Peisaj de iarna

       M-am trezit de dimineata si am mers la geam. Acolo ma astepta o priveliste de vis. Totul colorat in alb, culoarea sau nonculoarea puritatii, a noilor inceputuri. A fost magic.
       Zilele trecute ma plimbam prin centru si studiam oamenii. Nu stiu ce-mi venise. Printre atatea chipuri plictisite si posomorate mi-a atras atentia o batranica. Avea ochii mari ca de spiridus. Mi-a intors privirea plina de intelesuri ca si cum m-ar fi recunoscut si mi-a zambit. I-am zambit si eu...
       Acum ca se apropie iarna nu visez decat la un buchet de garoafe sangerii. Nu stiu ce am eu iarna cu garoafele. 
       De cate ori intru intr-o librarie, in afara de aia unde lucrez, ies cu cate o carte pentru mine. 
       Sunt atat de fericita ca inca ma mai pot bucura de strabunica mea pe care o iubesc. Ma simt binecuvantata.
       Tocmai mi-am terminat cartea preferata de citit. A treia sau a patra oara. Are sens sa mai spun ca m-am simtit atrasa de carte inca dinainte sa o citesc? Totul, totul imi place, desi inca nu inteleg pe deplin. Uitasem ca eroii mor la final, din porunca lui Dumnezeu data Diavolului. Sau ajung sa se odihneasca. Dar eu seman atat de mult cu ea, atat de mult. Seman cu Margareta.
       As vrea sa fie bine. Il simt aproape pe baietasul ala. Si pentru prima oara, fara sa ma mai simt vinovata, as vrea sa-i dau voie sa se apropie. Nu stiu daca-i bine sau rau, asa cum nu stiu daca vopseaua pe care mi-am cumparat-o o sa ma prinda. Dar daca nu incerc nici nu voi afla.
       Sunt fericita sa am langa mine oameni minunati. 
       Vine iarna. Un nou anotimp. :)

Niciodata

       Il urasc pe acel barbat. Il urasc din toti rarunchii, din inima. Si ma rog sa nu-mi apara niciodata in cale pentru ca am sa-i zbor capul. Si am sa-i arat cine este si a fost intotdeauna dracul. Si pentru ca ii simt regretele si slabiciunea, ma rog sa se tina de ultimele lui cuvinte. Sa se muleze pe acel " sper sa nu te mai vad niciodata" si sa stie ca am sa-i indeplinesc dorinta. 
       Primesti ce ai vrut, iubite. 
       Amin!

Sub Ceruri

       As avea multe de zis, cu toate astea n-ar mai fi nimic de zis. Or fi de vina cei doi gemeni dragalasi pe care-i port cu mine? Castor si Polux? Se prea poate avand in vedere ca zbor, dar nu cu aripi. Vine de altundeva zborul asta ce ma poarta. Zilele astea aura mea s-a schimbat. E la polul opus. Probabil ca o sa ajungem la un consens cu totii cand o sa am vreo 50 de ani sau ceva de genul. Pana atunci experimentam altceva. Altcumva. Nu neaparat altundeva. Poate tot aici. 
       Cu totii avem doua parti. Noi alegem pe care sa o folosim. Si uneori cand dam de partea intunecata si o folosim, incepem sa ne simtim invincibili. Acum, nu stiu daca o sa fie mereu asa, ca in mod normal partea dreapta ar trebui sa invinga. Dar e o experienta si partea asta "salbatica", sa-i zic asa. 
       Despre echilibru n-as sti ce sa zic. Nu stiu cati si-au putut imbina cele doua parti. Asta daca n-au ramas prinsi prin particica aia de care ne e frica tuturor. Sau nu ne e frica? Pana la urma ce ne-ar putea face? 
       Viata e asa frumoasa, noi suntem urati. Cand vom fi si noi frumosi? Mai avem catre Sus, mai avem. Pana atunci zbor. Pe matura. Si...goala? :)

