Multumesc

Astazi vreau sa multumesc pentru ca pot vedea fresiile albe, trandafirii rosii si suavele narcise care locuiesc la mine in camera.

Multumesc pentru pomii infloriti pe care am avut ocazia sa-i vad astazi.

Multumesc pentru faptul ca pot vedea pasarelele in copaci.

Multumesc pentru ca-mi pot vedea mama, femeia frumoasa, desteapta si puternica care m-a crescut, pe care o iubesc nespus de mult.

Multumesc pentru faptul ca-mi pot vedea prietenii, sunt atat de recunoscatoare ca imi sunt alaturi.

Multumesc pentru faptul ca pot vedea sa-i pregatesc tatei o crema de zahar ars, pentru ca stiu ca o adora.

Multumesc ca pot citi.

Multumesc ca-mi pot vedea sora, pe fetita aceea atat de frumoasa si de inteligenta fara de care n-as fi completa.

Multumesc ca-mi pot vedea bunica teafara, femeia langa care am stat primii 7 ani, femeia pe care o ador.

Multumesc pentru fiecare Paste pe care l-am petrecut in familie. Pentru mine sarbatoarea pascala este magica.

Multumesc pentru ca de multe ori imi ridic ochii spre Cer si instinctiv zambesc.

Multumesc pentru ca-i pot vedea pe oamenii minunati care m-au primit cu bratele deschise in casa si in inimile lor, pentru doamna Mimi si domnul Ion, ingerii mei buni. Si pentru doamna Jeni.

Multumesc pentru ca pot sa-mi vad prietena, care in urma cu doua saptamani era sa nu mai fie printre noi ca urmare a unui accident grav de masina. Dar e, si multumesc!

Multumesc ca intr-o zi am vazut mai mult decat un barbat.

Multumesc ca intr-o zi un fluture s-a asezat in dreptul inimii mele. A fost magic.

Multumesc ca intr-o zi am vazut privirea a doua persoane care a generat ceva venit de dincolo de logica, iubirea.

Multumesc de fiecare data cand trec pe langa el, cel care ma protejeaza.

Multumesc ca pot vedea porumbeii, gugustiucii, fluturii, gargaritele si tot restul.

Multumesc ca pot vedea copiii.

Multumesc ca pot vedea macii si albastrelele, lanul de grau, si apusurile de vara.

Multumesc ca pot vedea micsunelele, un basm demult trait cu o fetita care mergea la Biserica cu parintii prin padure si tot vroia sa culeaga acele mici floricele.

Multumesc ca pot sa vad oamenii.

Multumesc ca pot sa vad sa scriu.
Multumesc ca-n fiecare din lucrurile enumerate mai sus, il vad pe El.

Ce bine ca vad! Multumesc…Tata!

Femeia in fata oglinzii

     Pauza. Mai am putin si termin cartea, dar inca nu pot. E ceva ce a ajuns la mine cand imi pierdusem calea. Este o carte care ma reprezinta poate in totalitate. Sunt eu…ceea ce simt si nu pot exprima, nici in cuvinte, nici in pictura. Eu sunt toate cele trei femei din carte, sunt decaderea, deziluzia si deopotriva speranta.

Imi pare ciudat cum de cei care au trait inaintea noastra considerau inlantuirea cu natura, vrajitorie, cand regasindu-ma in aceasta postura, nu pot spune ca exista ceva mai sacru si mai perfect decat aceasta beatitudine.

     Singuratatea m-a insotit inca de mic copil. Loiala, a devenit un fel de geamana a mea, asa ca nu pot spune ca m-am temut vreodata de ea. M-am simtit cel mai bine in elementul meu, in satul in care am crescut, alaturi de bunicii mei. Acolo este acasa, acolo l-am intalnit pe Dumnezeu. Acolo am intalnit raul si binele. Acolo am descoperit ce ma defineste, acolo am visat atat de mult, pana si mainile mele atunci cand le pun pe pensula, nu vor decat sa ma duca tot acolo, acasa. Acolo am descoperit cartile. Acolo am incercat sa pictez. Acolo m-am inlantuit cu atatea primaveri, cu vantul, cu copacii, cu florile de prun, cu nenumaratele toamne, cu trandafirii, cu nesfarsitele apusuri. Acolo am visat, si cand am descoperit iubirea i-am scris din hamacul meu, cu bibilicele sau fazanii (ce-or fi fost!), celui pe care-l iubeam. I-am scris cu toata natura, cu tot sinele meu, cu Dumnezeu.

     Cuvintele de multe ori sunt de prisos, exista ceva ma maret decat noi, ceva ce doar putem simti. Iar eu desi cam de fiecare data am ales prost, stiu acum ca am simtit bine. Ce paradox! Si ce suflet zbuciumat de atatea trairi pe care nu le poate exprima.

