joi, 7 aprilie 2016

Flori de liliac

       Eram cu surioara mea azi, ne indreptam catre ceainarie. Si mergand noi pe strada cu nume de floare, brusc am ridicat ochii si am vazut liliacul aproape inflorit. Bineinteles ca am scos un sunet de “aaaaaaa” si bineinteles ca eu chiar trebuia sa ajung la liliac sa-l miros, ca nu se putea altfel. Chiar nu se putea. Asadar m-am prins de o ramurica si am tras-o spre nasucurile noastre.
       O intreb pe Anca: “Sa-l rup sau nu? Si ea imi zice: nuuuu(ca de obicei!). Si eu chiar am vrut sa-i dau drumul dar pe bune ca n-am putut, a zis ea un termen juridic pe acolo, dar tot l-am rupt. Chiar daca acum sta pleostit in vaza, ca si cum nu o sa-si mai revina. Dar a fost un moment de fericire maxima, desi a durat putin.
       Sunt unele lucruri carora nu le pot rezista. Pentru ca le simt atat de ale mele. Si ma fac fericita, poate cand nu merit, poate cand nu trebuie sau poate cand nu ma simt in largul meu. Iar liliacul e cu siguranta o mica parte din magia mea. Poate pentru ca este floarea iubirii sau pur si simplu poate pentru ca doar este.
       Si ce bine ca este!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu