luni, 2 decembrie 2013

Ruga

Lumina calatoare
O, fragila copila,
Coboara si ma inconjoara
Imbratisandu-ma cu foc!
Acum cand intunericul se-asterne
Si peste mine noaptea vine
Eu te invoc ades pe tine
Sa ma cuprinzi pe loc!
Ajuta-ma sa vad
Ca viata-i un miracol
Si oamenii inca mai cred
Ca Sus exista un Dumnezeu.
Tu fa ca dragostea sa se reverse
Asupra lor si asupra mea
Ca Raiul sa-l putem avea
Si ei, si eu...

marți, 5 noiembrie 2013

Da, sunt frumoasa. :)

    Zilele trecute am ajuns in sfarsit acasa alaturi de cei dragi. De fiecare data cand ajung acolo imi este tare bine deoarece peste tot dau de oameni dragi. Ca de obicei m-am intalnit cu parte din prietenii mei la ei acasa. Am ras, ne-am distrat, ne-am uitat la fotografii impreuna, am mancat. A fost grozav, ce mai! La un moment dat mi-au spus ca arat bine, ca sunt frumoasa si m-am mirat caci ma uitasem in oglinda si chiar ma si strambasem. :)
    Pe seara am fost intr-un loc tare drag mie, sa-mi vad una din cele mai bune prietene. Cand am ajuns acolo, mi-am luat pisica in brate, am sufocat-o putin (mai mult!) cu pupaturile mele, am strans-o la piept cat am putut de tare, si am asteptat o persoana deosebita pentru mine care m-a salvat la un moment dat, sa isi termine treaba si sa vina sa stea de vorba putin cu mine.
    M-am bucurat mult de conversatia cu ea, mai ales ca atunci cand m-a vazut m-a sarutat cu foc si m-a luat in brate, ca deh, ii sunt draga, m-a certat putin ca am plecat de langa ea printre straini si mi-a spus ca sunt tare frumoasa.
    Desi era la munca, prietena mea a primit 2 minutele de la doamna in cauza sa stea cu mine si m-a condus la usa. Am vorbit prea putin si mi-a zis ca sunt frumoasa. Am zambit...
    Deja era noapte cand am plecat, si in drum spre statie am trecut prin centru. Eram eu, muzica de la radio, cativa rataciti ca si mine si vantul rece. Mergeam visatoare si singura, si brusc mi-am dat seama ca sunt frumoasa...pentru ca ei ma fac sa ma simt frumoasa. De fiecare data cand ii vad zambesc kilometric, ma maimutaresc ca sa-i fac sa rada, ii iau in brate si incerc sa-i ocrotesc, ii pup, ii imbratisez, le fac declaratii si Dumnezeu stie mai ce. Dar dincolo de machiaj, parul strans frumos, rujul rosu si toalele dragute pe care le purtasem in acea zi era ceva mai mult...chiar eram frumoasa.

Nu orice poezie!

    As vrea sa impartasesc cu voi, una din poeziile sufletului meu scrisa cu 3 ani in urma, cat am fost plecata. Aceasta poezie este inspirita de o persoana foarte importanta in viata mea. Atunci am fost aproape, atat de aproape de dragoste dar m-am speriat si am fugit departe de ea...in Italia.

Ochii tai

Daca ochii mei ar putea vorbi
Ti-ar spune ca in ei
Mocneste adanc un foc cu patima
Trezit de ochii tai.
Ce m-a facut sa te iubesc
E totusi un mister,
Dar ochii tai nepamantesti 
M-au fermecat cu vraja lor.
Dorul ce ma mistuie e tot mai aspru
Dragostea ce-o simt ma arde si mai rau
Caci ochii tai de vrajitor
M-au rascolit adanc cu dor, de dor...

    

joi, 31 octombrie 2013

Motivatie

    Ce este motivatia? De ce avem nevoie de ea? De unde survine? Cum apare in viata noastra? De ce nu ne putem motiva singuri?
    In ultima vreme ma tot gandesc la intrebarile astea. In general nu sunt o persoana prea entuziasmata. De ce? Pentru ca inca nu am gasit acel ceva care sa ma defineasca, sa ma faca sa traiesc cu pasiune.
    Am vrut sa fiu pianista dar nu s-a putut, am vrut sa fiu traducator caci ador limbile straine, am vrut sa fiu stewardesa pentru ca imi plac la nebunie calatoriile, am vrut sa fiu arheleog caci iubesc sa descopar comori, am vrut sa fiu dansatoare ptentru ca sunt indragostita de dans, am vrut sa fiu pictorita deoarece ma fascineaza culorile. De ce nu sunt nimic din toate astea? Se pare ca nu m-a motivat nimic suficient de mult incat sa reusesc sa fac ceva din ce am enumerat mai sus. Dar sunt pasiunile mele si de cate ori am ocazia, le practic.
    Cred ca in centrul a ceea ce mi-am dorit sa fac cel mai mult a stat lumea. Mereu am vrut sa ajut oamenii in orice fel. Am  vrut sa aduc lucruri bune in viata lor, sa ii motivez, sa ii incurajez, sa le daruiesc incredere, chiar sa le impart cunostintele mele. Sunt mai ciudata stiu, doar nu o sa-mi impart viata cu lumea. Dar pot spune ca sunt trecuta prin viata si de multe ori cand am avut nevoie sa simt pe cineva alaturi, nu a fost sa fie.
    Trist...
    Revenind la motivatie, este greu ca in ziua de azi sa faci ceea ce iti place. Dar este si mai greu sa descoperi ce iti place sa faci. Mie mi-au placut toate lucrurile ce tin de arta, de frumos in general. Asta nu inseamna ca ma consider sau vreau sa fiu artista.
    Nu...pentru ca telul meu este altul in viata asta: vreau sa ajut oamenii iar motivatia mea va fi sa muncesc si sa invat mult pentru ca intr-o buna zi sa pot crea oportunitati de munca pentru alti oameni.
    Visez? Nu!!! Voi reusi pentru ca in ciuda tuturor lucrurilor la care am renuntat, nu mi-am pierdut speranta ca intr-o buna zi sa fac ceva bun pentru alti oameni.
    Cat despre mine, desi nu-mi este deloc usor, trag singura. Drumul meu a fost greu si acum este si mai greu dar o sa razbat caci sunt o luptatoare.
    Lucrurile bune se fac in timp! :)
 

Schimbare

In toamna m-am pierdut...
In asfintitul ei m-am regasit
Cand totul se pierdea 
Si pasarile aripile-si falfaiau
Spre locuri indepartate,
De mine inca neaflate...
-Dar am sa zbor si eu
 Si-atunci nu ma veti mai prinde
 Nici voi, nici toamna muribunda,
 Caci am sa ajung atat de sus
 Si-am sa ma schimb, mi-am spus...

 In mantia fulgilor de nea!

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Noi doi

    Credeam ca o sa fim impreuna, povesteste Ana.
    In prima zi cand ne-am cunoscut suna alarma. :) Pe atunci nu am bagat de seama, dar cred ca a fost un semn sa nu ma indragostesc. Asta cred acum.
    Cand ma gandesc la acele momente ma simt tare trista. Imi este greu, dar vreau sa iti povestesc.
    La inceput mi s-a parut  antipatic. Ce-i drept era tare frumusel dar pe mine ma lasau rece chestiile de genul asta. L-am vazut in anumite momente de criza si mi-am zis: "de asta stau departe!" Doar ca, cu mine, se purta frumos, ceea ce m-a frapat. Mi se parea ciudat de dragut in ciuda referintelor primite despre el.
    Incet incet mi-am dat seama ca aveam cam aceleasi gusturi, semanam destul de mult.
    In vremea aceea purtam doua persoane in inima care ma marcasera destul de mult: unul care imi fusese prieten foarte bun dar imi facuse inima tandari, si celalalt un fel de dragoste la prima vedere. Asadar nici prin gand nu-mi trecea ca ar putea fi ceva intre noi doi. Suferisem foarte mult din cauza barbatilor, devenisem un fel de sloi de gheata si preferam sa ii resping pe toti, cu toate ca aveam prieteni de sex opus.
    Totusi nu am putut ramane imuna la felul in care ma trata. Langa el ma simteam protejata, ma facea sa ma simt bine. Intuiam ca ma placea, desi nu stiam daca ceea ce simtea el era pura dorinta sau ceva mai mult. Chiar ajunsesem sa cred ca noi doi vom fi impreuna dar...
    Usor usor am inceput sa-mi deschid inima din nou, desi imi era nespus de greu.  Cu toate ca era dragut in general isi arata si partile rele, si in momentul in care a dat-o in bara am simtit din nou suferinta aia crunta. Tin minte ca stergeam ceva la calculantor si gandeam cu voce tare, iar el a murmurat, stiam ca pentru mine: "asa, sterge-ma". In acel moment mi-a venit sa-i trag un pumn si sa-i strig ca-i tare prost daca crede ca sentimentele se pot sterge asa usor. Dar am tacut si am mers mai departe pana in momentul in care am fost nevoita sa plec de langa el.
    Acea zi a fost o lovitura grea pentru mine. Nu ma asteptam sa trebuiasca sa plec, si in momentul acela mi-am dorit din toata inima sa faca ceva sa-mi arate ca ma place. Am vrut sa cred ca o sa vina dupa mine, asadar am asteptat si iar am asteptat multe luni...in zadar.
    In ciuda tuturor lucrurilor am incercat sa-i arat ca il plac, i-am vorbit de cate ori gaseam un subiect de conversatie , i-am si propus sa iesim. Dar...ori lui chiar nu-i placea de mine, ori destinul nu ne vroia impreuna, cert este ca nu ne-am mai intalnit.
    Poate ca totusi nu era el cel care-mi trebuia mie, nu era...cealalta jumatate a mea. Pentru ca in fond el n-a facut nimic concret niciodata!

marți, 15 octombrie 2013

Dincolo de liniste

    In viata linistea e efemera
    Ea-i utopie pentru cei ce cred in ea
    Dar pentru cei ce au pierdut-o
    E insasi iadul in splendoarea sa.

    In clipa asta totul s-a oprit in loc
    Singuratatea si tristetea m-au ravasit de tot
    Pana si ingerii m-au parasit
    Tenebrelor ei m-au gonit.

    Incep sa strig dar nimeni nu ma aude,
    Incerc sa deslusesc sperante printre umbre
    Dar totu-i in zadar si-i doar iluzie,
    Iar tot ce ma inconjoara e haos si confuzie.

marți, 8 octombrie 2013

Unde esti?

       Oare de ce mi-e sufletul trist,
       Iubitul meu,
       Gandindu-ma la tine,
       Intunecatul meu print?
       Si iarasi sufletul imi plange
       Si apoi zboara...
       Zboara catre locuri
       Unde nu te poate ajunge!
       Din care loc ai aparut?
       Si de ce brusc ai disparut?
       Oare vantul mi te-a furat
       Sau poate doar te-am visat?
       Caci in al meu gand
       Existi iubite...
       Vii de pe meleaguri nemaintalnite.

    E doar o mica parte din ceea ce sunt eu...cand ma atinge inspiratia. :)

Asteptari

    Salut, pentru cei care ma citesc...daca ma citeste cineva. :) Am cam multe absente in ultima perioada, stiu. Am fost si foarte ocupata, dar asta nu este o scuza, cel putin nu una buna. In ultima vreme m-a cam lasat balta...inspiratia, desigur. Si e cam frustrant. Nu ca acum as avea ceva concret despre care sa scriu, acum incerc sa-mi alung plictiseala. Sper doar sa nu va plictisesc pe voi.
    In general am multe idei, din fericire (sau nefericire!) am o imaginatie foarte bogata. De aceea nu ma prea surprind lucrurile in general. Pentru ca gandesc foarte mult, ceea ce nu e un lucru rau dar nici bun. E bine de regula sa nu avem asteptari, dar cand survine o imaginatie bogata te gandesti ca poate...se va intampla
    Ma intristeaza sa vad ca oamenii nu mai cred in viata, cu toate astea au asteptari multe si mari. Cred ca pana acum cativa ani, gandeam la fel dar poate cartile mi-au mai luminat mintea, nu stiu.
    Stiu doar ca intr-o zi mi-am dat seama ca sunt fericita doar cu ce am. Si m-am simtit grozav. Desigur, asta nu insemna ca am totul. Dar am mai invatat si sa astept. Auzisem ca lucrurile bune se fac in timp.
    Iubesc oamenii. O prietena mi-a zis demult ca sunt nebuna, si ca ar trebui sa iubesc cainii nu oamenii. Iubesc si cainii, dar iubesc mai mult oamenii. De asta evit sa intru in polemici si incerc sa mediez conflicte de cate ori pot. Am invatat despre oameni ca nu sunt buni sau rai, ci depinde de situatie. Sunt doar stari prin care ei trec, importanta e calea pe care o aleg.
    Multi ma catalogheaza drept o persoana naiva. Desi ma deranjeaza, imi convine totusi. Nu ma laud, dar ma duce capul mai mult decat arat. Aleg sa fac lucrurile in modul meu, nu pentru a-i ajuta pe ceilalti, ci pentru a ma ajuta pe mine sa cred intr-o lume mai buna. O lume in care, pe moment, se zbate intre viata si moarte, dandu-si parca ultima rasuflare... o lume in care eu totusi cred.
    Mai ales ca totul e atat de facil, atat de simplu. Noi doar complicam. Dar ar fi atat de simplu sa fim cel putin multumiti daca am face un minim efort. Daca doar ne-am bucura mai mult de micile placeri ale vietii, daca si iar daca. Dar cine sunt eu sa predic?
    Voi doar faceti cum vreti, dar am o mare rugaminte: orice ati face, fiti fericiti! :)
 

