Sunt anumite momente in care simtim ca ne pierdem in intunericul vietii. Si ne dispare zambetul, ratiunea de a trai, dorinta de a realiza lucruri frumoase.
Se intampla atunci cand iti dai seama ca nu ti se intampla nimic bun, ca barbatul pe care il iubesti nu-i pasa, ca prietena pe care o vedeai langa tine pana la moarte nu mai vrea sa stea in preajma ta si dispare ca si cum n-ar fi fost niciodata nimic, ca lumea pe care o iubesti nu te intelege, ca nu mai ai nici un vis pentru care sa te lupti pentru ca deodata nu mai conteaza visurile, ci doar banii ca sa ajungi pana la ele, si pe ei cu siguranta nu ii ai. Si ar mai fi motive, dar este mai bine sa ma opresc aici.
In momente ca acelea zambesc cand ploua, zambesc dezarmata in fata unui copil, zambesc in fata florilor colorate si frumos parfumate, in fata unor batrani care se tin de mana.
Zambesc in fata unui peisaj feeric de primavara cu multi copaci infloriti, zambesc in fata unui camp cu maci, zambesc Cerului senin si avioanelor si ar mai fi...
Dar cum sa mai zambesc atunci cand voi ajunge la ceainarie si nu-i voi mai gasi sufletul? Cum sa zambesc cand stiu ca chiar daca ii voi striga numele, ea nu va mai veni sa vada ce vreau, ca nu voi mai putea sa o iau in brate si sa o sarut?
Oare cum sa fac asta cand mi-a intrat atat de adanc in inima si Tanta era singura mea confidenta in momentele acelea triste, pline de lacrimi si amaraciune...unde esti, sufletule?
Cum sa mai zambesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu