Sono felice

       Sunt fericita.
       Zambila galbena imi zambeste cu dragoste si isi imprastie parfumul puternic peste tot in casa. Sunt alergica la flori, dar acest lucru nu ma impiedica sa le iubesc. Dimpotriva. Sunt fericita...
       Cartea tipa puternic dupa mine oriunde m-as duce. Striga sa continui sa aflu povestea familiei Buendia. Familia cu nenumarati Aurelio Si Jose Arcadio. Desi ma zapacesceste, asta nu ma impiedica sa o continui. Sunt fericita...
       Si totusi caietul tipa si mai abitir sa-i scriu povestea visului frumos. Este ceva ce am inceput si ce am sa continui pana mor, face parte din destinul meu. Doar un vis. Sunt fericita...
       In curand visul nostru o sa devina realitate. Incet dar sigur, s-a transformat intr-o casa cu pereti verzi, perdele albe, dulapuri cu carti si mese lacuite frumos cu scaune. Ne uitam ieri la ce a iesit, fetele, domnul Dan, Gabi si cu mine. Mai e putin si e oficial. Sunt fericita...
       Durerile s-au intors. Ele chiar ma iubesc. Sunt fericita...
       Este pace si liniste in haosul asta. Singuratatea zburda fericita falfaindu-si aripile albe. De cand nu mai e nimeni sa-mi sesizeze defectele, am invatat sa le iubesc. Sa iubesc singuratatea asta, sa ajung in punctul asta, imi doream. Sunt fericita...
       Zambesc mai mult. Nu e nici un motiv si imi place asta. E confortabil asa. Sunt fericita...
       Ara? Stii, nu? E stiinta, cunoastere. De aia a fost dragoste la prima vedere. Cineva singur, puternic si fericit. Am vrut sa fiu asa. Sunt fericita sa il privesc. E mereu langa mine si ma priveste, strigandu-mi: "Suntem unul si acelasi, poti sa vezi"? Vad!
       Ce-i lumea? Doar un vis care se crede realitate. Cata tristete pe bietii oameni care nu pot vedea dincolo de visul asta. Sunt trista...
       M-am oprit din a mai cauta. Sunt fericita.

Duminici tarzii

       Duminici tarzii cu cafea savurata incet in pat, cu vreo 10 carti care ma privesc constant de langa pat, cu astrul dulce si stralucitor care-mi invadeaza neinfricat camera, cu, cu, cu.
       Duminici tarzii cu frici si dureri in pantece, cand nu e caldura.
       Duminici tarzii cu pe putin 1000 de lucruri in cap, multe ganduri, multe idei, multa culoare. Cred ca...pictura.
       Duminici tarzii cu dezastru pentru mine (poate frumos, poate urat) si liniste pentru ceilalti. Duminica, duminici.
       Duminici tarzii cu o dragoste nebuna pentru mine. Pentru stralucirea din mine, pentru intunericul din mine, pentru ca exact cum mi-am scos singura alunita, asa imi scot singura si sufletul. :D Si inca n-am murit. Dar daca am sa mor, am sa mor zburand. :)
       Duminici tarzii cu bloguri citite, cu filme vazute, cu cautat...ceva. In continuare caut ceva ce-mi scapa printre degete, dar am sa gasesc. Nu concep lucrurile altfel. 
       Duminici tarzii cu "Respirarile" lui Nichita. Cu ideile, conceptiile, setea lui de sens. Si eu, si eu. Pana mor. Si cu pictura. 
       Duminici tarzii cu poezia care plange captiva in miezul meu, urla sa iasa la suprafata, sa se faca auzita, sa zburleasca parul. E ascunsa adanc printre umbre si taceri albastre.
       Duminici tarzii cu o melodie...acaparatoare. Dezastru. Forta. Durere. Lumina. Sens. Disectie. Duritate. Maturitate. Aur. Iubire. Culoare.
       Duminici tarzii cu mine, cea de acum. Nu de ieri, nu de maine. Doar fond, fara forma.
       

