Lioubov

Moya lioubov Nikolai,

       A trecut ceva vreme de cand ai plecat la lupta. Stiu doar ca numai acolo aveai sa devii barbat cu adevarat. Pentru voi, razboiul e foarte important. Dar pentru noi e foarte greu. Ne gandim tot timpul daca sunteti raniti, daca ati avut ce manca, daca va e frig si va asteptam cu o dorinta mare inapoi acasa. Tu n-ai sa mori, stiu asta. Inima mea imi spune ca ai sa biruiesti toate greutatile si ca ai sa gasesti pacea mult prea dorita. Stiu ca te gandesti la mine, inima-mi bate tare. Si vantul iernii imi sopteste asta, ca eu sunt cea care te tine pe picioare. Ia pa tebe scuceaiu daragoi. 

       Sa stii ca nu te-as mai iubi, daca ai muri in razboi. Nici macar nu te-as plange, m-as marita cu altul ca sa-ti fac in ciuda. Si stiu ca din cauza asta ai muri din nou, pentru ca stii ca pentru mine nu existi decat dumneata, Nikolai. 

       De cand ai plecat, asta este prima epistolie ce ti-o scriu. Nu am avut vreme de scris,cat ii ziua de lunga muncesc iar noaptea lucrez pana nu-mi mai simt degetele pe carlige. Astazi a trecut coana Olenka  pe la mine si mi-a adus cerneala si foaie sa-ti pot mazgali episola asta. Si acum mai e putin si se stinge si ultima lumanare. Inima mea insa nu se stinge, lioubov, ea te vrea acasa langa mine. 

       Indura si lupta, maia dusa, sa-mi vii acasa barbat. Altfel te uit.

       Ia tibia, lioubliou.

Te astept neincetat, a ta Nadya.

       Pentru tine cu toata iubirea si increderea din lume. Casa-soare...

Scoica

       Stau si contemplu viata. Cand mai am timp, scriu. Si ma gandesc la ea ca la o roata. Cate cuvinte n-am zis, prin cate stari n-am trecut ca sa ajung acolo unde cred ca trebuia sa fiu de mult? O, daaa, dar in ruptul capului n-as fi recunoscut asta, mai ca mi-as fi lasat capul sa-mi fie taiat, dar slava Domnului sunt o ciudata. Am crezut, chiar am crezut. Au fost trei visuri in viata mea pe care mi le-am dorit, oh Doamne, cu ardoare, cu patima, cu nebunie. Si al doilea a fost legat de cel pe care l-am iubit de cum l-am vazut. Dar n-a fost sa fie, pentru ca nu stiu de ce. Prostie, orgoliu, lasitate, frica, da, toate astea le aveam cu mine. S-au mai pierdut din ele, desi Marian, barbatul pe care il exasperez in momentul de fata la maxim, ar putea sa jure probabil ca le am cu mine pe toate. Plus inca ce-o mai fi in capul lui, saracul, desi isi da osteneala cu mine sa ma faca o soferita " buna". Daca reuseste, o sa fac ceva atipic pentru el. Oricum ne scoatem ficatii unul altuia, dar asta e alta poveste.
        Noroc cu Naica care ma iubeste si mereu are vorbe blande si pupici pentru mine. E singurul care incearca sa ma faca mai frumoasa decat sunt si daca n-ar fi diferenta de varsta de 36 de ani dintre noi, probabil ca n-ar mai scapa de mine.:)))  Se uita la mine ca la un soare si ma intimideaza pentru ca nu-s decat o biata umbra deocamdata, si-mi scrie scrisori din perspectiva unui Fat-Frumos, evident imaginar.  
       Cand mai am timp scriu si eu, dar aproape nu mai am timp nici sa dorm. Imi cam vine sa urlu la toata lumea care imi apare in cale, poate da Domnul si ajung si eu in concendiu departe de oameni, de data asta cat se poate de singura. Doar eu si Doamne-Doamne. Pe el n-am cum sa-l exasperez, cred. Mi-ar placea sa incerc totusi.
       Acum stiu atat de multe. Si cand stii nene, apai stii. Nu te mai indoiesti chiar daca doar tu stii. Pur si simplu lasi sa devina ceva pretios stiutul asta, apa se calmeaza si vezi scoica. Si stii ca in acea scoica se afla perla. Dar lasi scoica acolo pentru ca asta este drumul iubirii, nu? Cel putin, Buddha asa ar face.Probabil ca si Iisus...Deci eu cred ca as lasa scoica acolo, dar as fura perla. Asa sunt eu, mai lacoma...cred ca mai trebuie sa traiesc cateva vieti ca doar sa privesc. In fine, ramane ceva pretios.