Secret

       Aseara am lucrat. Si la noi sambata seara e de munca, nu gluma. Si la un moment dat, in toata nebunia aferenta serii au venit niste oameni mai seriosi. Cica. Ca sa-mi rezum ideea, am mers sa le iau comanda si una din "doamne" s-a luat de mine ca-s neprietenoasa. Si a tinut dansa mortis sa-mi tot scoata ochii cu acest aspect pana mi-a dat ordin sa le duc comanda si a inceput sa rada. Am luat frumos meniurile de pe masa si le-am spus ca nu o sa-i servesc. S-au enervat, m-au amenintat si au spus ca nu pleaca de acolo. Am plecat, dar sotul a venit dupa mine si m-a facut nebuna de mai multe ori, cerandu-mi numarul sefului. I-am spus ca-l gaseste pe pagina de fb. Si mai mult de atat am avut grija sa-i arat ce inseamna nebunia. :) A fost...apoteotic. Au plecat imediat, iar eu am ras atat de mult de saracul barbat speriat, incat sunt sigura, absolut sigura ca nu o sa ma uite niciodata. :)) Si daca o sa ne mai intalnim, am sa-i reamintesc "mica nebunie" sa nu-mi stea in cale.
       Azi am fost pe la Arges. Am ras cu vara-meu de m-am spart, sau cum zicea Bukovski m-am cacat pe mine de ras. Din pacate pentru tata si Dani, azi l-am citat mult pe Bukovski. Adevarul e ca scrie bestial, dar injura si mai si. Bine, pentru Dani a fost un deliciu, el si cu mine semanam atat de mult incat ne-am "ciondanit" toata ziulica. El e "fraierul", iar eu un monstru din Mexic care mananca capre, nu mai stiu cum se numea. Parca Ciupacabra. L-am tarat dupa mine pe dealuri sa-mi faca sedinta foto si i-am povestit faza de aseara. M-am bucurat cand mi-a zis doar ca-s nebuna. Dar e din familie. :)
       Cand am plecat, in maxi-taxi, il citeam pe Dostoievski. E absolut genial, sunt atat de indragostita de cum scrie omul asta incat nu stiu...Dar la fel de indragostita sunt si de Hemingway, si de Fitzgerald. Doar de cartile lor. :) 
       Si cu cat ma gandesc mai mult la mine, e o carte, o singura carte a unui rus care ma atrage, ma hipnotizeaza, ma ademeneste. E cartea pe care cu ani in urma i-am darui-o cuiva special de Craciun. :) E ceva acolo, in cartea aia. Dar nu stiu ce. Poate-i inima mea. Sau poate tristetea. Si totusi poate nebunia. Sau curajul? Hmm, nu stiu, dar seman cu ea...

Je suis Liberte

       Ma simt ca un soi de ceva. Uneori sunt atat de jos, iar alteori atat de sus. Dar momentele de jos imi arata cat de sus vreau sa ajung. Si sa fie constant. Aproape ca urasc relativitatea. Sau ma urasc pe mine relativa. 
       Am inceput ceva pentru mine. Am zis sa-mi dau o sansa mie mai inainte de toate. Sa vad cum e acel ceva. Si a fost bine o perioada pana au inceput presiunile, constrangerile si alte cele. Si am inceput sa ma sufoc, sa ma simt inchisa intr-o colivie fara portita de iesire(aici exagerez). Dar si cand am gasit portita...oricum eram in stare sa daram colivia. Bine, inca n-am daramat-o si inca n-am iesit, dar sunt acolo. Macar mi-am dat o sansa. Stiu ca sunt capricioasa si poate incostanta, dar stiu ca vreau totul sau nimic. Pentru ca sunt dispusa sa dau asta. Poate ca n-am sa primesc la randul meu, dar pana la urma am fost in stare sa dau totul. Nu stiu daca se poate intampla de mai multe ori sa pot sa fac asta. 
       Imi iubesc libertatea la nebunie. Si spatiul. Si dorinta de zbor. Stiam asta, insa o data cu experienta prin care am trecut, stiu ca n-am sa le dau pentru nimic in lume. O singura data as fi renuntat la tot ce aveam fara sa clipesc, desi stiu ca as fi putut sa zbor libera pana unde imi poftea inima. Dar n-a fost sa fie. 
       In schimb, libertatea este. Si este poate cel mai pretios "bun" pe care il avem. Sa va bucurati de ea. Fara constrangeri, fara vinovatie, fara alte rahaturi. 
       Suntem liberi!