Peisaj feeric de iarna

       Ei bine, astazi as putea vorbi despre un peisaj feeric de iarna inghetat, dar n-am s-o fac. In schimb am sa vorbesc despre teatrul de calitate.
       As minti daca as spune ca nu imi pasa. M-as minti pe mine de fapt. Probabil ca e karma si o accept cu bratele deschise. Intr-un recent trecut (sa-i zicem asa) in care tu mi-ai zis ca compensez prin "soul", chiar te-am crezut, desi erai beat dragule...Probabil ca tu ai avut marele avantaj ca imi erai amic si asta de aproape 4 ani. Si mi-am deschis sufletul. Pana a cazut masca, nu? Si e atat de ciudat ca acum n-am fi in situatia asta, daca singur nu m-ai fi indreptat spre tine. Ca sa ce? Ca sa te indrepti spre o alta femeie? (Apropox, e frumoasa rau gagica, daca n-am fi trecut de bariera aia poate mi-ai fi si prezentat-o, in fine cine stie, vin si la nunta daca vrei). Din partea mea mereu ai fost liber sa faci asta, dar ai luat-o si tu tot cu teatrul. Apreciez vrajeala ta sa stii, aproape ma indragostisem (cred ca mi-ar fi stat si mie bine putin prostuta, dar o ratai), pfff. Acum serios vorbind si lasandu-ma pe mine la o parte, ar fi frumos sa fii fericit. Ti-ar sadea bine langa o femeie frumoasa cu suflet bun. Si sa ai o fetita asa cum ti-ai dorit, sa semene cu ea. Ti-am spus demult nu, ca mi-ar placea sa te stiu fericit. Ca imi place sa vad oamenii fericiti. La prima vedere poti spune ca-s geloasa si poate ca la suprafata e asa, dar dincolo de mine e cu totul altceva. Ma cunosti, nu? Sau...
       Eh, uite ca-i si drama ca oricum ma plafonasem si nu mai puteam scrie. Si slava Domnului ca am chestia aia a scriitorilor de a ma exploata pana nu se poate. Bagam tare cutitul sa vedem ce mai gasim. Deci multumesc pentru experienta asta.
       P.s: Nu pot sa te urasc pentru ca nu pot ura pe cineva care mi-a tinut sufletul in brate, chiar si pentru o clipa. Fericit? 
       Fura 2 povesti, 2 experiente incheiate. A treia oara sigur e...la Paris :D

Dor(urere)

       Mi-e dor de ceva si doare. Mi-e dor de Mara. Mi-e dor de mine. Sau de tine...straine! Mi-e dor de Dumnezeu. Mi-e dor de ceva ce nu cunosc, insa intuiesc. Mi-e dor de Bogdan. Mi-e dor de Tony. Mi-e dor de toti cei care au adus bucurie inimii mele. Mi-e dor de bunici. Mi-e dor de strabunica din ceruri. Mi-e dor de caldura. Mi-e dor de zambete. Mi-e dor sa rad din inima. Mi-e un dor nebun de Pariiiis. Mi-e dor de dragoste. Mi-e dor de simplitate. Mi-e dor de calm. Mi-e dor de ingeri. Mai mult, mi-e dor de fluturi. Mi-e dor de copilul meu si doare (ce-i mai bun din mine se naste greu). Mi-e dor de fetele mele, desi sunt langa mine. Mi-e dor de dans. Mi-e dor de Sheila. Mi-e dor si de Regina. Mi-e dor de lumina si ma afund intentionat in intuneric sa dau de ea. Disec, disec si iar disec. Fara mila. Mi-e dor de bine. 
       Ma mai apuca si pe mine uneori. Bine, eu stiu perfect ce am. Sau ce nu am si incerc sa cladesc. 
       Ieri-seara m-am intors deodata catre barbatul care statea la masa si cu cel mai hotarat ton din lume, i-am zis:
      "-Mara e cu noi!"
       A zambit.