Pentru tine, dragostea mea

       Sunt cuvinte care nu se pot spune. De ce? Pentru ca sunt lucruri sacre pe care le purtam in noi si de care ne temem sa nu dispara. Eu te port in inima. Atat de profund, atat de adanc. Cu multa iubire, uneori cu furie, cu ura, cu pasiune, dar cel mai mult cu infinita tandrete. Si mi-e teama sa scriu despre tine, pentru ca n-as vrea sa dispari. Esti visul meu frumos si totodata atat de pur. Si esti atat de adanc...oare stii cat? Sau mai ai de crescut?

       Sunt aici chiar de nu ma poti vedea. Intinde mana si ma vei avea. :)

Jonathan...

      Azi m-am trezit plina. Plina de sens, plina de acel ceva. Plina de iubire, plina de profunzime. Simt ca mai este atat de putin pana o sa gust din apa fantanii mele. Si o sa-mi potolesc setea asta de...mai mult. Setea de mai sus. Nu e putere, e bucurie, e libertate, e pura energie. E descatusarea zborului, intinderea aripilor, increderea in dorinta lor de a se ridica.
       Ma gandeam cum ar fi ca noi toti sa avem corpurile invizibile si doar ochii sa se vada? Oare cum ne-am mai iubi? Oare ar mai exista dorinta primitiva de contopire? Oare cum ne-am regasi? Oare cum am mai fi un intreg? Ne-ar ajunge doar ochii? Sunt atatea intrebari ce-mi vin de atat de departe. Vin la mine si ma trag de maneca, se rotesc in jurul meu, ma ispitesc. De unde toate astea pe mine? Nu stiu, sincer, poate de la El. Am stiut de mic copil ca aveam "ceva", cand ma ascundeam singura prin gradini, departe de toti, cautand ceva, ascultand ceva, fiind pur si simplu constienta de ceea ce ma inconjura. Pot sa recunosc un anumit tip de vant din copilarie, am o memorie extrem de proasta, dar, oh, lucrurile astea care se simt le tin minte. Mi se impregneaza adanc in vene si-n sange si urla la mine ca si cainii infometati sa le ating, sa le simt, sa le gust si sa le duc mai departe. Sincer, mi-e cam greu in cuvinte sa exprim vantul sau puritatea, sau orizontul, sau maretia. Incerc si eu cum pot sa fac povestea sa devina realitate, dar sunt sigura ca exista multi oameni ca mine care au fix aceleasi sentimente si trairi. Ei bine, pe oamenii aceia vreau sa-i cunosc, sa-i intalnesc. Mi-e frica ca intr-o zi tot ce simt o sa dispara si ma cert cu mine sa fac ceva si ma straduiesc. Caut, ma documentez, citesc, si cand uit, iarasi ma cert. Ma cert ca uit sa privesc sacrul ce sta in fata mea si zice: "Alexandra sunt la dispozitia ta. Vino, priveste-ma, contopeste-te cu mine. Ia si bea, umple-te de tot ce insemn."
       Cam asa se rezuma fericirea mea. In mare pare complicata, dar cred ca e o cautare de cand lumea si pamantul. Fara patimi,dorinte, lacomie, orgolii, frica, durere. Doar iubire, puritate, stralucire. Nu, nu cunostinte, ci dincolo de ele. Pana la urma cunostintele se invata de la ceilalti, in schimb cautarea asta e o enigma. Frumusetea consta in faptul ca traiesti diverse stari, multe de purificare si apoi esti nevoit sa le prinzi din zbor, daca devii constient desigur. Sau poate iti atrag atentia de la altii, mai stii?
       Sunt pregatita pentru ce va veni, pentru ce este. Pentru zbor.

