gandit, am judecat, am vrut sa fiu ceva ce nu sunt, am acumulat lucruri fara sens, am vrut sa fiu pentru ceilalti ceva bun, ceva de care eu nu am avut parte...m-am intors de mii de ori in trecut, gandindu-ma ca poate daca as fi actionat diferit si mi-am faurit o mie de planuri pentru viitor gen: casa, familie, copii, cariera, caine, pisica, excursii, neglijand singurul lucru pe care il am cu adevarat si anume prezentul. Multora ni se intampla pentru ca suntem atat de indoctrinati cu lucrurile pe care ar trebui sa le facem, care ni se spun ca sunt bune, pe care ar trebui sa le dam mai departe urmasilor nostrii, bietii de noi. Ne luptam zi de zi, an de an, clipa de clipa, cu lucrurile pe care trebuie sa le facem, incat uitam sa traim, sa fim liberi, in lumea asta traim!
     Viata e tare frumoasa, are de toate. Are si fluturi, are si gunoaie. Depinde mult de noi daca facem ceva in privinta asta, daca maturam gunoiul, daca il acceptam, sau daca ne criticam intre noi.
     Dar indiferent de gunoi si de cum gandim, fluturii vor fi mereu.