Dragoste de viata

       Seara frumoasa. Prietenie. Tocuri. Dantela. Ruj rosu. Rasete, vin si pizza. Italieni. Un colt de rai. Copii si visuri. Poate si vise. Dragoste, enorma dragoste de viata.

       Pe undeva pe langa centrul Pitestiului alergam pe o trecere de pietoni cu soru-mea. Eram atat de nebune, atat de indragostite si ne tineam de mana. Seara perfecta.
       Ea atat de frumoasa si de calda. Pe alocuri rationala. Eu atat de eu. De nebuna, de hlizita, de pusa pe sotii. De frumoasa si de smintita.
       Amandoua tinandu-ne de mana prin centrul orasului, razand si visand ca intotdeauna. Amandoua bucurandu-ne ca ne avem una pe alta. Amandoua incercate atat de greu uneori de viata. Dar amandoua in picioare si chiar pe tocuri. Amandoua iubindu-ne. Amandoua cu stea in frunte.
       Pentru asemenea momente ca cele din seara asta ii multumesc lui Dumnezeu. Poate pentru ca e mai mult decat merit. Pentru prietenie, pentru iubire, pentru pasiune, pentru frumusete, pentru calm.
       Si indiferent ce va mai urma, dragostea de viata, n-am s-o pierd. E prea profunda si poate ca moartea e prea lunga. Si nu stiu daca in urmatoarea viata voi mai fi la fel de binecuvantata. Asa ca zambesc. Si profit la maxim de ceea ce mi se ofera. Si mai ales ofer tot ce am mai bun. Fara retineri si fara jumatati de masura.
       Pentru ca viata e un tot.

Septembrie

       Toamna a luat atat de repede locul verii, trebuia sa se sfarseasca si ea odata si odata.
       A revenit nebunia in ceainarie, iar eu ma simt atat de bine.
       M-a intrebat Alexandra ce am mai facut frumos, iar eu m-am gandit ca n-am mai facut nimic deosebit in ultima vreme. Ma chinui la o carte de ceva timp si lenevesc.
       Noptile trecute cred ca am avut un cosmar, mi-au spus ai mei ca am inceput sa tip zicand: "Pleaca, pleaca, du-te!" Eu nu-mi amintesc nimic. Mai bine.
       Nu pot sa nu ma gandesc la cuvintele lui Peter si ale Marei. Stiu doar ca m-au ingrozit si mi-am spus ca niciodata nu se va intampla asa.
       Cand o usa se inchide, o fereastra se deschide. Privesc des la fereastra aia si ma gandesc ca ea a fost de mult timp acolo facandu-mi semne sa sar, dar m-am incapatanat eu cu usa aia. Din chestiile astea am invatat multe lucruri despre usi si ferestre.
       Intalnirile mele cu Vicentiu ma binedispun la maxim. 
       Noile inceputuri m-au ingrozit dintotdeauna. Dar, daca va fi sa fie, voi face sa merite.
       Sunt foarte haotica. Plina de furtuni, caut cerul albastru. Si am de gand sa il gasesc. :)
       Mai am ceva pana sa gust din apa fantanii mele. 
       Noi planuri, noi aventuri, acelasi drum drept. E interesant cum gandit dintr-un unghi, nu pot vedea inca din celelalte unghiuri. Dar stiu ca exista, asa ca nu ma mai stresez. Le-oi vedea pe la 50 de ani. :))) Daca mai traiesc, ca poate imi indeplinesc mai repede menirea printre muritori.
       E bine ca stau prost cu memoria si am obiceiul sa uit lucrurile grele si triste din viata.
       Si e bine ca totusi intrevad ceva luminos pe acolo pe undeva. Cred ca se afla intr-o gradina plina cu flori multicolore. Poate Dumnezeu, poate pacea, poate cineva.
       Timpul este scurt, iar noi atat de mici. Si cautam paradisul. Mai bine ne apucam si-l refacem.
       De la o vreme incoace imi trec mie niste ganduri prin cap: daca e ceva si mai important decat iubirea? Daca noi suntem atat de limitati incat ne-am oprit la ea zicandu-ne ca e apogeul? Daca mai exista si altceva? Oare ce-o fi? M-am gandit la mister, dar nu e convingator. Imi mentin parerea, exista ceva mai mult de atat. 
       Iubesc sa ma maimutaresc. Si fac asta inclusiv cu clientii (cu care vad ca merge, evident!). Teatru.
       Mi-e dor de Toni. Abia astept sa il revad pe barbatul care m-a facut sa rad si sa plang in acelasi timp. E fenomenal. Pacat ca e insurat! Sau nu?
       Cu ceva timp in urma, G. urma sa plece. Era intr-o stare deplorabila si imi parea rau pentru el. Ne-am intalnit la scari si am incercat sa-l incurajez. I-am citit disperarea din ochi si a fost momentul ala cand mi-a spus: "Iubesc tine, fata frumoasa" si m-a luat in brate. Stiam...
       Razboi. "Am fost, suntem, vom fi?", au fost cuvintele lui. Pace?, sunt cuvintele mele! 
       
        
       

Scrisori

       Eram zilele trecute de dimineata la munca si imi vine domnul Nae.
       - Alex, am venit cu scrisori, unde e cutia postala?
       - Ce cutie postala, il intreb consternata.
       - Hai maaaa, se ratoieste domnul Nae pe mine.
       Ma uit asa la el gandindu-ma ca e cucu si ii zic ca de 9 luni de cand m-am intors, eu n-am auzit c-am avea vreo cutie postala. La care el imi zice:
       - Pai o aveti de 2 zile!
       Ca sa nu lungesc dialogul care de regula este foarte amuzant(cei de-ai casei sunt scriitori, dentisti, psihologi, avocati, popi, ingineri, etc), sefului meu i-a venit geniala idee sa ne scriem scrisori, fara insa sa ne semnam. La inceput am crezut ca era vorba de prietenii sefului, asa ca atunci cand am dat de el m-am dus si i-am facut capul calendar ca vreau si eu sa primesc scrisori. Si m-a lamurit ca ne include si pe noi. Dar pana la urma se pare ca include pe oricine vine in ceainarie si vrea sa lase o scrisoare cuiva. E geniala ideea, mi se pare foarte tare sa treci sa lasi o scrisoare cuiva, sa-i spui asta si cand va avea drum pe la ceainarie, noi sa i-o inmanam. Sau sa nu-i spui...
       Evident, eu astept sa primesc scrisori, deja l-am batut la cap pe domnul Nae sa-mi scrie mai repede, probabil ca si fetele (macar Nicole, ca-i prietena mea!), s-o mai gasi unul ca Tavi sa-mi scrie ce-l deranjeaza sau wathever, macar sa nu se semneze ca-i dau cu ea in tartacuta la cat mi-e de drag :D. In orice caz toti sunt entuziasmati, vin la mine ca niste copii care abia-l asteapta pe Mos Craciun, mai au putin si sar si intr-un picior de fericire cand primesc vreo scrisorica. E contagioasa rau treaba.
       Si pentru ca am devenit si postarite peste noapte ma gandesc sa vorbesc cu seful sa punem o taxa scrisorilor, o suma modica, sa incercam sa facem un gest dragut in iarna, eventual pentru niste copilasi sau batranei. Pot spune cu mana pe inima ca-mi iubesc la nebunie locul de munca. Locul ala unde inca se fac lucrurile magice.

       Urmatoarea mea postare va fi despre ceainarie.

Casa si lumea

       Astazi o sa impartasesc cu voi cateva citate care mi-au placut din "Casa si lumea" lui Rabindranath Tagore. Hotarat lucru este o carte care merita citita. 