Sensuri

       "Pasare maiastra vino la fereastra..."
       Au fost odata doi baieti: Calin si Cosmin, amandoi frumusei. Calin radia blandete si bunatate, iar Cosmin era destept si infumurat. Timpuri trecute, ani plini de frumusete. Si Calin.
       Mainile mele s-au apucat sa se joace cu notele pianului. O singura atingere peste toate notele si am simtit cum mi se zburleste parul. Nebunie si extaz cum n-am cunoscut niciodata. Ah, si frumusete. Furtuna de dupa liniste urmata de o si mai mare liniste.
       Sentimente contradictorii, dar mai ales furie si ura. S-ar putea ca incet dar sigur sa ajungem la indiferenta.
       Saeng il ciuk ha ham ni da. Ce sa facem? N-am uitat inca...
       Am primit un cadou. Este o pictura cu 2 oameni care merg sa vada rasaritul. Ea il trage pe el de mana...o viata care conduce catre frumos.
       Si uneori as vrea sa ma intorc in trecut unde nu era ce este acum. Unde eram doar eu si o gradina, bunicii mei, Anca si un necunoscut care semana cu Calin. Era frumusete si puritate. Noroc ca acum am tendinta de a fi nufar. :)
       Si hop-top, drumul parea lung dar il faceam cu drag. Gradina ei era pliiiina cu flori si inauntru, in casuta aia mica locuia femeia cu cei mai frumosi ochi albastri, femeia desprinsa din povesti. Deschidea usa si-mi striga: "Lixandro, iar imi rupi florile? Da, bunico, ii spuneam fastacindu-ma si zambindu-i."
       Un sngur cuvant ma defineste: muntele. :)
       "Ia uite Alexandra, pescarusii! imi zice Mara aseara. Ne cheama sa zburam ca ei." Asa este. Jonathan...
       Acolo unde e dragoste, e totul. In schimb daca nu e dragoste, apai nu e nimic. Si stim asta.

Pasare maiastra

       Pasare maiastra
       Toata vremea albastra
       Vino la fereastra
       Si te-aseaza,
       Fata sa te vada.
       Stihul tu ti-l canta,
       Fata sa-l auda
       Sa deschida geamul,
       Sa vibreze ramul
       In tacerea vantului,
       In mutenia gandului,
       Sa-ti intinzi penajul,
       Sa se arate pajul
       Trilul sa se intinda
       Ziua s-o cuprinda.

       Pasare maiastra,
       Toata vremea albastra
       Vino langa fata
       Si da-i drumul la fereastra.
       Stihul sa-l auda,
       Ramul sa vibreze,
       Fata sa-si ia zborul,
       In tacerea vantului,
       In mutenia gandului.
       Trilul sa se intinda,
       Pajul sa o vada
       Noaptea s-o cuprinda.

       Pasare maiastra,
       Fata pururea albastra...

