Acum, aici

       Cred ca in cazul asta, poezia m-a scris pe mine. Exact acum 3-4 minute. Dincolo de noi exista magie...:)

Astept...

Astept vaporul sa vina.

Incerc sa il zaresc

Pe marea eterna,

Sublima!

Astept...

Cu ochii intunecati de umbre si lumini

Eu tot astept.

Si parca astept de ani,

De vieti, de secole,

Vaporul sa vina.

Astept...

Si-n asteptarea mea

Nu mai stiu daca sunt eu,

Sau marea...

Inca nu completa pe de-a intregul

Ea asteapta vaporul sa vina.

Zboruri

       Doua suflete, o femeie si un barbat, si, amandoi cu dorinte diferite. Fiecare se chinuia sa-l traga pe celalalt dupa el. Dar n-au reusit, pentru ca amandoi stiau ce vroiau. Si amandoi erau incapatanati. Dar nu puteau renunta, si in ritmul asta se chinuiau unul pe altul, incercau sa se minta frumos. Se amageau ca daca celalalt va veni, vor fi fericiti...doar ca amandoi erau atat de nefericiti, incat trebuiau sa-si rezolve problemele cu ei insisi in primul rand.
       Nu era dragoste si nu era natural. Era ceva, nimic de zis. Poate pasiune? Poate dorinta? Poate o provocare? Poate un fel de dependenta? Era ceva...dar nu de ajuns!
       Si au devenit liberi. Ea s-a eliberat, si l-a eliberat si pe el de toata otrava "relatiei" lor. 
       Asadar, printesa l-a eliberat pe print. Si asta pentru ca ea avea probleme serioase cu ea pe care trebuia sa le rezolve, si pe deasupra iubea un rege. Si mai era ceva: isi dorea sa-l vada fericit pe print. Cu adevarat, chiar daca el probabil o ura...in sfarsit, puteau zbura liberi.


       Stiu ca ma citesti. Ai grija de tine, sa nu te ranesti!

Ale vietii valuri: Drumuri intortocheate

       Anul trecut eram aproape sigura ca o sa ajung la mare, dar, n-am ajuns. Anul asta probabil aceeasi poveste.
       Carti. Le-am ramas fidela. Doar atat am.
       Am citit Siddartha. Este absolut geniala, si mai ales cautarea lui Siddartha a fost fix mereu cautarea mea. La fel si cautarea lui Milarepa.
       Am inhalat atatea probleme care nu-mi apartin in ultima vreme, incat au reinceput cosmarurile.
       Am fost acasa, in gradina mea. Am stat in balansoar si am privit vrabiutele, randunicile, fluturii si gugustiucii cum se bucurau de viata.
       Zilele trecute i-am reamintit lu' soru-mea ca fix in urma cu 5 ani iesiseram in Garden Pub, atunci ea mi-a facut o surpriza deosebita, poate cea mai frumoasa. Mirata la culme, m-a intrebat cum de-mi amintesc. I-am raspuns ca lucrurile importante mi le amintesc mereu. Au fost vremuri frumoase...vremuri in care am sperat din suflet ca acea surpriza se va repeta!
       Si ca un facut sau nu, tot zilele trecute, cand am plecat la tara, masina neagra a trecut putin in fata autobuzului si s-a oprit. Prin inima mea a trecut un fior de durere, recunoscandu-i numerele si mi-am amintit(cum naiba sa uit?!) ca era ziua lui. Fara sa stie, este atat de legat de cel pe care il iubesc, incat mi se frange inima, dar nu stiu daca mai mult pentru barbatul din masina sau pentru mine. Cert este ca amandoi avem sufletele bolnave, pentru ca amandoi am pierdut ceva important.
       Sheila era atat de fericita ca ma vede incat m-a zgariat, dar ea este la fel ca mine: salbatica. Si iubirea ei e mare, totul sau nimic...
       Durerile nu mi-au dat pace multe zile. Am fost atat de deprimata incat imi venea sa plang din orice si eram irascibila. Macar de-as fi plans...
       As da orice ca ea sa fie fericita, absolut orice. Si asta fara regrete. Dar mi-e teama...pentru ca ii cunosc inima!
       Ziua mea. Cadouri frumoase si multa tristete.
       Au venit cu tortul si m-au pus sa-mi pun o dorinta. Doar ca eu nu stiam ce sa-mi doresc. Am incetat sa-mi mai doresc.
       N-au incetat niciodata sa-mi zica ca sunt sufletul petrecerilor. Dar mi-e teama ca nu nu mai am de unde scoate lumina si veselie...
       Femeia mi-a pus fetita in brate si m-a rugat sa o tin! Pentru o clipa m-am gandit cum ar fi fost sa fie a mea...
       Intuneric. Atat de mult, incat pare ca e normal. Dar eu tot caut lumina.
       Nu-mi place de mine, cea de acum. Nu ma reprezinta toata tristetea asta, nici nesiguranta, nici neincrederea, nici slabiciunea, nici neputinta. Dar ma doare.
       Am cautat mereu altceva, am simtit ca pot fi altceva. Si nu m-am inselat. Dar e atat de greu. Cred ca imi place greul asta. :)
       Am visat de dimineata ceva frumos. Un munte cu o bisericuta de vis si un barbat care ma plimba pe acolo. A fost linistitor!
       Sper totusi sa ajung la mare. Va fi o surpriza chiar si pentru mine.
       
