vineri, 19 mai 2017

Poezie de dragoste



       Imi luminasem cararea,
       Nu mai era pustiu.
       Era doar mirarea
       A ce aveam sa fiu.
       Si nu mai stiam nimic,
       Ma dezbracasem incet
       De idealuri si frici
       Si n-am cazut, oh, n-am cazut
       Doar am privit cum merg pe drum.
       Si nu stiu de-am ajuns
       Nici nu mai conta,
       Insa l-am auzit rugandu-se
       Sa ma arat in calea sa.
       Doar atunci m-am oprit
       Si fara teama i-am intins mana.
     

marți, 16 mai 2017

Ne cautam

       Ne cautam necontenit. De multe ori avem impresia ca ne-am gasit. Si nu-i asa. Raman amintirile, uneori raman tristetile si durerile. Si gandul ca poate ar fi fost mai bine daca ne-am fi luptat mai mult. Si ne uram, oh cat ne mai uram. Pentru ca stim ca in ochii celuilalt eram deosebiti. Dar am dezamagit. Si dupa ce ca il uram pe celalalt, ne uram si pe noi. 
       Ne cautam pe oriunde putem. Si iarasi ne amagim ca ne-am gasit. Pana apar diferentele. Din nou. Unul vrea sa locuiasca in Izmir, altul in Paris. Si tot asa, niciunul nu cedeaza. Pentru ca nu e destula vointa pentru relatie, nu e destula intelegere si pentru celalalt. La fel ca mai sus, dezamagiri si durere. Nimic nou sub soare.
       Pana cand cautam in noi. Si auzim...o voce. Acel cineva, care ne cauta pe aceleasi carari de mai sus. Si dintr-o data timpul sta pe loc si totul devine mai mult decat perfect. Pentru ca aceasta gasire atat de atipica aduce dupa ea intelegerea si compasiunea pentru celalalt. Nu mai sunt eu, suntem noi. Si cel menit sa ramana imi intinde mana, pentru ca stie exact cum a fost sa traiasca printre iluzii. 

       "- Ce-ai vazut, ma intreaba barbatul?
       - Pe tine, ii raspund. 
       Lasa paleta de tenis jos din mana si ma ia in brate."
       
       Atunci cand ne cautam si mai ales ne dorim sa ne gasim cu adevarat, ne gasim. 

vineri, 10 martie 2017

Perfect

       Prinsa intre o melodie perfecta si razboiul din jungla amazoniana a Evei Luna simt cum un singur parfum vrea sa ma cuprinda, parfumul iubirii. Sunt acele doua brate pe care le astept de cand lumea si pamantul. Pentru ca asa simt ca o sa fie. Are sa vina iubirea pe care o astept. Si mai mult decat zambesc, am sa zambesc. 
       Are sa gaseasca o femeie zambitoare si optimista. Cu multa tristete prin parti, dar in adancuri, tine-te sa te tii, un adevarat Cavaler al Luminii si al Iubirii. Pentru ca zambetul asta, jur ca nu-l dau pe nimic din lumea asta. Mi-a fost daruit si am sa-l pastrez sa-l impart cu cel ce va veni.
       Astazi este despre tine. Eu nu te cunosc, desi te cunosc. Iti stiu doar numele. Mi-au spus ei. Poate vii dintr-o melodie sau din jungla, nu mai conteaza. Poate vii din trecutul meu, poate esti si tu captiv undeva prin labirintul memoriei mele. Dar stiu ca ai sa vii. 
       Si zambesc din inima. Te astept. :)


sâmbătă, 25 februarie 2017

Sono felice

       Sunt fericita.
       Zambila galbena imi zambeste cu dragoste si isi imprastie parfumul puternic peste tot in casa. Sunt alergica la flori, dar acest lucru nu ma impiedica sa le iubesc. Dimpotriva. Sunt fericita...
       Cartea tipa puternic dupa mine oriunde m-as duce. Striga sa continui sa aflu povestea familiei Buendia. Familia cu nenumarati Aurelio Si Jose Arcadio. Desi ma zapacesceste, asta nu ma impiedica sa o continui. Sunt fericita...
       Si totusi caietul tipa si mai abitir sa-i scriu povestea visului frumos. Este ceva ce am inceput si ce am sa continui pana mor, face parte din destinul meu. Doar un vis. Sunt fericita...
       In curand visul nostru o sa devina realitate. Incet dar sigur, s-a transformat intr-o casa cu pereti verzi, perdele albe, dulapuri cu carti si mese lacuite frumos cu scaune. Ne uitam ieri la ce a iesit, fetele, domnul Dan, Gabi si cu mine. Mai e putin si e oficial. Sunt fericita...
       Durerile s-au intors. Ele chiar ma iubesc. Sunt fericita...
       Este pace si liniste in haosul asta. Singuratatea zburda fericita falfaindu-si aripile albe. De cand nu mai e nimeni sa-mi sesizeze defectele, am invatat sa le iubesc. Sa iubesc singuratatea asta, sa ajung in punctul asta, imi doream. Sunt fericita...
       Zambesc mai mult. Nu e nici un motiv si imi place asta. E confortabil asa. Sunt fericita...
       Ara? Stii, nu? E stiinta, cunoastere. De aia a fost dragoste la prima vedere. Cineva singur, puternic si fericit. Am vrut sa fiu asa. Sunt fericita sa il privesc. E mereu langa mine si ma priveste, strigandu-mi: "Suntem unul si acelasi, poti sa vezi"? Vad!
       Ce-i lumea? Doar un vis care se crede realitate. Cata tristete pe bietii oameni care nu pot vedea dincolo de visul asta. Sunt trista...
       M-am oprit din a mai cauta. Sunt fericita.