La boheme

       Imi intinsesem mainile exact ca niste aripi care cresc si ma ridicasem pe varfuri pentru a ma elibera de energia prea acuta ce dainuia in plexul meu solar. Ma gandesc ca ar fi interesant sa ma apuc de yoga. Corpul meu sufera mult si are nevoie de relaxare. Iar eu ma pricep la multe, dar de multe ori chiar daca am conditiile necesare, nu reusesc sa ma relaxez. 
       As putea spune ca de cand nu mai am visuri marete, am inceput sa traiesc mai plenar si sa ma bucur de ceea ce-mi ofera viata, sau altfel spus, sa ma bucur de ce-i ofer eu ei. Asta nu e un targ. Ea m-a invatat mai demult sa o privesc clar si sa ma bucur de tot ce-i prin Univers. Si asa m-a inspirat sa-i daruiesc si eu perceptiile pe care mi le transmitea draga de ea. Si slava Domnului sau cui o fi pe acolo pe sus, mi-am format ochii in asa fel incat sa dibui binele din jur care e din plin, apropo. Si dupa cum spuneam, visurile mele ce odata pareau marete, pe urma dupa ce m-am relaxat nu le-am mai vazut asa pompoase, incep sa se contureze. Si nu stiu daca e chestia ca las si eu ceva in urma mea sau ca in sfarsit ma pot exprima cum trebuie (de multe ori am fost luata drept idioata ori pentru ca taceam, ori pentru ca scoteam ineptii pe gura) ci ca traiesc prin aceste visuri. E momentul devenit realitate care se configureaza plenar. Stiu, stiu, inca nu a devenit realitate, dar va deveni. Fiecare dintre noi e facut sa se exprime prin ceva, poate chiar prin toate felurile cu putinta. Eu chiar am simtit ca pot face foarte multe lucruri si abia acum inteleg ca dorinta de a face aceste lucruri vine din ce am facut in vietile anterioare. Eu vin cu ceva ce stiam deja. Suflet de om zbuciumat care isi va afla linistea, suflet boem. Je, moi, noi, voi, toti. Mi-a soptit o pasarica ca suntem conectati cu totii. Doar noi nu ne dam seama pe moment, caci ne vom da seama. Atunci se va sfarsi si lumea, cel putin asa cred eu, nu-mi permit sa fac prorociri.
       Deci Alexandra munceste sa-si indeplineasca visurile. Scrie, canta, nu renunta, iubeste. Iubeste lumea mare mai de cu seama. Si daruieste. Un zambet, un sfat, un cadou, flori, si iar iubeste. Ii iubeste pe toti cei care o inspira si nu numai. Si invata sa daruiasca si mai mult. Nu pentru admiratie, nu pentru popularitate, nici macar pentru iubirea la schimb. Ci pentru ca simte ca poate iubi si darui dincolo de limite. Daca exista limitele...Si Alexandra isi doreste sa atinga stari de pura beatitudine prin tot ceea ce face. Stari profunde, plenare, pure. Si va reusi la fel ca toti cei care isi doresc asta: eu, tu, noi, voi. 
       Pentru ca e scris in stele...

Iubirea se ascunde in gesturi

       Iubirea se afla intr-o omleta pregatita cu dragoste.
       Iubirea se afla intr-un cantec fredonat si o invitatie la dans.
       Iubirea se afla intr-o cana de ceai oferita persoanei iubite atunci cand este racita si nu numai.
       Iubirea se afla in mancarea pregatita pentru porumbei si nu in dorinta de a-i tine in mana.
       Iubirea se afla in tacerea unei priviri.
       Iubirea se afla intr-o fotografie ce cuprinde urmele lasate de cei pe care ii iubim.
       Iubirea se afla intr-o melodie, atunci cand nu ne putem exprima prin cuvinte.
       Iubirea se afla in culorile pe care le asezam pe panza. Si in formele pe care le ia panza.
       Iubirea se afla intr-o imbratisare si un tinut de mana. Cel mai frumos tinut. :)
       Iubirea se afla intr-o floare furata pentru persoana iubita.
       Iubirea ar trebui sa se afle in fiecare cearta. Sa invatam sa ne certam cu iubire.
       Iubirea se afla uneori intr-un cadou. Sufletului nostru ii place uneori sa se transpuna si in lucrurile materiale.
       Iubirea se afla in femeia care de fiecare data imi pregateste grisul si placinta cu drag.
       Iubirea se afla intr-o poezie.
       Si nu in ultimul rand, iubirea se afla in cuvinte. Poate fi un simplu "te iubesc si insemni totul pentru mine". Doar ca inaintand in etapele iubirii, cuvintele devin fade. Si decat niste cuvinte spuse automat sau mai rau, false, invatam sa iubim mai profund, prin gesturi. 
       Iubirea se afla in noi si nu in cuvinte. Caci pana la urma este mai important sa transmitem iubire, decat sa declaram iubire.
       Eu invat cu fiecare etapa a vietii mele iubirea si mai adanca, si mai profunda. Voi cum iubiti?

