Life is wonderful

 
        Melodia asta a fost dragoste la prima ascultare. Dragoste mare. Tin minte ca era vara si ne pregateam sa plecam in vacanta acum 5 sau 6 ani. Anca venise la mine, mergea cu noi si eram atat de incantata ca o descoperisem, incat, i-am pus-o sa o asculte de nenumarate ori. Era frumos atunci...eram mai libera decat acum, mai relaxata, poate mai copil si cel mai important e ca inca...visam. Era ceva acolo departe ca si in melodia asta care ma tulbura intr-un mod minunat. Era o poveste adusa de adierea unei nopti de vara, era visul unei nopti de vara.
       Am sa o ascult si anul asta inainte sa plec. Cu toate ca a ramas doar atat...

Atingerea zeilor

       Dacă aș fi o poezie m-aș lăsa purtată de vânt prin mare, prin foc, pe pamânt, pân-aș înflori într-un singur gând.

       Dacă aș fi o poezie aș fi blândă si sălbatică deopotrivă, dulce și sărată, liniște și zbucium, răsărit contopit în apus.

       Dacă aș fi o poezie aș vrea sa fiu cântată de un singur muritor. L-aș lăsa să mă cânte doar pe cel care mi-ar putea simți dedesubturile versurilor. Pe acela care s-ar ilumina si ar străluci preamărindu-mă.

       Dacă aș fi o poezie aș celebra iubirea. Focul sacru din priviri l-aș scoate la lumină și l-aș pune muritorilor in mâini sa fie capabili să se găsească și să fie.

       Dacă aș fi o poezie aș umbla vara prin piepturile tinerelor fete și ale bărbaților, lăsandu-le aromă de busuioc, căutându-mă, căutându-se.

       Dacă aș fi o poezie m-aș lăsa posedată de fluturi și flori, de fulgere și tunete, de verde și de albastru, de soare și de ploi până m-aș contopi în celest.

       Dacă aș fi o poezie m-aș transforma în zână și aș umbla desculță pășind ușor pe pământul sacru să nu-i fac rău, și, aș binecuvânta tot ce-mi iese în cale cu mâini de nemuritoare.

       Dacă aș fi o poezie aș fi zeiță. Frumoasă-n gând, în inimă și în privire, mai frumoasă decât însăși Afrodita în frumusețea ei, m-aș dărui lui Pegas cel înaripat, să mă înalțe către Lună.

       Dacă aș fi o poezie m-aș transforma in vin și m-aș lăsa sorbită din cupele zeilor, de către muritorii de rând. Gustându-mă, o să le ard în piept făcându-i sa tremure de dragoste și dor, de șoapte și tăcere, de contopirea Cerului cu al lor pământ. De sacrul adus de o muritoare, cu a ei poezie, în al lor gând.

       Mulțumesc divinității pentru gândurile astea. E bine că m-a eliberat de ele, pentru ca vibrau în mine si nu știau cum sa iasă. 

Cine? Eu!

       Intre vizitele la spital la bunicul meu, problemele la serviciu si toata agitatia din jur, viata mea era un haos. Ma si gandeam ieri dimineata ce naiba vreau eu sa fac la calarie in starea mea de vis. Dar Nicole o tinea una si buna ca o sa fie frumos, la fel si mandra cu Nico, incat atunci cand m-am urcat in masina, eram atat de epuizata si fara energie, ca imi venea sa-i mananc pe toti. :))) Pana am ajuns...si am incalecat pe Galileo, care era un lenes. Iar eu vroiam sa zbor mult-mult. Si la sfarsit, Mihai m-a lasat sa-l conduc, am avut ceva de furca, dar a fost fantastic. Si abia astept sa mergem la padure, vreau atat de mult sa ma eliberez de tot, sa devin libera, sa zbor.
       Si azi-dimineata pe langa faptul ca era sa calc pe un melc, ma simteam fantastic. Si la un moment dat m-am dus la baie si fara sa vreau m-am uitat in oglinda. Mirare mare, mon cher, de acolo imi zambea radioasa o femeie frumoasa. Ma uitam in oglinda si nu-mi venea sa cred, eram atat de frumoasa...

Far away

       As putea sa iti vorbesc despre tristetile si nemultumirile mele, dar n-am s-o fac. Mi-au dat multa batai de cap, incat daca le mai insirui si pe aici nu mai ispravesc cu ele. Mi-au ajuns, acum nu visez decat la o mini-vacanta, undeva departe de toata lumea. Vreau doar sa fiu o straina printre straini. Sa uit de toate problemele din exterior, griji si stari negative. Sa vizitez alte locuri, sa simt alt aer. Am nevoie sa ma relaxez atat de mult, sa-mi reincarc bateriile pentru a inca putea raspandi ceva bun.
       Am observat ca nu mai pot scrie. :))) Asta e, in viata nu e cum ne dorim. Plus ca nu prea mai fac nimic din ce faceam inainte. Adevarul e ca imi dedic cam mult timp slujbei, nah, imi si place, desi nu e deloc de vis. Si cred ca cel mai rau imi pare ca nu mai gasesc timp pentru lectura, am ca niciodata nenumarate carti incepute si neterminate. De rasul plansului. Departe de cealalta Alexandra, care desi nu avea bani, facea nenumarate sacrificii sa-si cumpere o carte si pur si simplu o devora. Nu ca acum am bani, dar desi imi permit sa-mi cumpar carti, nu mai am timp sa le si devorez.
       Se stinge poezia, poate moare si ea in zbor. N-ar fi de mirare, in general lucrurile reale si frumoase mor.        
       Nu-mi ramane decat sa ma intorc la mine si mai nou sa calaresc pana la epuizare. Singurul lucru care imi apartine!
       P.s: Tine-mi pumnii sa-mi iasa faza cu vacanta!

Cand nu mai e nimic, nu mai e nimic!

       Poate ca intr-o zi am sa impartasesc cu voi ultima poezie pe care am scris-o cu idiotul de pisoi langa mine. Eram doar eu cu el in locul ala frumos si am privit pe geam. Mi-a venit inspiratia si am fost cumplit de fericita, am putut scrie ceva dragut, m-am gandit eu. Si mai incolo a venit seful si l-a mangaiat, s-a jucat cu el, cred ca a fost ca o presimtire ca de a doua zi nu mai aveam sa-l vedem vreodata. Nadajduiesc ca l-a caftit Tanta acolo unde e si pentru mine. A lasat multa tristete in urma idiotul si multe lacrimi...
       Am plecat la bunici, in locul unde am crescut. Am avut noroc sa prind liliacul inflorit, vechiul si batranul meu prieten care ne vegheaza casa (asa imi place sa cred), ca e un fel de stalp. Aproape ca m-am imbatat cu mirosul lui, as fi putut perfect sa mor asa. Am facut razoare cu mamaie in gradina de zarzavat, am si sapat. A trecut repede timpul, imi venea sa plang, aveam si am o stare haotica. Eram fericita ca eram cu bunicii mei pe care ii ador si cand m-am gandit ca intr-o zi nu or sa mai fie am simtit ca o sa mor de durere. Am vizitat-o si pe strabunica care pe 12 aprilie (cand a murit neispravitul ala!) a implinit 96 de ani.
       M-am intors azi atat de trista pentru ca as fi vrut sa mai stau, pentru ca iubesc la nebunie locul ala si mai ales pe bunicii mei care m-au crescut ca pe fiica lor. M-am intors si maine o sa merg la munca, acolo unde nu ma mai asteapta motanul sa-l hranesc, sa-l pieptan, sa-l spal, sa-l caftesc sau pur si simplu sa fie. Acum nu mai e decat o amintire si un pustiu...enorm!
       E un an tare greu! Oare cat mai pot?

Un vis devenit realitate

       Cred ca am mai zis ca povestile ni le putea crea singuri, nu? Si eu sunt unul din oamenii care vor sa traiasca ca intr-un basm. Asadar, ieri am luat prima lectie de calarit. A fost...sublim! Abia o astept pe urmatoarea.
       Am avut noroc de o iapa superba pe nume Sasha si un instructor fenomenal de cicalitor, Mihai. M-am distrat mult caci in timpul lectiei, Mihai m-a "certat" destul de mult, supunandu-ma multor "chinuri", care cu siguranta au meritat efortul. Mai ales ca la sfarsit mi-a zis ca la urmatoarea lectie voi calari singura, fara ajutorul lui. In momentul acela mi-au crescut aripile! :)
       Asadar am ales sa impart cu voi putin din fericirea mea, intr-un peisaj in care stiu sigur ca ma incadrez perfect! :)

Flori de liliac

       Eram cu surioara mea azi, ne indreptam catre ceainarie. Si mergand noi pe strada cu nume de floare, brusc am ridicat ochii si am vazut liliacul aproape inflorit. Bineinteles ca am scos un sunet de “aaaaaaa” si bineinteles ca eu chiar trebuia sa ajung la liliac sa-l miros, ca nu se putea altfel. Chiar nu se putea. Asadar m-am prins de o ramurica si am tras-o spre nasucurile noastre.

       O intreb pe Anca: “Sa-l rup sau nu? Si ea imi zice: nuuuu(ca de obicei!). Si eu chiar am vrut sa-i dau drumul dar pe bune ca n-am putut, a zis ea un termen juridic pe acolo, dar tot l-am rupt. Chiar daca acum sta pleostit in vaza, ca si cum nu o sa-si mai revina. Dar a fost un moment de fericire maxima, desi a durat putin.

       Sunt unele lucruri carora nu le pot rezista. Pentru ca le simt atat de ale mele. Si ma fac fericita, poate cand nu merit, poate cand nu trebuie sau poate cand nu ma simt in largul meu. Iar liliacul e cu siguranta o mica parte din magia mea. Poate pentru ca este floarea iubirii sau pur si simplu poate pentru ca doar este.

       Si ce bine ca este!