A fost dragoste la prima vedere. Cu toate ca mult timp am vrut sa scriu despre minunatiile de acolo sau despre cum m-a inspirat, nu am putut sa o fac. Nu stiu care este motivul, in parte o fi de vina memoria mea sau poate am fost atat de fericita acolo, departe de toate problemele din viata mea, incat desi sunt cuvinte cu carul, eu nu le-am putut gasi pe cele potrivite ca sa exprim linistea pe care mi-a daruit-o micutul oras Pergine.
Cu toate astea, Italia este parte importanta din viata mea. Cu toate ca n-am putut ramane acolo, desi am avut posibilitatea asta. Era ceva ce ma chema inapoi...probabil ca trebuia sa cresc.
Am stat vreo luna si jumate si in timpul asta m-am simtit atat de impacata sufleteste incat am scris vreo 10-11 poezii ca prin farmec. Facand o comparatie, sunt 6 ani de atunci, ani in care am scris doar vreo 10-11 poezii, din pacate.
Citeam azi ceva de Bukovski, ceva ce stiam. Zicea nenea ca noi nu trebuie sa gasim cuvintele, ci ele trebuie sa vina la noi. Asa cum au venit si la mine de cateva ori. De cele mai multe ori, fara efort, acolo.
De ce azi vorbesc despre Italia? Pentru ca daca as avea posibilitatea m-as indrepta chiar si maine intr-acolo. Ca sa gasesc putina inspiratie, poate sa ma regasesc. Dar pana in acel moment, am gasit ce cautam...caietele!
E o poezie pe care se pare ca am scris-o pe 23.09.2010 si care are ceva al meu, poate o dorinta, poate o speranta, poate un strigat.
Strigat
Salveaza-ma te rog
Din gheara ce m-a prins
Din negura ce m-a patruns
Din intunericul cel mai adanc!
Iubeste-ma te rog
Si apara-ma chiar de mine
Caci iadul cel mai rau
Il port doar eu.
Si du-ma undeva departe
Unde sa fim doar noi
Invata-ma sa te iubesc
Curat, frumos, prin Dumnezeu.
Si iarta-ma caci nu sunt vinovata
De ceasul rau ce m-a patruns
Tu trage-ma incet spre tine
Si ma iubeste indeajuns!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu