Eu

"Am scris despre mine si, poate, voi mai scrie,

 Nu va fi niciodata clipa cea tarzie,

 Speranta e-n mine, e-n sufletul meu,

 Va fi cu mine oriunde, ea ma va calauzi mereu." C.Gava

     Sunt locuri in care gandurile mele nu pot ajunge.

     Desi am citit si am scris atat de putin, sunt fericita. Esenta mea iese la iveala!

     Sunt oameni carora le este menit sa traiasca o viata ca-n povesti, si oameni care au parte de o iubire ca-n povesti. Fara sa aleg, fac parte din prima categorie. 

     Am o legatura puternica cu padurea, deoarece una din cele mai pretioase amintiri pe care le am cu tata din copilarie, este atunci cand mergeam impreuna la padure si imi facea coronite din flori.

     Am descoperit ca sunt cu adevarat curajoasa in momentul in care am incercat sa trec peste fobia mea, si am "adoptat" un soricel adevarat. (nu hamster!) Nu am reusit sa trec peste fobie, desi mi-am dorit asta.

     Am o pasiune pentru culori de cand ma stiu. Multa vreme am oscilat intre verde si albastru, poate ca inca oscilez intre cele doua culori. 

     Iubesc florile. Toate. Cu toate ca liliacul este floarea mea speciala fara de care n-as putea trai, nu as concepe natura fara micsunele, cocarai, margaritar, lalele, bujori, narcise, lamaita, ghiocei, garofite, trandafiri, fresii, clopotei, maci, albastrele, margarete si muuulte alte flori! I'm addicted. :) (Florile au si ele o legatura cu numele blogului meu).

     Unul din marile mele defecte a fost graba. Poate de aceea m-am grabit sa ajung pe lume la doar sapte luni. A fost, pentru ca in timp am invatat asteptarea.

     Unul din marile mele regrete este ca fara sa vreau, am stricat prietenia cu o persoana foarte importanta pentru mine. El a fost ca si fratele meu, l-am iubit mult!

     Am crescut cu multe povesti, a avut bunica grija de acest aspect (ce bine!!!). Preferata mea este "Doi feti cu stea in frunte". Mereu m-a fascinat povestea aceea.
     Cu primul meu iubit dupa care eram innebunita (aveam si de ce!), m-am cuplat la 16 ani pe un camp.

     Pentru ca am avut o inclinatie speciala pentru lucrurile frumoase, am colectionat de cate ori am avut ocazia si le-am daruit mai departe.

     Am cautat mereu sa port, sa gasesc lucruri care sa ma reprezinte.
     Ca o multumire pentru El, merg de cate ori pot si am grau, si ii hranesc copii. Se spune ca porumbeii sunt cei care ne vor ridica sufletele la Cer.

   

     Astazi am vrut sa va vorbesc putin despre persoana care scrie in acest blog, despre mine. Ar mai fi de zis dar mai lasam si pe alta data. Uneori cred ca seman cu o vrabiuta care alearga de colo colo. Cine stie...

     Sa aveti o zi minunata, va imbratisez cu mult drag! :)

     

     

Dorinta

      -De ce?
     -De aia! De tine, Perla! Pentru ca am nevoie de tine, te vreau in viata mea. Stiu ca am multe defecte si mai stiu ca nu te merit, dar vreau sa pot sa te iubesc.
     -Si daca ti-as accepta propunerea, s-ar schimba ceva? Tu ai fost cu atatea femei, dar ma indoiesc ca stii ce-i dragostea! Ce ai face atunci? Ai sti tu sa ma privesti cu iubire? Sa ma atingi cu iubire? Sa ma iubesti fara neincredere, ura, gelozie? Ai sti sa ma faci sa fiu a ta, fara sa ajungi sa te crezi stapanul meu? Tu crezi ca meriti ce as putea sa-ti daruiesc...
     -Perla, iubito...
     -Nu sunt iubita ta! Si nu cred ca meriti ce as avea sa-ti ofer pentru ca tare mi-e teama ca n-ai sa apreciezi niciodata autenticitatea sentimentelor mele. Iubirea mea e altfel, dragule, e sacra, e pura, are un alt gust decat ceea ce cunosti tu! Pasiunea mea e flacara mistuitoare care se aprinde usor, dar care nu se stinge la fel, daca ai aprinde focul iubirii. Mangaierea mea ar putea fi alinarea tuturor ranilor tale, daca m-ai privi cu toata dragostea, daca ai avea incredere si ti-ai lasa sufletul sa zboare pe aripile vantului pana langa pieptul meu, as putea fi pacea ta, as putea sa-ti daruiesc linistea...dar tu nu-ti vezi decat dorinta!
     -...
     -Desi spui ca ma iubesti, oare stii ca pentru mine sexul e ceva sacru? As vrea sa-mi pot darui corpul pe langa suflet, doar celui care l-ar putea implini, completa. Doar celui care l-ar putea venera. As vrea ca prin aceasta minune sa ma simt completa, plina de iubire, magica. Stii ca daca m-ai iubi ai putea sa-mi daruiesti magie? Nu stii, nu! Tu nu poti vedea dincolo de limitele tale, dragule.
     -Si daca eu iti spun da acum, tu ce...? Poti cu mine? Dar mai ales, esti in pace cu tine?