Gradina secreta

       Astazi vreau sa va arat o parte din mine. Poate cea mai importanta. Locul unde am crescut, am visat, am ras, am plans, am cunoscut intunericul dar si lumina, locul plin de iubire in care am crescut. Acolo unde am creat amintiri pentru eternitate.


                                                   Regina

                                                    Pe aripile mortii

                                                   Acolo unde Cerul e acasa.

                                                    Speranta

                                             

                                                    Intind mana sus de tot...sa zbor!

                                                    Bulgarasi cu parfum de moarte si viata

                                                    Acolo sus e inima mea

                                                   A ramas un gol,dar iubirea este! Va fi mereu.

                                                    Un secret

                                                    Ghemotoc drag

                                                    Flori de foc

                                                    Umbra unui alt cer...

                                                    Merele de aur

                                                    Cel mai frumos vis, gradina secreta.

Vine o zi

       Azi am plecat la tara ca gandul ca o sa ma intorc maine. Era asa bine si cald, mamaie facuse focul. Cand am ajuns acasa ma astepta la poarta cu o mogaldeata neagra langa ea. Era o catelusa mica de numai 3 saptamani, o grasunica. Eu si Anca ne-am opus atunci cand au spus ca ne pot aduce o alta catelusa de la cel care ne-a dat-o pe Sheila. Dar au facut cum au vrut ei, si ne-am trezit cu ea. De data asta mi-a spus Anca ca pot sa-i aleg eu numele. Si am numit-o Regina. Sper ca ea sa fie bine. O sa o iubim.
       Si azi am indraznit si am intrat in gradina, acolo unde era locul Sheilei. E greu cu golul. Dar mergem inainte, ca inainte era mai bine. 
       A fost placut azi, toamna s-a asternut frumos acasa. Ca in fiecare an. Doar ca acum nu am mai gasit trandafiri. Imi plac la nebunie trandafirii toamna. Abia am gasit unul crem-galbui pitulit prin gradinita. Am facut poze multe. M-a pus unchi-meu sa ma urc in copac sa fotografiez merele. M-am conformat bucuroasa, imi place sa ma catar si sa fac poze.
       Si pe urma m-a sunat Ana, colega mea sa ma intrebe de Nicole, daca stie cum lucreaza maine. Si ii zic, pai da, i-am zis ca o sa fie dupa-amiaza cu mine. Si Ana zice, ba nu, o sa fie cu mine ca tu esti dimineata. Am ramas putin socata de faptul ca n-am vazut ca eu eram dimineata si nu dupa-amiaza, asadar vestea mi-a schimbat planurile si iata-ma inapoi catre Pitesti. 
       Imi pare rau ca a durat atat de putin vizita mea, aveam nevoie sa ma mai detasez de tot. Aveam nevoie sa reflectez si n-am apucat. Aveam nevoie sa mai stau cu mamaie, femeia aia absolut minunata. Stiu ca e tare fericita acum ca ies cu cineva, o vad in stare sa sara intr-un picior de fericire, dar ma cam sperie directia in care o iau lucrurile pentru mine. Suntem putin pe dos, eu lenta si cel de langa mine rapid, atat de rapid si de insistent, incat ma sperie. Si nu stiu cum sa fac sa nu iesim raniti din ce avem acum. Daca ne-am putea aduce putina pace, ar fi perfect. Dumnezeu cu mila.
       A fost o zi frumoasa cu lumina tomnatica. Cu Cerul plin de nuante albastre si o gradina in care am plans, am ras si am iubit. O gradina plina de nuante verzi...