joi, 18 iulie 2013

Sensul vietii

    Ce este sensul vietii? V-ati intrebat vreodata? Eu l-am cautat de cand ma stiu si inca nu l-am gasit. Asadar am invatat sa traiesc cu acel gol care lipseste.
    Astazi in schimb m-a pus pe ganduri cineva care a spus ca ii lipseste sensul vietii. Ascultandu-mi prietena, am simtit o tristete imensa atat pentru ea cat si pentru mine. Caci in cautarile mele m-am pierdut de multe ori, si am vrut tot de atatea ori sa renunt la tot. M-am simtit goala, incompleta, fara acel ceva care m-ar fi putut face fericita (sau cel putin multumita!).
    La un moment dat m-am simtit pierduta complet, eram un corp care nu-si mai simtea sufletul. A fost straniu, naucitor. Dar incet incet mi-am revenit.
    Asta nu inseamna ca am gasit acel ceva, ceea ce pentru mistici inseamna viata eterna, pentru mine inseaamna doar viata. Si desi m-am invatat cu sentimentul, desi caut si iar caut, nu gasesc.
    Pentru unii inseamna dragoste, pentru altii cariera, dar pentru mine nu stiu. Oare unde vrea drumul meu sa se indrepte? Catre ce meleaguri nemaintalnite, catre ce oameni necunoscuti? Unde o sa gasesc acel ceva atat de pretios pentru mine si mai ales cum?
    Infinitul este atat de mare iar noi atat de mici...dar cel putin eu o sa caut in continuare. La fel si ea, caci chiar de-ar fi sa ii arat ca viata merita traita, o sa o fac cu toata dragostea. Si o sa-l gasim.
    Caci stiu cum este sa te simti pustiu.

luni, 8 iulie 2013

Nebunie

     Viata mea e un amalgan de stari. Acum sunt bine, pe urma rau si tot asa.
     Miercurea trecuta in noapte, priveam pe geam si am simtit brusc inspiratia. A fost coplesitor si extatic, mai ales ca nu am mai simtit-o demult langa mine. Poate a fost de vina locul.
     Noptile trecute eram in bucatarioara locului in care lucrez si imi trageam sufletul dupa multa agitatie. Si brusc am simtit o tristete imensa. Pur si simplu a fost un sentiment atat de straniu, (si inca persista) mai ales ca sunt langa prietenii mei, familia mea, lucrez intr-un loc minunat si ar trebui sa fiu fericicita. Dar tristetea persista si doare in clipele de liniste. Oare ce oi avea?
     Vreau acasa. Dar nu stiu unde e acasa.
     Femeia aceea atat de magica mi-a spus: "sa stii ca daca tu vrei, poti sa fii zana". Vreau, dar nu stiu cum.
     "Zambeste, relaxeaza-te"; sunt vorbe pe care le aud tot timpul.
     Zilele astea mi-am testat limitele. Concluzia: sunt foarte obosita, in consecinta foarte vulnerabila.
     O sa-mi revin, fara indoiala.
     Cine-i femeia cu care vrea sa danseze? Ma chinuie...
     E departe!
     Acasa nu am pic de liniste, muncitorii ma omoara cu zilele. Nu mai suport bordmasina, picamerul si mai stiu eu ce alte chestii barbatesti.
     Vreau pepene.
     "O sa fie bine, ai invatat sa te descurci", imi zice ea.
     Vreau la mare. Sau la munte. Sau undeva sa fie liniste.
     O sa fie bine, sunt inconjurata de flori.
     Oare cand o sa reusesc sa fac singura o narghilea? Sper ca in curand, caci nu exista alternativa.              
     Mi-e frica de esec.
     Vreau sa dansez. :)

luni, 24 iunie 2013

Teama de iubire

    Atunci cand ne indragostim ne este foarte greu sa ne exteriorizam sentimentele...de ce?. Poate din timiditate, poate din frica de a nu fi raniti (din nou), poate fiindca ne gandim ca celalalt nu simte ceva la randul lui sau poate pentru ca ne gandim ca celalalt are mari asteptari iar noi nu le vom putea face fata...si alte mii de motive inutile care nu ne ajuta deloc.
    Cunosc o parte din aceste temeri caci am trecut si eu prin asa ceva (mai ales dupa ce m-am indragostit de unul din cei mai buni prieteni, i-am marturisit sentimentele mele, el s-a jucat cu ele si din asta am iesit raniti amandoi (cel putin eu, da!) iar prietenia noastra a murit avand in vedere ca sunt aproape 5 ani de cand nu ne mai vorbim) iar acum imi este foarte greu sa ma mai arunc in necunoscut.
    Complicata situatie.
    Bineinteles, atunci cand am avut sansa de a-mi deschide inima din nou si a arata ceea ce simt nu am mai putut cu riscul de a pierde...si am pierdut!
    M-am gandit ca sunt femeie si am vrut sa vad ca exista minim un barbat pe lumea asta care daca simte ceva pentru mine sa-mi arate acest lucru fara toate temerile astea. Pur si simplu fara sa-i dau un motiv.
    Greu cu dragostea.
    In ziua de astazi majoritatea oamenilor se indragostesc prea repede, prea usor dar nimeni nu e dispus sa investeasca in ceea ce numesc ei dragoste.
    Dragostea nu e usoara, dar daca pornim in cautarea ei, o gasim si ne luptam pentru ea, comoara mai mare nu vom intalni pe acest pamant. De ce? Pentru ca se spune ca fericirea dincolo de a fi o binecuvantare, este o cucerire.