     E prea grea cartea si totusi atat de simpla. Povestea atator femei care au vrut altceva, au simtit ca pot fi altceva. Dar multe n-au avut ocazia de a ajunge altceva, pentru ca au fost aspru judecate.

     Sunt atat de mica, nespus de mica. Si nu stiu sa ma inalt, prinsa parca intr-o panza de paianjen incerc sa gasesc iesirea, dar nu o vad. Insa ma lupt ,pentru ca pana la urma lupta ma defineste, lupta pentru ceva mai maret decat ceea ce se vede.

       Si ridic mana sa ating…

Ganduri

     M-am intors la viata.
     Ingerii exista. Sunt printre noi, iar eu i-am recunoscut. Au venit sa-mi aline inima.
     Cu ceva timp in urma mi-am pierdut scopul din vedere. Usor-usor, l-am regasit.
     Imi doresc foarte mult sa beau apa limpede din fantana mea, dar inca sap la ea.
     M-a invatat cineva sa tac si sa ascult. E curios de cate lucruri ne putem da seama, doar tacand.
     Am primit multe daruri de Craciun, dar nici unul nu se compara cu familia mea.
     Au vrut sa ma faca mica si au reusit. Pana m-am intors catre mine.
     E iarna, desi nu se simte. Din pacate, frigul il simt.
     Florile au darul de a-mi alina inima. Ce bine ca exista.
     Barbatul insista sa dansam tangou. Imi soptea cuvinte tandre la ureche, dar nu stiam sa dansez...
     Invat sa fiu pe putin la fel de desteapta, fermecatoare si modesta precum este Maestrul meu.
     Intre Cer si pamant este o punte foarte mica. Doar ca in general, ne e frica de ce nu cunoastem.
     Anul acesta am cunoscut oameni mari si oameni mici. Am invatat cate ceva de la fiecare.
     Mi-a spus Ingerul: "Stii ce iti lipseste, Axa? Un gram de optimism!" Are dreptate. Si mai mult decat atat, a incercat cu toata puterea lui sa-mi insufle putin optimism din acel gram.
     Pasii mei hotarati coborau scarile. Exact atunci a intors capul analizandu-ma, persoana potrivita. Persoana care avea sa imi arate cat de puternica si de capabila sunt. :)
     Dupa forma ochilor se cunoaste un om. Si imediat cum incepe sa vorbeasca.
     "Alexandra! a rasunat glasul ferm. Alege, asa sau asa? Bravo, raspunse acea voce patrunzatoare, am stiut ca ai sa alegi corect." Acela a fost un moment crucial, in care am stiut ca el stia...
     "Ti-ai ales fluturii, zise Ingerul. Ca sa zbori mai repede pana acolo Sus la Dumnezeu si sa ne aduci un gram de optimism."
     Mi-e dor sa scriu o poezie.
     M-am intors ca sa devin zana, asa cum mi-a spus ea odata ca pot deveni. Vreau, si am sa reusesc.
     Imbratisarile pe care le-am primit anul acesta au fost absolut magice. Poate pentru ca persoana care m-a imbratisat era trimisa din Cer. Mi-a placut atat de mult cum m-a imbratisat prima oara, incat m-am dus la ea si i-am mai cerut inca o imbratisare.

Timpul trece

     Timpul trece si in incercarea mea disperata de a-l ajunge, il simt cum mi se strecoara printre degete si alearga, alearga departe de mine, de gandurile mele, de dorurile si dorintele mele, de oamenii pe care-i iubesc, de lucrurile frumoase pe care vreau sa le fac.

     Timpul trece iar gradina mea este atat de mica, are atat de putine flori, incat imi vine sa plang. Mi-e teama ca nu voi ajunge sa am gradina la care am visat, acea gradina care imi poate readuce bucuria si frumusetea unui loc mai bun.

     Timpul trece, iar mie nu-mi mai ajunge clipa sa respir, nu fac decat sa imit respiratia, care nu percepe decat undele bolnave si otravite de asa numitii “oameni”.

     Timpul trece si vioara plange singura in padure, caci nu am fost in stare sa o ajung, sa o salvez.

     Timpul trece si in partea care nu se vede, dar se simte, urechile inimii mele stau ciulite ascultand undele transmise de o anumita inima. Si fericire mai frumoasa nu se afla decat atunci cand in intimitatea clipei se simt doua buze cautand cu incapatanare atingerea imperceptibila a buzelor mele. Si atunci as vrea ca timpul sa se opreasca pe loc si sa-mi daruiasca magia eternitatii si nu a unei iluzii efemere. Dar timpul trece, si nimic nu e autentic, poate nici macar bataile inimii mele.

 Si timpul trece, iar eu in naivitatea inimii mele, astept o clipa, acea clipa in care timpul izbit de suflul dintre cele doua guri unite, se va opri mirat pe loc!