Poezie de dragoste

       Imi luminasem cararea,
       Nu mai era pustiu.
       Era doar mirarea
       A ce aveam sa fiu.
       Si nu mai stiam nimic,
       Ma dezbracasem incet
       De idealuri si frici
       Si n-am cazut, oh, n-am cazut
       Doar am privit cum merg pe drum.
       Si nu stiu de-am ajuns
       Nici nu mai conta,
       Insa l-am auzit rugandu-se
       Sa ma arat in calea sa.
       Doar atunci m-am oprit
       Si fara teama i-am intins mana.
     

Ne cautam

       Ne cautam necontenit. De multe ori avem impresia ca ne-am gasit. Si nu-i asa. Raman amintirile, uneori raman tristetile si durerile. Si gandul ca poate ar fi fost mai bine daca ne-am fi luptat mai mult. Si ne uram, oh cat ne mai uram. Pentru ca stim ca in ochii celuilalt eram deosebiti. Dar am dezamagit. Si dupa ce ca il uram pe celalalt, ne uram si pe noi. 
       Ne cautam pe oriunde putem. Si iarasi ne amagim ca ne-am gasit. Pana apar diferentele. Din nou. Unul vrea sa locuiasca in Izmir, altul in Paris. Si tot asa, niciunul nu cedeaza. Pentru ca nu e destula vointa pentru relatie, nu e destula intelegere si pentru celalalt. La fel ca mai sus, dezamagiri si durere. Nimic nou sub soare.
       Pana cand cautam in noi. Si auzim...o voce. Acel cineva, care ne cauta pe aceleasi carari de mai sus. Si dintr-o data timpul sta pe loc si totul devine mai mult decat perfect. Pentru ca aceasta gasire atat de atipica aduce dupa ea intelegerea si compasiunea pentru celalalt. Nu mai sunt eu, suntem noi. Si cel menit sa ramana imi intinde mana, pentru ca stie exact cum a fost sa traiasca printre iluzii. 

       "- Ce-ai vazut, ma intreaba barbatul?
       - Pe tine, ii raspund. 
       Lasa paleta de tenis jos din mana si ma ia in brate."
       
       Atunci cand ne cautam si mai ales ne dorim sa ne gasim cu adevarat, ne gasim. 

Perfect

       Prinsa intre o melodie perfecta si razboiul din jungla amazoniana a Evei Luna simt cum un singur parfum vrea sa ma cuprinda, parfumul iubirii. Sunt acele doua brate pe care le astept de cand lumea si pamantul. Pentru ca asa simt ca o sa fie. Are sa vina iubirea pe care o astept. Si mai mult decat zambesc, am sa zambesc. 
       Are sa gaseasca o femeie zambitoare si optimista. Cu multa tristete prin parti, dar in adancuri, tine-te sa te tii, un adevarat Cavaler al Luminii si al Iubirii. Pentru ca zambetul asta, jur ca nu-l dau pe nimic din lumea asta. Mi-a fost daruit si am sa-l pastrez sa-l impart cu cel ce va veni.
       Astazi este despre tine. Eu nu te cunosc, desi te cunosc. Iti stiu doar numele. Mi-au spus ei. Poate vii dintr-o melodie sau din jungla, nu mai conteaza. Poate vii din trecutul meu, poate esti si tu captiv undeva prin labirintul memoriei mele. Dar stiu ca ai sa vii. 
       Si zambesc din inima. Te astept. :)

Sono felice

       Sunt fericita.
       Zambila galbena imi zambeste cu dragoste si isi imprastie parfumul puternic peste tot in casa. Sunt alergica la flori, dar acest lucru nu ma impiedica sa le iubesc. Dimpotriva. Sunt fericita...
       Cartea tipa puternic dupa mine oriunde m-as duce. Striga sa continui sa aflu povestea familiei Buendia. Familia cu nenumarati Aurelio Si Jose Arcadio. Desi ma zapacesceste, asta nu ma impiedica sa o continui. Sunt fericita...
       Si totusi caietul tipa si mai abitir sa-i scriu povestea visului frumos. Este ceva ce am inceput si ce am sa continui pana mor, face parte din destinul meu. Doar un vis. Sunt fericita...
       In curand visul nostru o sa devina realitate. Incet dar sigur, s-a transformat intr-o casa cu pereti verzi, perdele albe, dulapuri cu carti si mese lacuite frumos cu scaune. Ne uitam ieri la ce a iesit, fetele, domnul Dan, Gabi si cu mine. Mai e putin si e oficial. Sunt fericita...
       Durerile s-au intors. Ele chiar ma iubesc. Sunt fericita...
       Este pace si liniste in haosul asta. Singuratatea zburda fericita falfaindu-si aripile albe. De cand nu mai e nimeni sa-mi sesizeze defectele, am invatat sa le iubesc. Sa iubesc singuratatea asta, sa ajung in punctul asta, imi doream. Sunt fericita...
       Zambesc mai mult. Nu e nici un motiv si imi place asta. E confortabil asa. Sunt fericita...
       Ara? Stii, nu? E stiinta, cunoastere. De aia a fost dragoste la prima vedere. Cineva singur, puternic si fericit. Am vrut sa fiu asa. Sunt fericita sa il privesc. E mereu langa mine si ma priveste, strigandu-mi: "Suntem unul si acelasi, poti sa vezi"? Vad!
       Ce-i lumea? Doar un vis care se crede realitate. Cata tristete pe bietii oameni care nu pot vedea dincolo de visul asta. Sunt trista...
       M-am oprit din a mai cauta. Sunt fericita.

Duminici tarzii

       Duminici tarzii cu cafea savurata incet in pat, cu vreo 10 carti care ma privesc constant de langa pat, cu astrul dulce si stralucitor care-mi invadeaza neinfricat camera, cu, cu, cu.
       Duminici tarzii cu frici si dureri in pantece, cand nu e caldura.
       Duminici tarzii cu pe putin 1000 de lucruri in cap, multe ganduri, multe idei, multa culoare. Cred ca...pictura.
       Duminici tarzii cu dezastru pentru mine (poate frumos, poate urat) si liniste pentru ceilalti. Duminica, duminici.
       Duminici tarzii cu o dragoste nebuna pentru mine. Pentru stralucirea din mine, pentru intunericul din mine, pentru ca exact cum mi-am scos singura alunita, asa imi scot singura si sufletul. :D Si inca n-am murit. Dar daca am sa mor, am sa mor zburand. :)
       Duminici tarzii cu bloguri citite, cu filme vazute, cu cautat...ceva. In continuare caut ceva ce-mi scapa printre degete, dar am sa gasesc. Nu concep lucrurile altfel. 
       Duminici tarzii cu "Respirarile" lui Nichita. Cu ideile, conceptiile, setea lui de sens. Si eu, si eu. Pana mor. Si cu pictura. 
       Duminici tarzii cu poezia care plange captiva in miezul meu, urla sa iasa la suprafata, sa se faca auzita, sa zburleasca parul. E ascunsa adanc printre umbre si taceri albastre.
       Duminici tarzii cu o melodie...acaparatoare. Dezastru. Forta. Durere. Lumina. Sens. Disectie. Duritate. Maturitate. Aur. Iubire. Culoare.
       Duminici tarzii cu mine, cea de acum. Nu de ieri, nu de maine. Doar fond, fara forma.
       