Oameni, nu roboti!

    Am cunoscut de-a lungul vietii multi oameni care au incercat sa-si impuna propriile pareri asupra celorlalti din jurul lor, mai slabi, mai naivi sau mai stiu eu cum, din punctul lor de vedere.
    Personal, am ajuns la saturatie  incercand sa-i inteleg pe acesti oameni.
    Nu pot intelege cum de incearca sa-i conduca pe ceilalti in directiile in care vor ei, sa vada lucrurile asa cum vor ei, sa faca ceea ce vor ei, pe motivul ca vor sa-i protejeze, indiferent ca sunt parinti (nu de copii, evident!), frati, surori, bunici, prieteni sau mai stiu eu ce.
    Atunci cand ii doresti binele celuilalt, mai ales daca este copilul tau, ar trebui sa il sustii nu sa ii spui (impui) ce sa faca. Ca si parinte esti insarcinat cu calauzirea acelui copil cat este mic, pe urma adolescent, insa fiecare om trebuie sa isi urmeze propriul drum in viata fara a fi presat de toata lumea.                                
    Consider ca fiecare individ stie ce-i mai potrivit pentru el, iar faptul ca incearca sa isi realizeze visurile (pe cai drepte, desigur), nu ar trebui sa insemne decat motiv de mandrie pentru cei care cred ca stiu ce-i mai bine pentru el.
    Asta nu inseamna ca nu stiu ce este in inima unui parinte dar consider ca totul are o limita.
    Asadar, voi ce credeti?

duminică, 16 iunie 2013

Ziua de azi

    Astazi vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu ca exist. Este o zi foarte deosebita pentru mine, ziua in care am venit pe lume cu 26 de ani in urma.:)
    Astazi am uitat de tristetile si de zilele mele proaste si m-am bucurat de lucrurile bune. Pentru ca in ciuda tuturor lucrurilor negative din viata mea, astazi ma simt speciala. Daca Dumnezeu mi-a permis sa vin pe Pamant inseamna ca sunt om deosebit, si El ma iubeste mult.
    Astazi m-am bucurat alaturi de cei dragi: familia, prietenii, oameni dragi. Alaturi de ei ma simt infinit mai bogata.
    Astazi am auzit pasarelele ciripind fericite un cantecel si am vazut multa lume bine dispusa.
    Astazi i-am trimis perechii mele un sarut purtat de vant (bine, doua...ca sa fiu sigura ca ajunge :D).
    Astazi am fost cu verisoara  mea in parc. Parcul il mai numesc si "intalnirea cu Dumnezeu". A fost o seara linistita (oarecum).
    Astazi incepe o noua etapa din viata mea, cu siguranta mai buna!

 

sâmbătă, 15 iunie 2013

Cautam vara...

    Cautam vara in oras, cu soarele ei stralucitor, cu teii lui Eminescu parfumati cu dor, cu zbuciumul si verva sufletelor oamenilor, cu veselia copiilor, cu parcurile inverzite, cu trandafirii multicolori, cu serile tarzii...

    Cautam vara pe camp, cu lanurile ei pline de maci, albastrele, rochita-randunicii si multe alte flori salbatice, cu imperioasa Floarea-Soarelui, cu pasarele cantatoare si animale pe ogor...

    Cautam vara, cu marea ei nebuna in valuri navalind, cu oameni fericiti, cu nisipul infierbantat de soarele dogoritor, cu albastrul Cerului senin in care El si marea se unesc in infinit, cu dragoste si dor...

    Cautam vara, cu muntele atragator, cu paduri verzi, cu sate primitoare si ulite cu pietris, cu drumuri prin desis cu mure si cu fragi, cu parauri cristaline si racoritoare, cu dealuri foarte inalte presarate cu falnici brazi, cu vantul racoros si aer pur, cu Cerul pictat cu nori pufosi pe fond albastru si apusuri sangerii la ceas de amurg, cu trilurile pasarelelor zglobii, cu singuratatea locului si Dumnezeu alaturi...

    Cautam vara in gradina mea cu flori si legume, cu prunii printre care ma-ntindeam si admiram, cu hamacul solitar, si tot visam, visam...

marți, 11 iunie 2013

Alchimistul

     Este una din cartile care mi-au schimbat viata. Este a treia sau a patra oara cand o recitesc si de fiecare data descopar lucruri noi si utile in aceasta carte.
            " Incearca sa stii intotdeauna ce vrei - Alchimistul"
     Este acea carte in care gasesc mereu raspunsuri la intrebarile mele, mai ales in clipele grele. Poate pentru ca ma face sa reflectez la ceea ce reprezint eu ca persoana si ce vreau de la viata. Ar fi frumos ca orice om sa aiba posibilitatea de a o citi.
            " Orice binecuvantare care nu e acceptata se transforma in blestem - Alchimistul"
     Este o carte pe intelesul tuturor, chiar si pe intelesul celor carora nu le place sa citeasca. In ansamblu pare o carte simpla, poate prea simpla, dar este foarte complexa, daca nu chiar putin complicata. De ce spun asta? Pentru ca ne da mult de gandit aparent la niste lucruri simple, iar informatiile vin ca un amalgan si ne descumpanesc putin. Ne obliga practic sa ne gandim la nevoile, dorintele noastre. Ne face sa ne gandim la ce ne dorim cu adevarat in viata.
    Pentru mine este o carte magica care, personal m-a ajutat enorm de mult sa evoluez ca si fiinta spirituala. Consider ca daca nu as fi citit-o as fi de mii de ori mai saraca.
            " Si atunci a fost ca si cum timpul s-a oprit in loc, iar Sufletul Lumii ar fi aparut cu toata vigoarea in fata flacaului. Cand i-a privit ochii negri, buzele nehotarate intre zambet si tacere, a inteles ca cea mai importanta si mai inteleapta parte a Limbajului pe care-l vorbea lumea era aceea care facea ca toti pamantenii sa-si inteleaga inimile(...). Tot ce intelegea flacaul era ca se afla in fata femeii vietii lui si, fara sa fie nevoie de cuvinte, si ea trebuia sa stie asta - Alchimistul"
    Ma intreb de multe ori, ce rost au cartiile cu informatiile lor cu tot, daca nu ne ajuta catusi de putin sa ne inaltam spiritual? De ce in loc sa traim azi. amanam pe maine? De ce in loc sa ne bucuram de cei dragi, de natura, de pasari, de animale, de Cer etc, stam incruntati si alergam...pentru ce? Pentru un viitor mai bun? Dar nu stim daca mai exista maine...Pentru avutie, bogatie? Dar asta nu o sa se intample prea curand iar noi o sa imbatranim...si va fi cam tarziu sa ne mai bucuram.
    Nu pot zice decat: cititi aceasta carte si reflectati. Ce inseamna viata pentru voi? Este acum sau...candva??
            " Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire - Alchimistul"
    Nu este nevoie de a transforma plumbul in aur pentru a fi alchimisti...totul sta in mainile noastre!!
    

