Ce sa fie?

     In ultima vreme nu am mai simtit nevoia sa scriu. Am impresia ca s-a schimbat mult felul meu de a fi, de a gandi, poezia inca vibreaza in mine, dar nu am curajul sa-i dau drumul, tocmai pentru ca am impresia ca e falsa...si as vrea totusi sa impartasesc ceva autentic.
     Ma gandeam la Italia si la cum de am putut sa scriu cu atata usurinta in acel loc, ce-i drept de vis. Nu stiu neaparat daca telul meu pe lumea asta este sa scriu, dar simt cuvintele care nu-mi dau pace, cum vor sa iasa. Ce am scris pana acum pe blog, pentru mine, poeziile, gandurile imi par atat de sarace. Sunt ganduri pe care poate le-am simtit (dar in ce masura?), am vrut sa le simt, sau ganduri care as fi vrut sa fie, in general ganduri frumoase.
     La un moment dat, din cauza experientelor dureroase prin care am avut norocul/ghinionul, nu stiu cum sa-i zic, sa trec, ma gandeam serios sa scriu o carte. Dar este doar un fel de a le intoarce ura celor care la un moment dat m-au lovit, ori eu nu caut asta. Nu ma intereseaza sa blamez intunericul, vreau doar sa aduc putina lumina celor care cu siguranta au nevoie de ea, sau poate doar mie. Ramane un mister cum...as vrea sa fie ceva cu adevarat profund.
     Nici macar nu ma mai strofoc sa gandesc ce si cum, e pur si simplu o pierdere de clipa, de fericire. Stiu ca o sa simt, stiu. E un parfum care ma urmareste, parfumul meu. :)
     Si cand ma gandesc ca o viata intreaga am gandit, am judecat, am vrut sa fiu ceva ce nu sunt, am acumulat lucruri fara sens, am vrut sa fiu pentru ceilalti ceva bun, ceva de care eu nu am avut parte...m-am intors de mii de ori in trecut, gandindu-ma ca poate daca as fi actionat diferit si mi-am faurit o mie de planuri pentru viitor gen: casa, familie, copii, cariera, caine, pisica, excursii, neglijand singurul lucru pe care il am cu adevarat si anume prezentul. Multora ni se intampla pentru ca suntem atat de indoctrinati cu lucrurile pe care ar trebui sa le facem, care ni se spun ca sunt bune, pe care ar trebui sa le dam mai departe urmasilor nostrii, bietii de noi. Ne luptam zi de zi, an de an, clipa de clipa, cu lucrurile pe care trebuie sa le facem, incat uitam sa traim, sa fim liberi, in lumea asta traim!
     Viata e tare frumoasa, are de toate. Are si fluturi, are si gunoaie. Depinde mult de noi daca facem ceva in privinta asta, daca maturam gunoiul, daca il acceptam, sau daca ne criticam intre noi.
     Dar indiferent de gunoi si de cum gandim, fluturii vor fi mereu.

Ale vietii valuri: clipa luminii

     Hello, lume! M-am intors printre randurile cuvintelor mele. :)
     Trecutul. El este atat de greu de uitat, de multe ori. Mai ales cand este vorba de situatii dureroase pe care multi dintre noi le-au trait. O persoana draga disparuta dintre noi, o iubire pierduta, o prietenie rupta, oameni care ne-au ranit si nu putem trece peste. Dar spre binele nostru sufletesc este necesar sa iertam trecutul si mai ales sa incetam sa traim in el. Este greu deoarece suntem atat de obisnuiti sa ne intoarcem atunci si acolo, dar daca vrem liniste sufleteasca trebuie sa muncim pentru ea.
     Viitorul. Ei bine, el nu exista. Eu nu mai simt nevoia sa fac planuri, ma gandesc ca maine poate nu o sa mai fiu. De multe ori m-am gandit la ce o sa fac obosindu-mi mintea cu mii de ganduri, care pana la urma s-au dovedit fara importanta, si mai ales cu piedici pe care obisnuiam sa mi le pun singura. Mi-au trebuit 27 de ani ca sa inteleg ca sunt foarte multe lucruri pe care eu nu le pot controla si sunt sentimente sau dorinte care se schimba. .
     Acum,aici. Asta este ceea ce vreau in acest moment. Sa-mi ascult respiratia, sa-mi aud bataile inimii, sa-mi simt corpul si mainile care scriu, maini magice. Sa simt ca traiesc, sa respir iubire, sa transmit frumusete si energie pozitiva, sa fac pe cineva sa zambeasca, oricine.
Nu vreau sa impresionez pe nimeni cu calitatile mele, nu vreau laude, nu caut admiratie. Inainte poate, acum nu mai e cazul. Vreau doar sa exist, sa absorb fiecare farama din clepsidra timpului meu care se scurge clipa de clipa.
     Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima!

Iubirea

     Am vrut sa iti arat ce simt. Cu alte cuvinte ti-am raspuns la intrebare. Am preferat sa fiu sincera cu mine mai ales, de aceea ti-am raspuns atat de tarziu. Oricum trebuia sa trecem amandoi prin diverese etape. Tu esti foarte important in viata mea, si da, eu nu te cunosc. Nu stiu care-s gusturile tale, nici ce vrei de la viata. La mine e simplu daca stii sa privesti. Dar tu...te crezi prea important. Pentru cine, omule?
     Nu vreau sa fiu eu cea care te zdruncina, dar pentru cine esti tu asa important? Pentru familia ta, pentru prietenii tai, pentru femeia pe care o iubesti, pentru iubita ta, pentru arta ta? Atunci cum se face ca esti asa trist, neincrezator, temator, fragil? Eviti sa te arati asa cum esti, de ce te temi? Sau de cine? Si tu vrei sa pari cel destept, talentat, fascinant, bla, bla, bla. Vezi tu, eu nu te-am ales pe tine, ci inima mea. Iar eu am incredere in inima mea.
     Nu stiu ce crezi tu cu adevarat, nu ceea ce vrei sa arati, amice! Ci ceea ce zace in tine. Dar tu esti cel care se va lupta cu acele trairi, nu eu. Eu am trecut la alt nivel, desi nu te-am vrut pe tine, te-am acceptat. De ce? Pentru ca, inima, Dumnezeu, tu, lumina ta, eu, lumina mea.
     Daca o sa iti dai ocazia sa privesti adevarul, stii de unde sa ma iei. Daca nu, o sa faci ceea ce ai invatat cel mai bine de-a lungul vietii, o sa fugi! Dar...vezi tu, eu nu-s din fier. Daca alegi sa fugi, pai asa ramai. Eu am de gand sa traiesc cu toata fiinta mea. Si sa stralucesc. Si desi tu ai inima mea, eu pot iubi, tocmai pentru ca asta sunt: iubirea!
     Si inca ceva: asta nu este o provocare, asta este ceea ce simt. Pentru ca tu, the one, stii ce este in inima mea. Ai stiut mereu. Mi-a luat ceva timp, dar ti-am aratat. Am vrut sa lupt pentru tine, inca vreau. Depinde de tine si de inima ta, ce alegi. Si, orice ai alege, imi permit sa iti dau un sfat: fa in asa fel incat alegerea ta sa iti reflecte fericirea.
     Orice ar fi, fii fericit. Pentru ca meriti! Eu am sa fiu, indiferent ce si cum. Sunt. :)

Razboi!

     Azi-noapte am vorbit cu iubitul meu. Am avut o discutie...incendiara! Are omul asta un umor (omor!) de mi-a venit rand pe rand sa-i trag un pumn, sa o iau la fuga sau sa ii inchid gura cu gura mea (sau sa-l leg de maini?). Probabil ca asta ar fi fost situatia daca as fi fost langa el, dar a scapat...de data asta! :D
     Insa ce a fost mai greu a trecut. Abia de acum or sa inceapa lucrurile cu adevarat interesante! Barbatul asta al meu trebuie zguduit putin. La propriu, ca la figurat am reusit deja. Daca tot m-a numit cu un titlu onorific, am sa ii fac pe plac. Atat de rau si atat de mult, incat o sa se piarda (in bratele mele, evident!).
     Se pare ca e mai interesant asa cu forta...sau o fi umorul meu de vina? :D

Desteapta-te romane!