Peisaj feeric de iarna

       Ei bine, astazi as putea vorbi despre un peisaj feeric de iarna inghetat, dar n-am s-o fac. In schimb am sa vorbesc despre teatrul de calitate.
       As minti daca as spune ca nu imi pasa. M-as minti pe mine de fapt. Probabil ca e karma si o accept cu bratele deschise. Intr-un recent trecut (sa-i zicem asa) in care tu mi-ai zis ca compensez prin "soul", chiar te-am crezut, desi erai beat dragule...Probabil ca tu ai avut marele avantaj ca imi erai amic si asta de aproape 4 ani. Si mi-am deschis sufletul. Pana a cazut masca, nu? Si e atat de ciudat ca acum n-am fi in situatia asta, daca singur nu m-ai fi indreptat spre tine. Ca sa ce? Ca sa te indrepti spre o alta femeie? (Apropox, e frumoasa rau gagica, daca n-am fi trecut de bariera aia poate mi-ai fi si prezentat-o, in fine cine stie, vin si la nunta daca vrei). Din partea mea mereu ai fost liber sa faci asta, dar ai luat-o si tu tot cu teatrul. Apreciez vrajeala ta sa stii, aproape ma indragostisem (cred ca mi-ar fi stat si mie bine putin prostuta, dar o ratai), pfff. Acum serios vorbind si lasandu-ma pe mine la o parte, ar fi frumos sa fii fericit. Ti-ar sadea bine langa o femeie frumoasa cu suflet bun. Si sa ai o fetita asa cum ti-ai dorit, sa semene cu ea. Ti-am spus demult nu, ca mi-ar placea sa te stiu fericit. Ca imi place sa vad oamenii fericiti. La prima vedere poti spune ca-s geloasa si poate ca la suprafata e asa, dar dincolo de mine e cu totul altceva. Ma cunosti, nu? Sau...
       Eh, uite ca-i si drama ca oricum ma plafonasem si nu mai puteam scrie. Si slava Domnului ca am chestia aia a scriitorilor de a ma exploata pana nu se poate. Bagam tare cutitul sa vedem ce mai gasim. Deci multumesc pentru experienta asta.
       P.s: Nu pot sa te urasc pentru ca nu pot ura pe cineva care mi-a tinut sufletul in brate, chiar si pentru o clipa. Fericit? 
       Fura 2 povesti, 2 experiente incheiate. A treia oara sigur e...la Paris :D

Dor(urere)

       Mi-e dor de ceva si doare. Mi-e dor de Mara. Mi-e dor de mine. Sau de tine...straine! Mi-e dor de Dumnezeu. Mi-e dor de ceva ce nu cunosc, insa intuiesc. Mi-e dor de Bogdan. Mi-e dor de Tony. Mi-e dor de toti cei care au adus bucurie inimii mele. Mi-e dor de bunici. Mi-e dor de strabunica din ceruri. Mi-e dor de caldura. Mi-e dor de zambete. Mi-e dor sa rad din inima. Mi-e un dor nebun de Pariiiis. Mi-e dor de dragoste. Mi-e dor de simplitate. Mi-e dor de calm. Mi-e dor de ingeri. Mai mult, mi-e dor de fluturi. Mi-e dor de copilul meu si doare (ce-i mai bun din mine se naste greu). Mi-e dor de fetele mele, desi sunt langa mine. Mi-e dor de dans. Mi-e dor de Sheila. Mi-e dor si de Regina. Mi-e dor de lumina si ma afund intentionat in intuneric sa dau de ea. Disec, disec si iar disec. Fara mila. Mi-e dor de bine. 
       Ma mai apuca si pe mine uneori. Bine, eu stiu perfect ce am. Sau ce nu am si incerc sa cladesc. 
       Ieri-seara m-am intors deodata catre barbatul care statea la masa si cu cel mai hotarat ton din lume, i-am zis:
      "-Mara e cu noi!"
       A zambit.