Ganduri

    Ma simt singura. Desi sunt o persoana plina de viata, gata oricand sa-i inveselesc si sa-i consolez pe ceilalti am momente ca acum in care ma simt trista. Nu stiu de unde am puterea de a fi optimista in general, cred ca Dumnezeu ma indruma...
    Am avut demult un vis tare frumos, poate cel mai mare vis al meu, dar a murit. Nu am stiut cum sa lupt sa-l indeplinesc, asadar l-am aruncat intr-un colt al inimii si l-am dat uitarii. Atunci cand mi s-a oferit o sansa pentru a-l indeplini dupa mult timp, am refuzat-o. M-am gandit ca-i prea tarziu ca sa mai realizez acel vis, dar cred ca era doar teama de esec, ca nu sunt facuta pentru acel lucru.
    Ar fi trebuit sa incerc...ar fi trebuit!

    Am crezut ca poate o sa-mi intalnesc iubirea si o sa-mi umple viata de bucurie si fericire dar nu a fost asa. Poate ca totusi am intalnit iubirea dar nu a fost sa fie. Poate pentru ca atunci cand am avut sansa sa fac ceva nu am avut curajul necesar (teama de esec, teama de necunoscut) si i-am dat cu piciorul dar poate totusi nu era iubire.
    Poate.

    Si desi viata mea este plina, ea este totusi goala. Nu-mi place sa ma gandesc la trecut dar sunt momente in care cred ca ar fi fost foarte frumos sa am pe cineva alaturi sa ma ajute sa-mi indeplinesc visurile.

    Se spune ca iubirea iti da aripi...

luni, 3 iunie 2013

O zi magica

    Era intr-o marti. Plecasem in cautarea unei slujbe. A mia oara. Trecuse o luna de cand plecasem de la slujba anterioara in cautarea unei slujbe mai bune. Imi doream sa evoluez cumva. Dar luna trecuse si nu se intamplase nimic. Ma simteam descurajata si deja eram la limita cu banii. Epuizasem cam toate locurile pe care le cunosteam si nu numai, dar nu gasisem nimic. Tin minte ca era ora 4 si desi era o vreme mohorata si afara burnita am hotarat ca trebuie sa mai incerc. Asadar am plecat spre statie si mi-a venit in minte Gara de Nord. Am urcat in troleibuz si m-am asezat pe un scaun. Langa mine statea o doamna. Am rugat-o sa inchida geamul caci era curent si am intrat in vorba, doamna era foarte draguta. I-am spus ca eram in cautarea unui job dar ca orice s-ar intampla am sa fiu pozitiva. La un moment dat am  privit pe fereastra si i-am spus ca Cerul si-a schimbat culoarea, era de un albastru mai senin. Ea m-a privit si mi-a zis ca sunt o fire optimista daca pot observa ca Cerul si-a schimbat culoarea. Atunci, dupa mult timp am zambit din inima pentru ca mi-am dat seama ca asa era. Am coborat la aceeasi statie, ne-am sarutat pe obraz ca doua vechi prietene, ne-am urat de bine si am pornit-o fiecare pe al ei drum. Deja mi se schimbase dispozitia.
    In drumul meu am dat de 2 florarii. In dreptul uneia am zarit pe jos un cap de lalea galben solar. Iubesc florile asadar m-am aplecat, am luat-o si am bagat-o in buzunar. Deja mi se parea ca Dumnezeu imi zambeste. In buzunar mai aveam si un talisman cu un ingeras cazut de la o bratara si asta imi dadea mai multa incredere.
    Am pornit-o pe o straduta laterala. Am parcurs-o cautand anunturi dar n-am vazut nimic. Deja ma descurajasem de tot cand am trecut pe langa o cafenea. Stiam ca experienta nu prezenta un atu la mine, dar m-am hotarat sa incerc. Era ceva ce ma indemna catre acel loc. Am intrat si am dat de un tip. M-a intrebat ce vreau, i-am explicat si m-a poftit sa iau loc. Vorbea cu cineva tot pentru un post.
    Mai departe am discutat, m-a invitat sa vorbesc cu seful si astfel am obtinut o slujba.  Eram mai mult decat fericita, ziua aceea, desi era mohorata se luminase ca niciodata pentru mine.
    A fost o perioada frumoasa din viata mea in care am cunoscut oameni deosebiti. Desi acum nu mai lucrez acolo, acea slujba mi-a adus multe lucruri bune.
    Acea zi a fost magica. Inca de atunci am crezut ca Dumnezeu a fost cel care mi-a condus pasii acolo...
   

miercuri, 29 mai 2013

Dincolo

    Uneori e nevoie de o mica intamplare pentru a ne trezi la realitate. De multe ori uitam cine suntem sau ce simtim cu adevarat, dar, se intampla ceva si intr-un final ne amintim.
    Poate ca ochii care nu se vad se uita...sau nu! Poate pentru ca orice am face ne intoarcem la aceleasi stari/sentimente, exact ca intr-un cerc. Si ne vedem proiectati intr-un portret. Iar ceea ce vedem noi acolo este ceea ce suntem noi cu adevarat sau si mai bine, ceea ce simtim.
    Femeia din portret ne spune o poveste. In ansamblu pare trista, dura, dar daca ii privim cu atentie ochii vedem cu totul altceva,ei ne vorbesc. Ochii ei sclipesc de veselie, de frumusete, de inteligenta. Ei ne arata un spirit liber, salbatic si bland deopotriva. Dar mai ales SALBATIC, la fel ca EL.

