vineri, 26 aprilie 2013

Suflete pereche



    Daca exista cineva pe aceasta planeta care crede in suflete pereche 100%, aceea sunt eu.Si nu spun asta pentru ca sunt o romantica incurabila, nici macar naiva sau fraiera ci cred in suflete pereche pentru ca STIU ca exista. De unde? De la Dumnezeu. In ciuda faptului ca inca nu stiu daca l-am intalnit pe al meu, il voi astepta chiar daca o sa-mi ia o eternitate. Poate ca el inca nu stie dar eu il iubesc si cu siguranta MA IUBESTE.
    Nu vreau sa rostesc cuvinte mari, nu asta e intentia mea. Doar ca mi-as dori ca sufletul meu pereche sa stie ca eu cred in EL, dar mai mult decat atat as vrea sa poata simti acest lucru.
    Am atat de multe lucruri sa-i daruiesc Celuilalt incat ma coplesesc chiar si pe mine. As vrea sa-i daruiesc ce am mai frumos si mai bun din mine, as vrea ca-n ochii lui sa nu existe decat dragostea mea mare.
    Oriunde ai fi, nu esti singur dragul meu suflet-pereche! Eu sunt aici...chiar langa tine!

marți, 16 aprilie 2013

Fata care privea Cerul...

    De cate ori privea Cerul, Miriam era fericita. Avea o senzatie de nedescris, ceva cu adevarat unic. Pe Cer ea isi putea vedea visurile reflectate ca intr-o oglinda magica. Era ca si cum cineva de acolo de Sus o proteja si o ghida. Ar fi vrut sa zboare dar inca nu era completa, nu avea Cealalta Parte, asadar, urca treapta dupa treapta pe Scara catre Cer.
    Era singura dar cu toate astea de cate ori privea Cerul, zambea. Intuia ca langa ea se afla cineva. Desi nu Il vazuse niciodata ori de cate ori isi ridica privirea simtea ca Cerul o protejeaza. Asemenea copacilor, Miriam avea bine infipte picioarele in Pamant dar tindea catre Cer. Avea un asemenea prieten si il vizita deseori. Ea si el singuri intr-un camp de maci. Si Miriam il privea cu ardoare, cu nebunie, cu speranta. Speranta ca va ajunge puternica ca si el.
    Intr-o dupa-amiaza de primavara, Miriam isi luase cu ea o patura si pornise in natura. In drumul ei daduse de o livada cu ciresi in plina floare. Era mai mult decat perfect. Isi asezase patura meticulos, intinzandu-se pe ea.
    Deasupra ciresilor, Cerul in splendoarea lui isi etala mandrul Soare ca o nestemata nemaivazuta pana atunci, nici macar pe Pamant, inconjurat doar de albastrul etern al Paradisului Pierdut, imprastiind o blanda frumusete aparte, un dor chinuitor uitat de mult despre un alt Pamant...sau poate Cerul pe Pamant.
    Si Miriam se inalta usor usor si atingea Cerul sau poate doar florile de cires o atingeau pe ea sub bagheta magica a vantului. Copacii dansau pe o melodie nemaiauzita si pasari albe zburau spre alte taramuri dirijate de o forta nemaivazuta.
    Era viata intr-o lume fara de viata.
    Erau ea, Cerul si-un copac.

luni, 8 aprilie 2013

Sa ne trezim la realitate

    Uneori pare ca viata e nedreapta cu noi sau poate noi suntem nedrepti cu ea. Depinde doar din ce unghi privim...Am vrea cu totii sa fim fericiti, sa avem de toate si sa fim iubiti. Daca nu ma insel este cam visul oricui. A, si sa fim sanatosi, evident. Dar lucrurile nu sunt chiar atat de usoare. Cu totii trecem prin anumite situatii care ne impacteaza in diverse moduri, depinde de fiecare.
    Spre exemplu viata mea nu a fost tocmai usoara. Drumul meu pana aici a fost drept dar foarte anevoios. Am vrut de multe ori sa renunt caci mi se parea ca sunt nedreptatita. Imi lipseau multe. Am trecut pe parcurs prin dureri, lacrimi, nevoi, tristeti, neintelegeri, suferinta etc. Am asteptat mult de la ceilalti si cred ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o. Doar ca am vrut cu tot dinadinsul sa fiu salvata. Si daca am vazut ca nu apare nimeni sa-mi intinda o mana( nici macar Fat-Frumos) am hotarat ca-i cazul sa cresc si sa-mi dovedesc ca pot. Si am putut. :)
    M-am ridicat cu toate fortele, mi-am indesat bine sabia in teaca si am pornit la lupta. In mana tineam doar o floare, floarea sperantei fara de sfarsit. Lupta a inceput iar eu eram singura cu cei mai mari demoni: teama de esec, teama de neiubire, teama de singuratate, teama in general. Nu a fost usor, dar floarea m-a ajutat. Incet incet a prins diverse forme, diverse culori, impiedicand astfel ca umbrele si intunericul sa-mi omoare lumina.
    Intr-un sfarsit si dupa o lunga lupta am descoperit ca aveam deja ceea ce cautam. Era adanc de tot ingropata in mine, era...IUBIREA. Iubirea pentru viata, speranta, natura, creatie, frumos,oameni, iubirea pentru MINE-eu eram iubirea.
    Cu siguranta ca vor mai fi momente in care vantul vietii va vrea sa ma arunce la pamant, dar datorita muntelui ce-l port in mine nu cred ca ma voi lovi prea rau. Si orice ar fi ma voi ridica. Pentru ca asta sunt eu, ALEXANDRA.
    Asadar puneti-va putin (mai mult ) si reflectati...voi ce asteptari aveti de la viata? Dar de la voi insiva?