       "Astazi simt ca voi invinge; vad lucrurile asa cum sunt, si asta imi ajunge. Mi-am castigat libertatea. Vreau sa le-o daruiesc si celorlalti. Imi voi gasi pacea in munca."
       "Cand Dumnezeu a creat barbatul, nu era decat un dascal saturat de porunci si principii; dar cand a ajuns la femeie, a devenit artist si a folosit pensule si culori."
       "Ajunsesem doar sa inteleg ca nu voi putea niciodata sa fiu liber inainte de a invata sa eliberez. S-o pastrez pe Bimala ca pe o ghirlanda la gat insemna sa impun o povara inimii. I-am cerut cu ardoare cerului: daca fericirea nu poate sa-mi apartina, sa plece; daca nefericirea e soarta mea, o astept."
       "- Cartile nu ne invata nimic, am continuat. Citim in Scrierile sfinte ca dorintele noastre sunt legaturile care ne inlantuie si pe noi si pe ceilalti. Cuvinte goale de sens! Numai atunci cand ii deschidem pasarii portita coliviei intelegem ca pasarea ne elibereaza. Orice am tine in colivie, ne inlantuie prin dorinte mai puternice decat legaturile de fier. Asta este ceea ce lumea n-a inteles inca. Se vrea reforma in afara sinelui, dar reformele trebuie sa opereze in sine insusi, in propriile dorinte, si nicaieri in alta parte.
       - Consideram, a spus el, ca suntem proprii stapani atunci cand tinem in maini obiectul dorintelor noastre. Dar nu suntem proprii nosti stapani decat atunci cand am gonit dorintele din inimile noastre."
       "Noi, femeile, nu-i vom intelege niciodata pe barbati. Indarjiti in urmarirea unui scop, nu vor ezita niciodata sa zdrobeasca inimi pentru a pava drumul pe unde trebuie sa defileze carul lor. In betia propriei creatii, se bucura distrugand creatia Creatorului. Nici macar n-ar banui aceasta rusine ce-mi zdrobeste inima. Isi rad de viata. Ceea ce ii intereseaza este singurul lor scop. Ce sunt eu pentru ei mai mult decat o floare ratacita pe panta peste care va trece torentul."
       "- Vor sti vreodata barbatii sa daruiasca asa cum o fac femeile? intreba Sandip prvindu-l pe Amulya.
        - Acestea sunt zeite, aproba Amulya.
        - Tot ce putem face mai bine noi, barbatii, continua Sandip, este sa ne oferim puterea. Dar femeile se daruiessc pe ele insele. Ele dau nastere din propria lor viata; si din propria lor viata ofera supravietuire. Astfel de daruri sunt singurele daruri adevarate."
       "Gelozie! Acolo unde barbatul puternic isi arata slabiciunea, sexul slab nu se poate infrana sa nu bata toba propriei victorii."
       "O, slabiciune, slabiciune! Sandip a inteles in sfarsit ca, in fata mea, este slab. Nu intuiam alt motiv al acestui brusc acces de furie. El a inteles ca puterea lui nu era de ajuns pentru a o ingenunchea pe a mea. Cu o privire i-am distrus fortaretele! Nu are sens sa se impauneze: surazand, am pastrat o tacere dispretuitoare. Am ajuns, in fine, sa-l domin. Nu trebuie sa pierd vreodata acest avantaj, nu trebuie sa mai dau inapoi vreodata. In inima umilintei, sa-mi ramana macar aceasta biata demnitate!"
       "Ea n-ar fi trebuit sa ma priveasca niciodata
        Daca n-ar fi vrut sa se faca iubita,
        Sunt o multime de barbati,
        Ma gandesc, carora si-ar putea dezvalui
        Intregul suflet, daca i-ar placea,
        Si care deloc nu se vor schimba;
        Dar eu nu sunt asa, si ea o stia,
        Cand privirea-i, ratacind asupra lor, se opri asupra mea."

      "In primavara regatului vostru, regina mea,
        Intalnirile si despartirile se cauta si fug una de alta, intr-un etern joc de-a v-ati ascuns
       Si flori invie pe cand altele cad si mor in umbra.
       In primavara regatului vostru, regina mea,
       Intalnirea noastra a rasunat de cantecele ei,
       Dar sa n-aiba plecarea mea daruri sa v-ofere?
       Acest dar este nazuinta secreta sa ma-nvalui in umbra gradinii voastre,
       Ca ploile lui iulie s-astampere al vostru iunie-arzator.
       
      " Numim suferintele cu nume bune sau rele, asa cum clasificam si cartile. Dar are nume aceasta agonie care se ridica tumultos dintr-o inima sfasiata si se pierde in infinitele tenebre? In noapte, stand in picioare sub stelele tacute si contempland acea silueta intinsa, sufletul imi fu lovit de groaza si mi-am spus: Cine sunt eu pentru a judeca? O, viata, o, moarte, o, Dumnezeule, a carui existenta este infinita, capul mi-l plec in fata misterului care salasluieste in tine!

Astazi, 22 august

       Hmm, as avea eu multe de zis. Dar o sa ma rezum cumva. :) 8 ani in care am suspinat dupa cineva. Si nu regret nimic. Sunt doar dezamagita, dar nu de mine. Sunt dezamagita de lasitate, de neincredere, de "sunt cel mai tare dar n-am curaj sa-ti fac fata".
       Am crezut intr-o singura iubire dintotdeauna, iubirea aia suprema, absoluta. Si am stiut mereu ca sunt capabila sa o ofer, dar, (iarasi dar!), nu cuiva care astepta totul de la mine fara sa fie capabil sa ofere la randul sau ceva. E frumos sa fii iubit, idolatrizat si bla bla bla. 
       Iata ca dupa ce au trecut aburii betiei, ne trezim si ne gandim ca am avut parte doar de teatru ieftin, nici macar de calitate. Si in pana mea, ne gandim ca daca venea de la o femeie mai era ce mai era, ca nah noi suntem mai timide, mai femei, dar venind de la un barbat, este dezamagitor. Un barbat care nu facea decat sa urle mai rau ca o muiere, dar murea in sinea lui pentru un sarut. Frumos...
       Si in timp ce noi am crescut, altii au scazut brusc sub nivelul marii. Cei ce n-au avut pantalonii cu ei, aia care desi urasc drama, se ineaca mai cu foc in ea.
       Felicitari din partea mea! Ai nota 10 cu brio. :)

Vacanta

       Am ajuns la mare exact cum m-am dorit, in Vama Veche. A fost asa relaxant, avand in vedere ca acum o sa muncesc restul zilelor si noptilor si ce-or mai fi. :))) Dar nu regret nimic, a meritat calatoria asta.
       M-am plimbat enorm de mult, am mers aproape seara de seara si am dansat, am privit stelele din hamac, am cules flori de pe camp, am stat cu Mara, fetita aia atat de speciala, am mancat muuulte midii (yummmy), am vazut peisaje de vis, am privit rasaritul. Stiati ce se spune despre rasarit? Ca daca il privim ni se iarta un pacat? Mi-a spus o doamna in autocar...ar fi ceva sa fie asa. Cred ca m-am bucurat la maxim de fiecare moment si cand am gasit biblioteca aia pe plaja. Muzica din Cohiba era atat de faina, era ceva.
       Si cel mai important lucru, dar nu cel din urma, a fost clipa cand am revazut cei mai frumosi ochi din lume. Probabil ca eu sunt chiar egoista, dar a meritat totul pentru privirea aia. Absolut totul.
     

Ceva bun

       Ma simt aproape de ceva bun. E ceva, n-am idee, dar pot simti.
       E frumos in jur, poate-i doar o stare, dar e frumos.
       Sunt multe carti de citit, atatea lucruri de reflectat si chiar mai mult de meditat.
       Uneori o simt langa mine, simt ca se contureaza, ma zgaltaie, ma asalteaza, ma face sa vibrez. Ma cheama, vrea sa-i dau o forma. E poezia...
       Acum, aici, e vara. E frumusete, speranta, iubire. E dorinta de a trai navalnic, pasional, total.
       Sambata o sa intru din nou alaturi de ai mei in biserica. Mergem sa ne unim din nou in fata lui Dumnezeu, adica ei doi (dar intru si eu in ecuatie :D!) Cred ca e frumos sa te casatoresti din iubire...
       Am sa fiu mai buna cu el, cred ca ne vom intalni. Sau am sa fug?? Cu toate ca chiar daca eu fug, ea tot ramane...
       Am sa-l ating...in degetele mele e atata durere, atata tensiune si chin. Cu toate astea stiu ca atunci cand o sa-l ating va fi cu blandete pentru ca imi pasa de el, e sacru pentru mine, in plus ma face sa ma simt perfecta pentru el. Sa vedem daca ma accepta si el...pianul!
       Ah...mare! Vin un picut sa te vad, vin cu drag si dor. 
       Gloria si Anthony ar fi avut o casatorie fericita daca s-ar fi iubit si sprijinit mai mult.