    Veselie. Frumusete. Bogatie. Inocenta. Inflacarare. Inteligenta. Magie.
    Cel care a facut portretul stie. Stie mai multe chiar si decat ea.

    Abia astept sa privesc reflexia din portret. In acel moment imi amintesc mai profund, mai real, ceea ce nu pot uita. Si nici nu vreau.
    Imi amintesc de MINE.

marți, 28 mai 2013

Familie si cariera

    De cand ma stiu am fost in cautarea propriului eu. Sunt o persoana care a stiut de la bun inceput ca poate face ceva deosebit dar niciodata (pana acum) nu a stiut ce. Intotdeauna m-am vazut femeie de casa. Am visat sa am o familie a mea si inca imi doresc acest lucru.
    Doar ca ce te faci atunci cand sotul pleaca la slujba , copiii la scoala si tu trebuie sa te duci din nou la acel job plictisitor? Ce te faci cand sotul intarzie pentru ca are prea mult de lucru, iar copii sunt pe afara cu prietenii? Este vorba despre acel gol imens care ne face sa ne simtim dezamagiti de noi insine ca si persoane. Nu vorbesc neaparat de a fi femeie de succes sau de a ajunge sus, ci, de a face ceva care sa ne faca sa ne simtim impliniti, care sa ne bucure. Sunt sigura ca multa lume se confrunta cu acest sentiment de neputinta, tristete, frustrarea de a se simti inutil.
    Nu am crezut niciodata ca as putea face cariera pentru ca nu m-a pasionat nimic in mod special, pana acum un an. De cand am plecat de acasa mentalitatea mea s-a schimbat. Acum, desi nu ma pasioneaza slujba mea, o fac cu drag (cel putin deocamdata), dar, in timpul meu liber incerc pe cat de mult pot, sa fac ceea ce imi place iar pentru viitor mi-am proiectat propria afacere. Suna utopic chiar si pentru mine dar ce vreau eu sa construiesc este un lucru frumos pentru care merita sa lupt.
    Consider ca este greu in zilele astea sa ai si familie si cariera dar cred ca merita incercat. Atata timp cat incercam sa le imbinam armonios pe amandoua nu are de ce sa iasa rau. Bineinteles, familia ar trebui sa primeze. Dar sa nu uitam nici de lucrurile care ne fac fericiti.
    La urma urmei daca cel de langa tine te iubeste, te va accepta cu toate ale tale. Pentru ca asa e frumos. Si, pentru ca daca este vorba de a aduce ceva intr-o relatie, nu poate fi vorba decat de ceva bun.

marți, 21 mai 2013

Ploaia

    Iubesc ploaia. Inca de pe vremea cand eram doar un copil ploaia reusea mereu sa ma calmeze. De multe ori nu imi puteam exterioriza trairile dureroase prin plans, asadar, de cate ori ploua simteam ca ea ma elibereaza de toate lacrimile retinute.
    Ploaia este pentru mine ca o muza. Ea inseamna inspiratie, siguranta, sentimentul ca Cineva de Acolo de Sus ma protejeaza. Imi place cum suna, imi clarifica trairile si mai ales mi le calmeaza.
    Imi place senzatia de frig care vine odata cu ea, picurii solitari si reci ce-mi mangaie pielea facandu-ma sa ma infior. Imi induce sentimentul de singuratate, de nimeni pe drum, doar eu si ploaia atat de magica...

    Iubesc ploaia.




Ploaia purifica,
Ploaia seduce,
Ploaia intriga.
Ploaia cade si ne schimba.

duminică, 12 mai 2013

Just a dream...

    Visez uneori ca este ziua nuntii mele. Totul este asa cum mi-am dorit mereu: simplu si frumos. Se intampla intr-o gradina, peste tot lumanari si flori, ceva nu foarte elegant ci mai boem, exact asa cum sunt eu...Langa mine doar oameni dragi si frumosi: familia, prietenii si EL:). Iar eu sunt fericita pentru ca in sfarsit port rochia alba de mireasa mult dorita dar mai presus de asta port dragostea lui. Casatoria noastra nu trebuie sa fie ceva ce trebuie sa facem pentru ca asa zic ceilalti ci o sa fie ceva ce amandoi ne dorim, ceva matur, fara temeri, regrete sau alte angoase stupide. Trebuie sa fie multa iubire si dorinta imensa de a o porni amandoi pe un drum, acelasi drum.
    In visul meu cu siguranta ca cel la care ma uit este sufletul meu pereche si este o persoana buna si luminoasa. Nu stiu daca am avea aceleasi gusturi desi nu m-as supara daca uneori am merge impreuna la teatru, expozitii si mai ales am merge sa dansam. Oricum in acea zi unica si minunata din viata noastra am dansa:). Ar fi multa emotie si mai ales ar fi senzatia aia de nebunie inaltatoare ca in sfarsit ne-am gasit si ne iubim atat de mult, atat de profund, atat de cutremurator. Ar fi nebunie curata.:) In ochii lui m-as vedea mai frumoasa cum n-am crezut ca am sa fiu vreodata, m-as simti mai femeie ca niciodata si in bratele lui m-as vedea purtata pentru tot restul vietii mele. Pentru ca asa trebuie sa fie, acea persoana o sa fie cel langa care ma voi trezi dimineata de dimineata pana la sfarsitul vietii mele si de fiecare data cand il voi privi voi sti ca este ceea ce mi-am dorit de cand ma stiu. Si vom dansa, si ne vom iubi, doi nebuni intr-o lume  in care e nevoie de iubire, noi vom fi dovada ca iubirea adevarata exista si totul va fi frumos. Si vom zambi mai stralucitori ca niciodata. Noi vom colora lumea asta fada cu iubirea noastra.
    Visez...

 
   

vineri, 26 aprilie 2013

Suflete pereche



    Daca exista cineva pe aceasta planeta care crede in suflete pereche 100%, aceea sunt eu.Si nu spun asta pentru ca sunt o romantica incurabila, nici macar naiva sau fraiera ci cred in suflete pereche pentru ca STIU ca exista. De unde? De la Dumnezeu. In ciuda faptului ca inca nu stiu daca l-am intalnit pe al meu, il voi astepta chiar daca o sa-mi ia o eternitate. Poate ca el inca nu stie dar eu il iubesc si cu siguranta MA IUBESTE.
    Nu vreau sa rostesc cuvinte mari, nu asta e intentia mea. Doar ca mi-as dori ca sufletul meu pereche sa stie ca eu cred in EL, dar mai mult decat atat as vrea sa poata simti acest lucru.
    Am atat de multe lucruri sa-i daruiesc Celuilalt incat ma coplesesc chiar si pe mine. As vrea sa-i daruiesc ce am mai frumos si mai bun din mine, as vrea ca-n ochii lui sa nu existe decat dragostea mea mare.
    Oriunde ai fi, nu esti singur dragul meu suflet-pereche! Eu sunt aici...chiar langa tine!

marți, 16 aprilie 2013

Fata care privea Cerul...

    De cate ori privea Cerul, Miriam era fericita. Avea o senzatie de nedescris, ceva cu adevarat unic. Pe Cer ea isi putea vedea visurile reflectate ca intr-o oglinda magica. Era ca si cum cineva de acolo de Sus o proteja si o ghida. Ar fi vrut sa zboare dar inca nu era completa, nu avea Cealalta Parte, asadar, urca treapta dupa treapta pe Scara catre Cer.
    Era singura dar cu toate astea de cate ori privea Cerul, zambea. Intuia ca langa ea se afla cineva. Desi nu Il vazuse niciodata ori de cate ori isi ridica privirea simtea ca Cerul o protejeaza. Asemenea copacilor, Miriam avea bine infipte picioarele in Pamant dar tindea catre Cer. Avea un asemenea prieten si il vizita deseori. Ea si el singuri intr-un camp de maci. Si Miriam il privea cu ardoare, cu nebunie, cu speranta. Speranta ca va ajunge puternica ca si el.
    Intr-o dupa-amiaza de primavara, Miriam isi luase cu ea o patura si pornise in natura. In drumul ei daduse de o livada cu ciresi in plina floare. Era mai mult decat perfect. Isi asezase patura meticulos, intinzandu-se pe ea.
    Deasupra ciresilor, Cerul in splendoarea lui isi etala mandrul Soare ca o nestemata nemaivazuta pana atunci, nici macar pe Pamant, inconjurat doar de albastrul etern al Paradisului Pierdut, imprastiind o blanda frumusete aparte, un dor chinuitor uitat de mult despre un alt Pamant...sau poate Cerul pe Pamant.
    Si Miriam se inalta usor usor si atingea Cerul sau poate doar florile de cires o atingeau pe ea sub bagheta magica a vantului. Copacii dansau pe o melodie nemaiauzita si pasari albe zburau spre alte taramuri dirijate de o forta nemaivazuta.
    Era viata intr-o lume fara de viata.
    Erau ea, Cerul si-un copac.

luni, 8 aprilie 2013

Sa ne trezim la realitate

    Uneori pare ca viata e nedreapta cu noi sau poate noi suntem nedrepti cu ea. Depinde doar din ce unghi privim...Am vrea cu totii sa fim fericiti, sa avem de toate si sa fim iubiti. Daca nu ma insel este cam visul oricui. A, si sa fim sanatosi, evident. Dar lucrurile nu sunt chiar atat de usoare. Cu totii trecem prin anumite situatii care ne impacteaza in diverse moduri, depinde de fiecare.
    Spre exemplu viata mea nu a fost tocmai usoara. Drumul meu pana aici a fost drept dar foarte anevoios. Am vrut de multe ori sa renunt caci mi se parea ca sunt nedreptatita. Imi lipseau multe. Am trecut pe parcurs prin dureri, lacrimi, nevoi, tristeti, neintelegeri, suferinta etc. Am asteptat mult de la ceilalti si cred ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o. Doar ca am vrut cu tot dinadinsul sa fiu salvata. Si daca am vazut ca nu apare nimeni sa-mi intinda o mana( nici macar Fat-Frumos) am hotarat ca-i cazul sa cresc si sa-mi dovedesc ca pot. Si am putut. :)
    M-am ridicat cu toate fortele, mi-am indesat bine sabia in teaca si am pornit la lupta. In mana tineam doar o floare, floarea sperantei fara de sfarsit. Lupta a inceput iar eu eram singura cu cei mai mari demoni: teama de esec, teama de neiubire, teama de singuratate, teama in general. Nu a fost usor, dar floarea m-a ajutat. Incet incet a prins diverse forme, diverse culori, impiedicand astfel ca umbrele si intunericul sa-mi omoare lumina.
    Intr-un sfarsit si dupa o lunga lupta am descoperit ca aveam deja ceea ce cautam. Era adanc de tot ingropata in mine, era...IUBIREA. Iubirea pentru viata, speranta, natura, creatie, frumos,oameni, iubirea pentru MINE-eu eram iubirea.
    Cu siguranta ca vor mai fi momente in care vantul vietii va vrea sa ma arunce la pamant, dar datorita muntelui ce-l port in mine nu cred ca ma voi lovi prea rau. Si orice ar fi ma voi ridica. Pentru ca asta sunt eu, ALEXANDRA.
    Asadar puneti-va putin (mai mult ) si reflectati...voi ce asteptari aveti de la viata? Dar de la voi insiva?

duminică, 7 aprilie 2013

Poezia!

    Iubesc poeziile, drept urmare scriu si eu de cate ori am inspiratie. As vrea sa va impartasesc una din poeziile mele care inseamna foarte mult pentru mine. Poate ca de multe ori am avut nevoie si am asteptat sa fiu salvata de cineva, dar, cu timpul am ajuns sa ma salvez singura. Am incetat sa mai am asteptari de la oameni si am cautat adanc in mine salvarea. Si am gasit-o! :)

              Calauza

    Cu pasi de calauza
    Ma simt acum ghidata
    Spre o lumina care
    Pare a fi salvarea mea!
    Sunt clipe in care ma-ndoiesc
    De tot ceea ce pot sa fac
    Dar astazi fara sa clipesc
    Simt cum in zbor ma inalt!
    Port in suflet multa iubire
    Si vreau sa o impartasesc
    Dar mai presus de tot si toate
    Eu vreau sa ma iubesc.
    Si incet incet natura ma-mpresoara
    Si-n inima-mi se face primavara
    Iar zborul imi pare acum usor
    Caci eu sunt propriul calauzitor!
 
    Mi-as dori ca toti cei care se simt "in intuneric" sa constientizeze ca doar ei au puterea de a gasi lumina si increderea care ii va conduce la salvare! Nimeni nu a zis ca este usor dar daca vrem sa TRAIM in aceasta viata ar fi cazul sa incepem sa o facem. Capul sus, Dumnezeu este cu noi! :)
    Nihil Sine Deus!