Mana

     Stateam aseara in pat si ascultam. Erau atatea voci in capul meu, dar una singura imi povestea despre viata mea. Si ca niciodata, o ascultam. Imi povestea despre acel cineva special, imi spunea ceva ce eu stiam deja, imi derula viata pe mai departe. La un moment dat zambeam si aprobam.
    E curios cum desi fizic nu suntem impreuna, e totusi o legatura invizibila care ma face sa simt atat de mult, atat de profund. Poate ca vorbele sunt de prisos. E pur si simplu altceva, e...magie.
De exemplu, mana care ma tinea aseara strans de mana.  
  
     I can feel you! :)

Ce sa fie?

     In ultima vreme nu am mai simtit nevoia sa scriu. Am impresia ca s-a schimbat mult felul meu de a fi, de a gandi, poezia inca vibreaza in mine, dar nu am curajul sa-i dau drumul, tocmai pentru ca am impresia ca e falsa...si as vrea totusi sa impartasesc ceva autentic.
     Ma gandeam la Italia si la cum de am putut sa scriu cu atata usurinta in acel loc, ce-i drept de vis. Nu stiu neaparat daca telul meu pe lumea asta este sa scriu, dar simt cuvintele care nu-mi dau pace, cum vor sa iasa. Ce am scris pana acum pe blog, pentru mine, poeziile, gandurile imi par atat de sarace. Sunt ganduri pe care poate le-am simtit (dar in ce masura?), am vrut sa le simt, sau ganduri care as fi vrut sa fie, in general ganduri frumoase.
     La un moment dat, din cauza experientelor dureroase prin care am avut norocul/ghinionul, nu stiu cum sa-i zic, sa trec, ma gandeam serios sa scriu o carte. Dar este doar un fel de a le intoarce ura celor care la un moment dat m-au lovit, ori eu nu caut asta. Nu ma intereseaza sa blamez intunericul, vreau doar sa aduc putina lumina celor care cu siguranta au nevoie de ea, sau poate doar mie. Ramane un mister cum...as vrea sa fie ceva cu adevarat profund.
     Nici macar nu ma mai strofoc sa gandesc ce si cum, e pur si simplu o pierdere de clipa, de fericire. Stiu ca o sa simt, stiu. E un parfum care ma urmareste, parfumul meu. :)
     Si cand ma gandesc ca o viata intreaga am gandit, am judecat, am vrut sa fiu ceva ce nu sunt, am acumulat lucruri fara sens, am vrut sa fiu pentru ceilalti ceva bun, ceva de care eu nu am avut parte...m-am intors de mii de ori in trecut, gandindu-ma ca poate daca as fi actionat diferit si mi-am faurit o mie de planuri pentru viitor gen: casa, familie, copii, cariera, caine, pisica, excursii, neglijand singurul lucru pe care il am cu adevarat si anume prezentul. Multora ni se intampla pentru ca suntem atat de indoctrinati cu lucrurile pe care ar trebui sa le facem, care ni se spun ca sunt bune, pe care ar trebui sa le dam mai departe urmasilor nostrii, bietii de noi. Ne luptam zi de zi, an de an, clipa de clipa, cu lucrurile pe care trebuie sa le facem, incat uitam sa traim, sa fim liberi, in lumea asta traim!
     Viata e tare frumoasa, are de toate. Are si fluturi, are si gunoaie. Depinde mult de noi daca facem ceva in privinta asta, daca maturam gunoiul, daca il acceptam, sau daca ne criticam intre noi.
     Dar indiferent de gunoi si de cum gandim, fluturii vor fi mereu.