Sfarsit si inceput

       Se termina anul si mi se pare extraordinar cum timpul isi face treaba cu noi. Noi suntem robii timpului cu toate ca ne credem isteti si tot ce putem lasa in urma e doar o iscalitura. O iscalitura cu amprenta noastra, fie utila, fie nociva. Asadar, ganditi-va la ce vreti sa lasati in spate. 
       Stiu, se termina doar anul, nu si viata, dar simt ca nu mai am mult timp sa fac in asa fel incat sa traiesc o viata frumoasa, plina de Dumnezeu. Eu ma straduiesc pentru asta, sa fiu mai buna, pentru ca stiu ce vreau. Am fost mereu o persoana nehotarata (bine, ca am fost si o simandicoasa) si nu mi-au placut oamenii nehotarati. Asa ca m-am pus si eu pe treaba. Poate ca nu stiu ce va mai fi anul viitor pe vremea asta, dar stiu ca merg pe drumul pe care mi-am dorit sa merg. Ala bun si drept. Fara sa fiu obligata sa fac ceva ce nu-mi place, fara sa fiu conditionata. Si e mare lucru. Sa fii liber, sa faci ce-ti place, sa stii ce vrei sau incotro sa mergi, e mare lucru. Fara exagerare. 
       Multumesc Cerului ca sunt inconjurata de oameni buni, calzi si frumosi. I-am gasit si m-am alaturat si eu lor. De la ei am ce invata tot timpul, si o fac cu bucurie. Chiar si cei care imi pun piedici, nu ma invata decat cum sa fiu mai buna si mai smerita. Contrat faptului ca mi-ar fi simplu sa le platesc cu aceeasi moneda, prefer partea mai grea. Ce sa-i facem, m-am invatat cu greul de mica. 
       Si apoi sunt cartile. Am zis ca nu stiu ce m-as face fara ele? Sincer, as fi prea saraca. Apropo de carti am de facut o recomandare. Este vorba de "Umbrele Transilvaniei" scrisa de Alexandru V. Dan care cu siguranta merita citita. Are acel ceva, are parfum, are mister si il are pe Dumnezeu. Tipul asta e fenomenal si ma bucur ca l-am intalnit chiar si virtual, ca i-am citit cartea. 
       Acum o sa ma laud putin. Anul asta a fost greu pentru mine, dar tragand o linie a fost si bogat. Anul asta mi-a adus-o pe Mara, mi-a redaruit prietenii, mi-a adus putina magie. Sau poate a fost multa? Da, poate a fost multa. Anul asta am iertat...si anul asta am primit enorm de multe cadouri. De data asta m-au facut fericita, dar nu stiu ce este cu lumea din jurul meu. Pana la urma lucrurile sunt materiale, conteaza doar scanteia din fiecare. Iubirrrrrrreeeeaaaaaa! Dar imi plac cadourile. :D
       Evident, mi-am facut lista pt 2017. Am ceva important pentru mine de facut anul viitor. Am de gand sa mai cresc putin, trebuie sa-mi disec putin esenta. Sau mai mult? Hmm...vedem. 
       Pana una alta te iubesc bunica acolo in Ceruri unde ai plecat. Si stiu ca ai grija de noi. Iubirea nu are granite. Si ii iubesc si pe cei de langa mine. 
       Pentru cei care ma cititi, va doresc sa faceti ca fiecare clipa sa conteze. Sa faceti sa fie frumos, caci timpul trece, dar nu iarta ci lasa in urma amintirile. De voi depinde cum vi le creati si mai ales ce vreti sa le daruiti celorlalti: adevar sau doar o trista iluzie? Sa fti iubiti. Si mai important, sa va iubiti! 
      Domnul fie cu voi! :)

Peisaj de iarna

       M-am trezit de dimineata si am mers la geam. Acolo ma astepta o priveliste de vis. Totul colorat in alb, culoarea sau nonculoarea puritatii, a noilor inceputuri. A fost magic.
       Zilele trecute ma plimbam prin centru si studiam oamenii. Nu stiu ce-mi venise. Printre atatea chipuri plictisite si posomorate mi-a atras atentia o batranica. Avea ochii mari ca de spiridus. Mi-a intors privirea plina de intelesuri ca si cum m-ar fi recunoscut si mi-a zambit. I-am zambit si eu...
       Acum ca se apropie iarna nu visez decat la un buchet de garoafe sangerii. Nu stiu ce am eu iarna cu garoafele. 
       De cate ori intru intr-o librarie, in afara de aia unde lucrez, ies cu cate o carte pentru mine. 
       Sunt atat de fericita ca inca ma mai pot bucura de strabunica mea pe care o iubesc. Ma simt binecuvantata.
       Tocmai mi-am terminat cartea preferata de citit. A treia sau a patra oara. Are sens sa mai spun ca m-am simtit atrasa de carte inca dinainte sa o citesc? Totul, totul imi place, desi inca nu inteleg pe deplin. Uitasem ca eroii mor la final, din porunca lui Dumnezeu data Diavolului. Sau ajung sa se odihneasca. Dar eu seman atat de mult cu ea, atat de mult. Seman cu Margareta.
       As vrea sa fie bine. Il simt aproape pe baietasul ala. Si pentru prima oara, fara sa ma mai simt vinovata, as vrea sa-i dau voie sa se apropie. Nu stiu daca-i bine sau rau, asa cum nu stiu daca vopseaua pe care mi-am cumparat-o o sa ma prinda. Dar daca nu incerc nici nu voi afla.
       Sunt fericita sa am langa mine oameni minunati. 
       Vine iarna. Un nou anotimp. :)

Niciodata

       Il urasc pe acel barbat. Il urasc din toti rarunchii, din inima. Si ma rog sa nu-mi apara niciodata in cale pentru ca am sa-i zbor capul. Si am sa-i arat cine este si a fost intotdeauna dracul. Si pentru ca ii simt regretele si slabiciunea, ma rog sa se tina de ultimele lui cuvinte. Sa se muleze pe acel " sper sa nu te mai vad niciodata" si sa stie ca am sa-i indeplinesc dorinta. 
       Primesti ce ai vrut, iubite. 
       Amin!