Visul : Sonia

    Agitatia era in toi...Sonia si prietena ei se plimbau printre zecile de tarabe rotindu-si ochii care cum vedeau! Era o seara incantatoare de august. Apa marii le delecta cu susurul cristalin al valurilor care se unduiau pe o muzica interminabila plina de magie si mister. Usor usor se asternuse un vanticel cald ce le mangaia lin obrajii si le inviora privirea. Ca si cum asa trebuia sa se intample pasii lor inceti dar siguri isi urmau destinul.
    Mirosuri imbietoare le atrageau privirile catre mancaruri care mai de care mai alese. Din cand in cand treceau pe langa multimea de oameni care lua parte cu ardoare la fiesta verii tarzii.
    Privind grupurile de oameni zarii in stanga ei pictorii...erau cei care cu regularitate isi alegeau locul pentru a putea desena chipuri castigand astfel un ban cinstit dar si pentru a-si putea perfectiona abilitatile! Stiau cu precizie ca numai asa pot imbina placutul cu utilul si se foloseau cu tact pentru a-si putea demonstra calitatile superioare ce nu se invatau ci le detineau! Erau ca si Dumnezeu, creatori ain lumii. Stiau ca pentru a reda un chip pe o coala de hartie treabuiau sa priveasca dincolo de om, dincolo de suflet...
    Sonia isi indrepta privirea vrajita de ce vedea catre unul din ei. Parea un inger coborat din Ceruri cu pletele lui satene stranse intr-un coc, fata lunga cu pometii trasi si corpul trecut ca prin inel. In jurul lui se conturase o anumita aura plina de lumina si mister. Privindu-l cu atata uimire, Sonia a avut un soc cand el si-a ridicat privirea chemat parca de privirea ei...
    El o privea cu atata patima, cu atata dor de parca o asteptase toata viata. Pentru ea era un sentiment nou. Vroia sa-i faca fata, isi dorea asta. In momentul acela deosebit pentru ea, sufletele lor se atingeau, se contopeau...da, i-a raspuns cu aceeasi privire, cu aceleasi cuvinte nerostite! Era mai frumos ca un sarut, ca o atingere, era pura magie, caldura, lumina, iubire. Toate aceste sentimente erau ale ei, ii apartineau si credea in ele...
    Dar momentul acela unic si de neegalat pana acum in viata ei a trecut, la fel ca toate celelalte momente. El a ramas acolo undeva departe cu un creion in mana, o coala de hartie in fata si o privire profunda...doar a ei!

duminică, 24 martie 2013

Cartile…

     Sunt una din marile pasiuni ale vietii mele. Nu-mi pot imagina viata fara carti. Inca de mic copil m-am simtit atrasa de ele ca de un magnet. Mai intai au fost basmele, pe urma romanele de dragoste si mai departe au urmat carti incarcate cu mult mai multa profunzime.                       
    Cred ca aveam  vreo 17 ani cand l-am descoperit pe Mihail Drumes care pur si simplu m-a fascinat cu “Cazul Magheru”, “Elevul Dima dintr-a saptea”, “Scrisoare de dragoste” si “Invitatie la vals”. Pe urma au urmat romanele politiste gen “Aparatorul se apara”, “Apararea are cuvantul”, “Domnisoara cu ochii verzi”, “Bruta”, etc, si mai ales romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu; romane de capa si spada- le iubesc pe cele ale lui Al. Dumas si multe alte genuri.
     Mai tarziu l-am citit si pe T.Hardy si i-am apreciat modul simplu de a scrie atat in “Tess D’uberville” cat si modul mai putin simplu in “Departe de lumea dezlantuita”.
     Cartile lui P.Coelho mi-au schimbat viata. Intr-adevar ele nu vin cu ceva prea deosebit cum sunt cartile lui J.Clavell pe care pur si simplu le-am adorat, cel putin “Shogun” si “Chiangi“, ci pun mai mult accent pe conditia noastra ca oameni. Il apreciez enorm pe Coelho deoarece datorita lui am invatat sa fiu tot timpul in corelatie cu natura, am invatat sa fiu atenta la semne si mai ales sa-l simt mai aproape de mine pe Dumnezeu.
    Si astea-s doar o parte dintre cartile din care am incercat sa invat cat mai multe lucruri, care mi-au tinut companie atunci cand eram singura, cartile sufletului meu.
Drept urmare iubesc sa scriu…

sâmbătă, 23 martie 2013

Inceput


            Hmm…oare despre ce as putea povesti in aceste momente? Am atatea  lucruri de povestit, dar in momentul in care imi doresc sa le impart cu ceilalti ma blochez si ajung la falsa concluzie ca nu pot!
            Acum multa vreme eram o persoana  pesimista…mult timp tristetea mi-a umbrit lumina. Inca de cand eram copil ma simteam batrana, plictisita de viata, trista si singura. Cred ca aveam nevoie de cineva cu care sa vorbesc, cineva care sa-mi fie alaturi, sa ma imbarbateze si sa-mi spuna ca-mi este alaturi. Ai mei erau departe, mult prea departe. Nu am stiut sa-mi traiesc copilaria la fel ca ceilalti copii, am fost o singuratica si unica fiinta pe care am acceptat-o  la vremea aceea in viata mea a fost cea care m-a si salvat prin optimismul ei inegalat: surioara mea mai mica.
            Astazi in schimb sunt o tanara de 25 de ani vesela, sociabila, gata sa zbor oricand . Am multi prieteni buni, am o relatie frumoasa cu parintii si cu bunicii mei si o am langa mine pe surioara mea care, in clipele de restriste, imi lumineaza viata cu razele luminii ei. Dar mai ales il am alaturi pe Dumnezeu fara de care nu mi-as fi putut descoperi propria lumina…
            Pana acum am realizat ca noi suntem singurii care ne putem crea o lume aparte, o lume plina de frumusete, de optimism, de lumina, o lume doar a noastra.
                         
              Cand soarele se ineaca-n asfintit
               Iar ochii cerului se-nchid
               O mica stea rasare-n zare
               Ca o lumina calauzitoare
               Atunci jos pe pamant
               Si felinarele se aprind…   
            
            Bun venit in gradina mea, dragii mei, gradina secreta!