     De cateva saptamani nu aud decat ca nici unul dintre cei doi candidati nu merita sa ajunga la Cotroceni, ca toti sunt o apa si-un pamant, ca jocurile in culise sunt deja facute, ca noi nu avem cum schimba nimic. Nu vi se pare un paradox, avand in vedere ca noi suntem totusi cei care-l alegem pe viitorul conducator al statului? Adica ei ne pot fura din voturi, dar cat? Am vazut de asemenea multa lume care se revolta si pe buna dreptate. Sunt cei carora indiferent daca sunt in tara sau nu, inca le mai pasa.
     Pe de alta parte sunt si cei care nu fac decat sa critice si sa se complaca  afirmand ca ei nu merg la vot deoarece "oricum nu se va schimba nimic". Pai sigur ca nu se va schimba nimic din moment ce tu stai acasa si ii lasi pe altii sa puna stampila in numele tau. Tu doar o sa continui sa critici tara asta si cetatenii ei acum, peste 5 ani, peste 10 ani, eventual pana vei muri.
     E la fel ca si cu aruncatul gunoaielor pe strada, sau si mai rau, cu scuipatul. Pai daca cel din fata ta face la fel, tu de ce n-ai face acelasi lucru? Ca doar nu esti mai prost, nu? Si vrei sa te numesti roman, sau om? Ce-i inveti dumneata pe copii tai nene/tanti? Sa arunce gunoaiele pe strada, sa scuipe, sa se arunce peste toti in autobuz, sa nu voteze?  
     "Desteapta-te romane din somnul cel de moarte (...)", oare prevesteste o era deja apusa?
      Desteapta-te omule ca doar tu poti sa-ti schimbi soarta. Ceea ce gandesti ajungi sa faci, ce ajungi sa faci devii!
     Si scoala-te si mergi la vot, mai intai informeza-te putin de candidati si daca amandoi ti se par nedemni, alege-l pe cel mai putin rau. Nu de alta, dar chiar daca iti anulezi votul, e posibil sa iasa tot cel pe care nu-l vrei. 

Doar atat

Iluzii

Te-am cautat

Cum n-ai sa stii,

M-am agatat de o iluzie

Crezand ca ai sa vii.

Atat de mult mi te-am dorit

Ca un copil demult visat

Si-am vrut sa strig

Dar n-am putut,

In schimb m-am agatat

De umbre, de lumini,

De dans, de muzica, de crini...

Dar m-am zgariat in spini.

Si-am plans ca nimeni alta

Pentru patimile inimii mele rebele

Si mi-am dorit iubitul meu

Sa ma iubesti acum, aici

Si nu in vise sau in stele.

Cosmar

     Nu va pripiti, pentru cunoscatori. Nu vorbesc despre cartea Rodicai Ojog-Brasoveanu care dealtfel este o carte absolut captivanta. Daca nu ati citit-o, va rog sa o faceti cu incredere, sa zicem ca este un must read.
     Revenind, am avut parte in viata de lucruri absolut minunate, uimitoare, surprinzatoare. A fost insa un miracol sa-i zic asa, care promitea ca avea sa se infaptuiasca. Si am asteptat cu sufletul la gura, sa-l vad. Dar fatalitate: miracolul a murit.
     Am plans mult, am suspinat, am vrut sa-mi zmulg parul, sa urlu ca un caine turbat, sa musc, sa zgarii, sa bat soarta, sa o mutilez, am vrut sa-L urasc pe El pentru ca a lasat ca lucrurile sa se intample asa si am adormit intr-un tarziu. Trebuia sa ma odihnesc, a doua zi aveam o obligatie de onorat si dupa ce am adormit cu chiu cu vai, m-am trezit in urletele proprii. Aveam un cosmar! M-am oprit repede zicandu-mi ca am sa-i sperii pe ai mei. Dar mi-am adus aminte ca acel cosmar era nimic pe langa realitate...