Poveste

     A fost odata ca niciodata o fetita pe nume Sabrina. Fata era vesela, dulce, plina de culoare si de viata. Iubea florile, animalele, padurea. Ii placea sa priveasca cerul, sa asculte soaptele vantului si ropotul dulce al stropilor de ploaie. Era o fata tare optimista si de fiecare data cand intalnea pe cineva mai trist incerca sa-i arate partile bune ale vietii.
     Sabrina iubea mai de cu seama caii. Avea o fascinatie pentru ei, i se parea ca seamana cu nazdravanii caluti. De asemenea iubea sa danseze. Si avea un copac special al ei.
     Timpul liber si-l ocupa scriind poezii. Iubea la nebunie sunetul pianului. De fiecare data cand il auzea parca intra intr-o alta lume. Fetita avea propria ei gradina cu flori multicolore, flori care ii indulceau si colorau viata.
     Cum era o fata care vorbea cu toata lumea, ii era foarte usor sa isi faca o multime de prieteni.
     Trecura anii si Sabrina deveni femeie. Iubea aceleasi lucruri si avea o stralucire aparte. Intr-o seara tarzie de vara intalni un barbat la fel de stralucitor ca si ea. Ca orice fata, se indragostise de mai multe ori, sau asa crezuse, sperand de fiecare data ca el este alesul. De data asta insa, cu toate ca Sabrina simti ceva mai mult pentru acel strain, se indoi ca el era alesul ei. Si pleca mai departe. Dar anii trecura, si el era in acelasi loc parca asteptand-o. Ea ii putea vedea de fiecare data stralucirea orbitoare si se gandea cu tristete ca nu era la fel de stralucitoare ca si el. Asadar, cand avura sansa pentru prima data sa vorbeasca, barbatul o intreba ce inseamna el pentru ea. Iar ea coplesita pana in adancuri de el, nu stiu ce sa ii raspunda. 
     Amintirea acelui barbat o urmarea peste tot, isi lasase amprenta in viata ei si Sabrina se gandea cu tristete ca poate a trecut pe langa printul ei, dar el era plamadit sa ajunga cineva important, asadar ea nu-i putea sta in cale. Si pleca mai departe.
     Trecura si mai multi ani si Sabrina incerca sa se comporte la fel, dar ceva se schimbase in ea. Intr-o zi viata facu ca ea sa se intalneasca din nou cu acel barbat. Stia ca sansa lor a trecut cu multa vreme in urma, dar se gandi ca poate totusi el era alesul ei. Dar el ii spulbera orice speranta in momentul in care deghizandu-se intr-un vanzator ambulant de parfumuri, ii spuse ceva intr-o limba doar de el stiuta, si iesi complet din viata ei. Multa vreme dupa aceea, gandindu-se la el, ea isi dadu seama ca amandoi pierdusera ceva cu adevarat important.
     Si inainta. De data asta mult mai greu, cu mai putina lume langa ea, cu speranta palpaindu-i.(...)
     Povestea aceasta este neterminata.
     
     Am plecat in cautarea Sabrinei, nu celei de acum, ci celei de atunci, care inca mai credea in oameni si-n iubire!
     Luati aminte ca de voi depinde cum va scrieti propriile povesti!