Dacă aș fi o poezie m-aș lăsa purtată de vânt prin mare, prin
foc, pe pamânt, pân-aș înflori într-un singur gând.
Dacă aș fi o poezie aș fi blândă si sălbatică deopotrivă,
dulce și sărată, liniște și zbucium, răsărit contopit în apus.
Dacă aș fi o poezie aș vrea sa fiu cântată de un singur muritor.
L-aș lăsa să mă cânte doar pe cel care mi-ar putea simți dedesubturile
versurilor. Pe acela care s-ar ilumina si ar străluci preamărindu-mă.
Dacă aș fi o poezie aș celebra iubirea. Focul sacru din
priviri l-aș scoate la lumină și l-aș pune muritorilor in mâini sa fie capabili
să se găsească și să fie.
Dacă aș fi o poezie aș umbla vara prin piepturile tinerelor
fete și ale bărbaților, lăsandu-le aromă de busuioc, căutându-mă, căutându-se.
Dacă aș fi o poezie m-aș lăsa posedată de fluturi și flori,
de fulgere și tunete, de verde și de albastru, de soare și de ploi până m-aș
contopi în celest.
Dacă aș fi o poezie m-aș transforma în zână și aș umbla
desculță pășind ușor pe pământul sacru să nu-i fac rău, și, aș binecuvânta tot
ce-mi iese în cale cu mâini de nemuritoare.
Dacă aș fi o poezie aș fi zeiță. Frumoasă-n gând, în inimă și
în privire, mai frumoasă decât însăși Afrodita în frumusețea ei, m-aș dărui lui
Pegas cel înaripat, să mă înalțe către Lună.
Dacă aș fi o poezie m-aș transforma in vin și m-aș lăsa
sorbită din cupele zeilor, de către muritorii de rând. Gustându-mă, o să le ard
în piept făcându-i sa tremure de dragoste și dor, de șoapte și tăcere, de
contopirea Cerului cu al lor pământ. De sacrul adus de o muritoare, cu a ei
poezie, în al lor gând.
Mulțumesc divinității pentru gândurile astea. E bine că m-a
eliberat de ele, pentru ca vibrau în mine si nu știau cum sa iasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu