Octombrie

       Ultima mea postare, aia de acum cateva zile cu soru-mea e geniala. Bine ca am scris-o, bine mai ales ca am trait-o. Bine ca!!!
       Imi amintesc ca intr-un moment de exaltare am numit-o "dragoste de viata". Frumos spus, minunat, dar acum o mai pot numi doar bla bla bla. Acum nu mai sunt pe tocuri, dar ma clatin frumos si sigur si daca n-ar fi Anca, mamaie si mama nu mai stiu cum as mai fi...pur si simplu nu mai stiu!
       Asaaaa, pentru ca pe aici ma pot plange si eu ca nah, doar sunt drama queen. Prefer empress :)). Si ziceam ca azi dupa munca ma intalnii si eu ca tot omul la un vin cu surioara mea cea draga. Si ma lua ea asa cum ca daca am vorbit cu mamaie. Eu m-am prins din prima ca-i ceva si m-am gandit cum ca s-a dus bunica la ceruri si cumva ma asteptam. Dar cand colo, Anca imi turna una dura rau, cum ca Sheila(catelusa noastra) a murit de dimineata. Pur si simplu am ramas perplexa, un soc, creierul nu-mi mai functiona, pe urma dupa ce flirtasem frumos cu barmanul sau ce era, pur si simplu plangeam de nu mai puteam in fata unui pahar de vin rosu cu soru-mea care ma tinea de mana si cred ca toti pe acolo se uitau ca la un film, dar asta chiar nu mai conta.
       Poate ca multa lume isi imagineaza ca n-ai cum sa iubesti un caine, cum iubesti un om, dar acea lume cu siguranta se inseala. In timp ce eu macar plangeam de durerea aia insuportabil de chinuitoare pe care nu o doresc nimanui, soru-mea nici macar n-a putut sa planga. Asa suntem noi, cei din familia asta, ne este foarte greu sa ne exprimam sentimentele. 
       Nu pot exprima acum in cuvinte ce simtim eu sau Anca pentru ca o iubeam pe Sheilut enorm de mult si inca o iubim. Dar viata asta a fost foarte dura cu amandoua, atatea tristeti si dureri, despartiri, plecari, incat cred ca daca ni se intampla ceva bun, nu ne putem bucura pentru ca amandoua ne asteptam ca va urma automat ceva rau. 
       Si nu mai stiu cum sa gestionez ce e in capul sau in inima mea, nu mai stiu cum sa ma ajut ca sa pot ajuta. Mitzi, Tanta, Micky si acum Sheila, fiecare o iubire, fiecare o durere. Si imi pare pentru ca as fi putut merge vineri la tara, dar am preferat sa raman in oras ca fraiera, decat sa merg sa-mi mangai nebuna....imi pare atat de rau! Dar cui ii mai folosesc regretele? Stiu doar ca cineva sufera ca si noi acum, Bubu...
       Viata e un gol (rahat, ca sa nu zic cacat)!