duminică, 29 ianuarie 2017

Duminici tarzii

       Duminici tarzii cu cafea savurata incet in pat, cu vreo 10 carti care ma privesc constant de langa pat, cu astrul dulce si stralucitor care-mi invadeaza neinfricat camera, cu, cu, cu.
       Duminici tarzii cu frici si dureri in pantece, cand nu e caldura.
       Duminici tarzii cu pe putin 1000 de lucruri in cap, multe ganduri, multe idei, multa culoare. Cred ca...pictura.
       Duminici tarzii cu dezastru pentru mine (poate frumos, poate urat) si liniste pentru ceilalti. Duminica, duminici.
       Duminici tarzii cu o dragoste nebuna pentru mine. Pentru stralucirea din mine, pentru intunericul din mine, pentru ca exact cum mi-am scos singura alunita, asa imi scot singura si sufletul. :D Si inca n-am murit. Dar daca am sa mor, am sa mor zburand. :)
       Duminici tarzii cu bloguri citite, cu filme vazute, cu cautat...ceva. In continuare caut ceva ce-mi scapa printre degete, dar am sa gasesc. Nu concep lucrurile altfel. 
       Duminici tarzii cu "Respirarile" lui Nichita. Cu ideile, conceptiile, setea lui de sens. Si eu, si eu. Pana mor. Si cu pictura. 
       Duminici tarzii cu poezia care plange captiva in miezul meu, urla sa iasa la suprafata, sa se faca auzita, sa zburleasca parul. E ascunsa adanc printre umbre si taceri albastre.
       Duminici tarzii cu o melodie...acaparatoare. Dezastru. Forta. Durere. Lumina. Sens. Disectie. Duritate. Maturitate. Aur. Iubire. Culoare.
       Duminici tarzii cu mine, cea de acum. Nu de ieri, nu de maine. Doar fond, fara forma.
       

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Peisaj feeric de iarna

       Ei bine, astazi as putea vorbi despre un peisaj feeric de iarna inghetat, dar n-am s-o fac. In schimb am sa vorbesc despre teatrul de calitate.
       As minti daca as spune ca nu imi pasa. M-as minti pe mine de fapt. Probabil ca e karma si o accept cu bratele deschise. Intr-un recent trecut (sa-i zicem asa) in care tu mi-ai zis ca compensez prin "soul", chiar te-am crezut, desi erai beat dragule...Probabil ca tu ai avut marele avantaj ca imi erai amic si asta de aproape 4 ani. Si mi-am deschis sufletul. Pana a cazut masca, nu? Si e atat de ciudat ca acum n-am fi in situatia asta, daca singur nu m-ai fi indreptat spre tine. Ca sa ce? Ca sa te indrepti spre o alta femeie? (Apropox, e frumoasa rau gagica, daca n-am fi trecut de bariera aia poate mi-ai fi si prezentat-o, in fine cine stie, vin si la nunta daca vrei). Din partea mea mereu ai fost liber sa faci asta, dar ai luat-o si tu tot cu teatrul. Apreciez vrajeala ta sa stii, aproape ma indragostisem (cred ca mi-ar fi stat si mie bine putin prostuta, dar o ratai), pfff. Acum serios vorbind si lasandu-ma pe mine la o parte, ar fi frumos sa fii fericit. Ti-ar sadea bine langa o femeie frumoasa cu suflet bun. Si sa ai o fetita asa cum ti-ai dorit, sa semene cu ea. Ti-am spus demult nu, ca mi-ar placea sa te stiu fericit. Ca imi place sa vad oamenii fericiti. La prima vedere poti spune ca-s geloasa si poate ca la suprafata e asa, dar dincolo de mine e cu totul altceva. Ma cunosti, nu? Sau...
       Eh, uite ca-i si drama ca oricum ma plafonasem si nu mai puteam scrie. Si slava Domnului ca am chestia aia a scriitorilor de a ma exploata pana nu se poate. Bagam tare cutitul sa vedem ce mai gasim. Deci multumesc pentru experienta asta.
       P.s: Nu pot sa te urasc pentru ca nu pot ura pe cineva care mi-a tinut sufletul in brate, chiar si pentru o clipa. Fericit? 
       Fura 2 povesti, 2 experiente incheiate. A treia oara sigur e...la Paris :D

joi, 12 ianuarie 2017

Dor(urere)

       Mi-e dor de ceva si doare. Mi-e dor de Mara. Mi-e dor de mine. Sau de tine...straine! Mi-e dor de Dumnezeu. Mi-e dor de ceva ce nu cunosc, insa intuiesc. Mi-e dor de Bogdan. Mi-e dor de Tony. Mi-e dor de toti cei care au adus bucurie inimii mele. Mi-e dor de bunici. Mi-e dor de strabunica din ceruri. Mi-e dor de caldura. Mi-e dor de zambete. Mi-e dor sa rad din inima. Mi-e un dor nebun de Pariiiis. Mi-e dor de dragoste. Mi-e dor de simplitate. Mi-e dor de calm. Mi-e dor de ingeri. Mai mult, mi-e dor de fluturi. Mi-e dor de copilul meu si doare (ce-i mai bun din mine se naste greu). Mi-e dor de fetele mele, desi sunt langa mine. Mi-e dor de dans. Mi-e dor de Sheila. Mi-e dor si de Regina. Mi-e dor de lumina si ma afund intentionat in intuneric sa dau de ea. Disec, disec si iar disec. Fara mila. Mi-e dor de bine. 
       Ma mai apuca si pe mine uneori. Bine, eu stiu perfect ce am. Sau ce nu am si incerc sa cladesc. 
       Ieri-seara m-am intors deodata catre barbatul care statea la masa si cu cel mai hotarat ton din lume, i-am zis:
      "-Mara e cu noi!"
       A zambit.