duminică, 7 aprilie 2013

Poezia!

    Iubesc poeziile, drept urmare scriu si eu de cate ori am inspiratie. As vrea sa va impartasesc una din poeziile mele care inseamna foarte mult pentru mine. Poate ca de multe ori am avut nevoie si am asteptat sa fiu salvata de cineva, dar, cu timpul am ajuns sa ma salvez singura. Am incetat sa mai am asteptari de la oameni si am cautat adanc in mine salvarea. Si am gasit-o! :)

              Calauza

    Cu pasi de calauza
    Ma simt acum ghidata
    Spre o lumina care
    Pare a fi salvarea mea!
    Sunt clipe in care ma-ndoiesc
    De tot ceea ce pot sa fac
    Dar astazi fara sa clipesc
    Simt cum in zbor ma inalt!
    Port in suflet multa iubire
    Si vreau sa o impartasesc
    Dar mai presus de tot si toate
    Eu vreau sa ma iubesc.
    Si incet incet natura ma-mpresoara
    Si-n inima-mi se face primavara
    Iar zborul imi pare acum usor
    Caci eu sunt propriul calauzitor!
 
    Mi-as dori ca toti cei care se simt "in intuneric" sa constientizeze ca doar ei au puterea de a gasi lumina si increderea care ii va conduce la salvare! Nimeni nu a zis ca este usor dar daca vrem sa TRAIM in aceasta viata ar fi cazul sa incepem sa o facem. Capul sus, Dumnezeu este cu noi! :)
    Nihil Sine Deus!

Visul : Sonia

    Agitatia era in toi...Sonia si prietena ei se plimbau printre zecile de tarabe rotindu-si ochii care cum vedeau! Era o seara incantatoare de august. Apa marii le delecta cu susurul cristalin al valurilor care se unduiau pe o muzica interminabila plina de magie si mister. Usor usor se asternuse un vanticel cald ce le mangaia lin obrajii si le inviora privirea. Ca si cum asa trebuia sa se intample pasii lor inceti dar siguri isi urmau destinul.
    Mirosuri imbietoare le atrageau privirile catre mancaruri care mai de care mai alese. Din cand in cand treceau pe langa multimea de oameni care lua parte cu ardoare la fiesta verii tarzii.
    Privind grupurile de oameni zarii in stanga ei pictorii...erau cei care cu regularitate isi alegeau locul pentru a putea desena chipuri castigand astfel un ban cinstit dar si pentru a-si putea perfectiona abilitatile! Stiau cu precizie ca numai asa pot imbina placutul cu utilul si se foloseau cu tact pentru a-si putea demonstra calitatile superioare ce nu se invatau ci le detineau! Erau ca si Dumnezeu, creatori ain lumii. Stiau ca pentru a reda un chip pe o coala de hartie treabuiau sa priveasca dincolo de om, dincolo de suflet...
    Sonia isi indrepta privirea vrajita de ce vedea catre unul din ei. Parea un inger coborat din Ceruri cu pletele lui satene stranse intr-un coc, fata lunga cu pometii trasi si corpul trecut ca prin inel. In jurul lui se conturase o anumita aura plina de lumina si mister. Privindu-l cu atata uimire, Sonia a avut un soc cand el si-a ridicat privirea chemat parca de privirea ei...
    El o privea cu atata patima, cu atata dor de parca o asteptase toata viata. Pentru ea era un sentiment nou. Vroia sa-i faca fata, isi dorea asta. In momentul acela deosebit pentru ea, sufletele lor se atingeau, se contopeau...da, i-a raspuns cu aceeasi privire, cu aceleasi cuvinte nerostite! Era mai frumos ca un sarut, ca o atingere, era pura magie, caldura, lumina, iubire. Toate aceste sentimente erau ale ei, ii apartineau si credea in ele...
    Dar momentul acela unic si de neegalat pana acum in viata ei a trecut, la fel ca toate celelalte momente. El a ramas acolo undeva departe cu un creion in mana, o coala de hartie in fata si o privire profunda...doar a ei!