       

Life is wonderful

 
        Melodia asta a fost dragoste la prima ascultare. Dragoste mare. Tin minte ca era vara si ne pregateam sa plecam in vacanta acum 5 sau 6 ani. Anca venise la mine, mergea cu noi si eram atat de incantata ca o descoperisem, incat, i-am pus-o sa o asculte de nenumarate ori. Era frumos atunci...eram mai libera decat acum, mai relaxata, poate mai copil si cel mai important e ca inca...visam. Era ceva acolo departe ca si in melodia asta care ma tulbura intr-un mod minunat. Era o poveste adusa de adierea unei nopti de vara, era visul unei nopti de vara.
       Am sa o ascult si anul asta inainte sa plec. Cu toate ca a ramas doar atat...

Atingerea zeilor

       Dacă aș fi o poezie m-aș lăsa purtată de vânt prin mare, prin foc, pe pamânt, pân-aș înflori într-un singur gând.

       Dacă aș fi o poezie aș fi blândă si sălbatică deopotrivă, dulce și sărată, liniște și zbucium, răsărit contopit în apus.

       Dacă aș fi o poezie aș vrea sa fiu cântată de un singur muritor. L-aș lăsa să mă cânte doar pe cel care mi-ar putea simți dedesubturile versurilor. Pe acela care s-ar ilumina si ar străluci preamărindu-mă.

       Dacă aș fi o poezie aș celebra iubirea. Focul sacru din priviri l-aș scoate la lumină și l-aș pune muritorilor in mâini sa fie capabili să se găsească și să fie.

       Dacă aș fi o poezie aș umbla vara prin piepturile tinerelor fete și ale bărbaților, lăsandu-le aromă de busuioc, căutându-mă, căutându-se.

       Dacă aș fi o poezie m-aș lăsa posedată de fluturi și flori, de fulgere și tunete, de verde și de albastru, de soare și de ploi până m-aș contopi în celest.

       Dacă aș fi o poezie m-aș transforma în zână și aș umbla desculță pășind ușor pe pământul sacru să nu-i fac rău, și, aș binecuvânta tot ce-mi iese în cale cu mâini de nemuritoare.

       Dacă aș fi o poezie aș fi zeiță. Frumoasă-n gând, în inimă și în privire, mai frumoasă decât însăși Afrodita în frumusețea ei, m-aș dărui lui Pegas cel înaripat, să mă înalțe către Lună.

       Dacă aș fi o poezie m-aș transforma in vin și m-aș lăsa sorbită din cupele zeilor, de către muritorii de rând. Gustându-mă, o să le ard în piept făcându-i sa tremure de dragoste și dor, de șoapte și tăcere, de contopirea Cerului cu al lor pământ. De sacrul adus de o muritoare, cu a ei poezie, în al lor gând.

       Mulțumesc divinității pentru gândurile astea. E bine că m-a eliberat de ele, pentru ca vibrau în mine si nu știau cum sa iasă. 

Cine? Eu!

       Intre vizitele la spital la bunicul meu, problemele la serviciu si toata agitatia din jur, viata mea era un haos. Ma si gandeam ieri dimineata ce naiba vreau eu sa fac la calarie in starea mea de vis. Dar Nicole o tinea una si buna ca o sa fie frumos, la fel si mandra cu Nico, incat atunci cand m-am urcat in masina, eram atat de epuizata si fara energie, ca imi venea sa-i mananc pe toti. :))) Pana am ajuns...si am incalecat pe Galileo, care era un lenes. Iar eu vroiam sa zbor mult-mult. Si la sfarsit, Mihai m-a lasat sa-l conduc, am avut ceva de furca, dar a fost fantastic. Si abia astept sa mergem la padure, vreau atat de mult sa ma eliberez de tot, sa devin libera, sa zbor.
       Si azi-dimineata pe langa faptul ca era sa calc pe un melc, ma simteam fantastic. Si la un moment dat m-am dus la baie si fara sa vreau m-am uitat in oglinda. Mirare mare, mon cher, de acolo imi zambea radioasa o femeie frumoasa. Ma uitam in oglinda si nu-mi venea sa cred, eram atat de frumoasa...

Far away

       As putea sa iti vorbesc despre tristetile si nemultumirile mele, dar n-am s-o fac. Mi-au dat multa batai de cap, incat daca le mai insirui si pe aici nu mai ispravesc cu ele. Mi-au ajuns, acum nu visez decat la o mini-vacanta, undeva departe de toata lumea. Vreau doar sa fiu o straina printre straini. Sa uit de toate problemele din exterior, griji si stari negative. Sa vizitez alte locuri, sa simt alt aer. Am nevoie sa ma relaxez atat de mult, sa-mi reincarc bateriile pentru a inca putea raspandi ceva bun.
       Am observat ca nu mai pot scrie. :))) Asta e, in viata nu e cum ne dorim. Plus ca nu prea mai fac nimic din ce faceam inainte. Adevarul e ca imi dedic cam mult timp slujbei, nah, imi si place, desi nu e deloc de vis. Si cred ca cel mai rau imi pare ca nu mai gasesc timp pentru lectura, am ca niciodata nenumarate carti incepute si neterminate. De rasul plansului. Departe de cealalta Alexandra, care desi nu avea bani, facea nenumarate sacrificii sa-si cumpere o carte si pur si simplu o devora. Nu ca acum am bani, dar desi imi permit sa-mi cumpar carti, nu mai am timp sa le si devorez.
       Se stinge poezia, poate moare si ea in zbor. N-ar fi de mirare, in general lucrurile reale si frumoase mor.        
       Nu-mi ramane decat sa ma intorc la mine si mai nou sa calaresc pana la epuizare. Singurul lucru care imi apartine!
       P.s: Tine-mi pumnii sa-mi iasa faza cu vacanta!