Al meu

   

 "Tanjesc dupa o imbratisare a ta, numai una. Noapte de noapte visez cum ma imbratisezi si este aproape magic. Stiu doar ca daca ma vei imbratisa cu adevarat, nimic nu va mai fi la fel. Eu nu voi mai fi la fel pentru ca voi lua ceva din inima ta, ceva doar al meu, ceva magic..."

Dor de tine, gradina mea

     Mi-e dor sa mai pot scrie aici pe blog. Nu stiu daca n-am mai scris din lipsa de inspiratie, de timp, dar cert este ca in ultima vreme simt ca mi se scurge timpul liber imediat si nu stiu ce sa fac mai inainte: sa citesc, sa pictez, sa fac gablonturi, sa scriu pentru alte proiecte, sa ies prin lume sau pur si simplu sa-mi odihnesc creierii dupa atata stors pe la "munci". Plus ca mai am si alte activitati casnice.
     Oare imbatranesc? Sau intineresc? Am ceva mai multe idei care imi tipa prin cap si incerc eu sa le impac pe toate. Ramane de vazut care din ele ma impaca si pe mine. 
     Celor care ma cititi, sunt bine. Pe alocuri mai gri, mai albastra, dar in interior aproape roz. Ma mai chinuie oboseala si inca ceva dureri, dar probabil ca o sa fac cam ca toata lumea si o sa le las pe mai tarziu. Cat de tarziu se poate, desigur. Concentrarea mea e cam varza in exterior, insa, in interior e asa cum vroiam sa fie. :) Desigur, trezitul pe la 5 jumatate dimineata ma cam termina, nu-mi place deloc deloc, dar nu mai zic nimic referitor la orare, ca astea oricum sunt nimicuri. Bine ca sunt sanatoasa!
     Mi-e dor de bunicii mei si de Sheila, catelusa mea. Abia astept sa ajung sa-i vad pe toti, mi-e dor de locul in care am crescut ca de aer. E bine ca imi am surioara alaturi si ca impreuna ne unim fortele pentru a face lucruri bune. E mare lucru sa ai pe cineva cu care sa empatizezi aproape suta la suta. Sa vezi lucrurile la fel, sa privesti din diverse perspective, sa vrei sa faci aceleasi lucruri, sa visezi la alt gen de viata, e ceva! Ca totul sa fie perfect mai lipseste un singur lucru, dar am incredere...
     Nu prea mai am nimic interesant de zis, sunt doar doruri, dorinte, idei si altele. Insa de cum o sa am ceva frumos de zis, o sa le impartasesc cu voi, cei care ma cititi. Imi pare rau ca am lasat deoparte poezia, fotografia si cred ca mai era ceva, dar cu mine nu se stie niciodata din punctul asta de vedere, asadar probabil ca in curand ne auzim cu vesti noi!
     P.s: Sunt foarte suparata!!! Parfumul meu preferat era editie limitata :(((

Pareri

       Multi oameni, tot mai multi au un fel de manie de a crede ca ce spun sau ce fac ei, este mai bine decat ce gandesc sau simt ceilalti. Nu sunt de acord.

       De fel sunt tare incapatanata si nu ma las manipulata asa usor. Si nu-mi place deloc ca atunci cand zic  sau fac ceva, sa aud pe cineva ca nu e de acord cu parerile mele sau mai stiu eu ce. Deocamdata singurele decizii pe care trebuie sa le iau sunt pentru mine. Si ma consider o persoana libera, sunt foarte norocoasa ca pot sa iau aceste decizii exact asa cum simt. 

       Consider ca fiecare isi poate alege cum vrea sa traiasca. Am anumite principii peste care nu trec, decat daca am un motiv bun. Daca o sa ajung sa regret, prefer sa gresesc singura, decat sa repet greselile altora. Asta nu inseamna ca nu ascult parerile celorlalti (daca gandim la fel le si accept, sau poate doar preiau ce consider ca mi se potriveste, sau nu preiau nimic), asta inseamna ca discern binele de rau asa cum consider eu. Ca poate am avut mai multe situatii sau experiente din care am putut invata singura, sau pentru ca am ales sa invat doar ce am considerat ca-mi poate face bine.

        Mi s-a intamplat si mie sa-mi dau cu parerea acolo unde nu mi se cerea, dar acum nu mai e cazul. Consider ca am trecut printr-un proces de maturizare din care am ajuns la concluzia ca pot accepta si alte pareri, insa fara sa le aplic si in cazul meu daca nu sunt de acord cu ele.

       Cat despre parerile in contradictoriu, cred ca ar fi mult mai simplu daca fiecare ne-am trai viata cum simtim fara alte pareri, mai ales daca nu le cerem. Cu atat mai mult cu cat parerile venite din afara implica lucruri serioase precum relatiile sau iubirea.

       Pentru ca fiecare are un alt mod de a privi iubirea, poate chiar viata!