Ale vietii valuri: clipa luminii

     Hello, lume! M-am intors printre randurile cuvintelor mele. :)
     Trecutul. El este atat de greu de uitat, de multe ori. Mai ales cand este vorba de situatii dureroase pe care multi dintre noi le-au trait. O persoana draga disparuta dintre noi, o iubire pierduta, o prietenie rupta, oameni care ne-au ranit si nu putem trece peste. Dar spre binele nostru sufletesc este necesar sa iertam trecutul si mai ales sa incetam sa traim in el. Este greu deoarece suntem atat de obisnuiti sa ne intoarcem atunci si acolo, dar daca vrem liniste sufleteasca trebuie sa muncim pentru ea.
     Viitorul. Ei bine, el nu exista. Eu nu mai simt nevoia sa fac planuri, ma gandesc ca maine poate nu o sa mai fiu. De multe ori m-am gandit la ce o sa fac obosindu-mi mintea cu mii de ganduri, care pana la urma s-au dovedit fara importanta, si mai ales cu piedici pe care obisnuiam sa mi le pun singura. Mi-au trebuit 27 de ani ca sa inteleg ca sunt foarte multe lucruri pe care eu nu le pot controla si sunt sentimente sau dorinte care se schimba. .
     Acum,aici. Asta este ceea ce vreau in acest moment. Sa-mi ascult respiratia, sa-mi aud bataile inimii, sa-mi simt corpul si mainile care scriu, maini magice. Sa simt ca traiesc, sa respir iubire, sa transmit frumusete si energie pozitiva, sa fac pe cineva sa zambeasca, oricine.
Nu vreau sa impresionez pe nimeni cu calitatile mele, nu vreau laude, nu caut admiratie. Inainte poate, acum nu mai e cazul. Vreau doar sa exist, sa absorb fiecare farama din clepsidra timpului meu care se scurge clipa de clipa.
     Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima!

Iubirea

     Am vrut sa iti arat ce simt. Cu alte cuvinte ti-am raspuns la intrebare. Am preferat sa fiu sincera cu mine mai ales, de aceea ti-am raspuns atat de tarziu. Oricum trebuia sa trecem amandoi prin diverese etape. Tu esti foarte important in viata mea, si da, eu nu te cunosc. Nu stiu care-s gusturile tale, nici ce vrei de la viata. La mine e simplu daca stii sa privesti. Dar tu...te crezi prea important. Pentru cine, omule?
     Nu vreau sa fiu eu cea care te zdruncina, dar pentru cine esti tu asa important? Pentru familia ta, pentru prietenii tai, pentru femeia pe care o iubesti, pentru iubita ta, pentru arta ta? Atunci cum se face ca esti asa trist, neincrezator, temator, fragil? Eviti sa te arati asa cum esti, de ce te temi? Sau de cine? Si tu vrei sa pari cel destept, talentat, fascinant, bla, bla, bla. Vezi tu, eu nu te-am ales pe tine, ci inima mea. Iar eu am incredere in inima mea.
     Nu stiu ce crezi tu cu adevarat, nu ceea ce vrei sa arati, amice! Ci ceea ce zace in tine. Dar tu esti cel care se va lupta cu acele trairi, nu eu. Eu am trecut la alt nivel, desi nu te-am vrut pe tine, te-am acceptat. De ce? Pentru ca, inima, Dumnezeu, tu, lumina ta, eu, lumina mea.
     Daca o sa iti dai ocazia sa privesti adevarul, stii de unde sa ma iei. Daca nu, o sa faci ceea ce ai invatat cel mai bine de-a lungul vietii, o sa fugi! Dar...vezi tu, eu nu-s din fier. Daca alegi sa fugi, pai asa ramai. Eu am de gand sa traiesc cu toata fiinta mea. Si sa stralucesc. Si desi tu ai inima mea, eu pot iubi, tocmai pentru ca asta sunt: iubirea!
     Si inca ceva: asta nu este o provocare, asta este ceea ce simt. Pentru ca tu, the one, stii ce este in inima mea. Ai stiut mereu. Mi-a luat ceva timp, dar ti-am aratat. Am vrut sa lupt pentru tine, inca vreau. Depinde de tine si de inima ta, ce alegi. Si, orice ai alege, imi permit sa iti dau un sfat: fa in asa fel incat alegerea ta sa iti reflecte fericirea.
     Orice ar fi, fii fericit. Pentru ca meriti! Eu am sa fiu, indiferent ce si cum. Sunt. :)

Razboi!

     Azi-noapte am vorbit cu iubitul meu. Am avut o discutie...incendiara! Are omul asta un umor (omor!) de mi-a venit rand pe rand sa-i trag un pumn, sa o iau la fuga sau sa ii inchid gura cu gura mea (sau sa-l leg de maini?). Probabil ca asta ar fi fost situatia daca as fi fost langa el, dar a scapat...de data asta! :D
     Insa ce a fost mai greu a trecut. Abia de acum or sa inceapa lucrurile cu adevarat interesante! Barbatul asta al meu trebuie zguduit putin. La propriu, ca la figurat am reusit deja. Daca tot m-a numit cu un titlu onorific, am sa ii fac pe plac. Atat de rau si atat de mult, incat o sa se piarda (in bratele mele, evident!).
     Se pare ca e mai interesant asa cu forta...sau o fi umorul meu de vina? :D